Leonard Orban confirma anularea Consiliului JAI si amânarea deciziei privind Schengen

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a confirmat, într-o declaratie pentru Mediafax, anularea de catre presedintia cipriota a Consiliului UE a reuniunii din 19-20 septembrie a Consiliului JAI, în care trebuia sa se discute aderarea României si Bulgariei la spatiul Schengen.”Va pot confirma ca reuniunea a fost anulata si toate subiectele aflate pe agenda au fost reprogramate pentru urmatoarea reuniune, de pe 25 octombrie”, a declarat Orban.

Întrebat care au fost considerentele care au dus la anularea acestei reuniuni, Orban a aratat ca decizia a fost luata de presedintia cipriota a Consiliului UE, cu consultarea statelor membre, în conditiile în care „nu s-au întrunit toate elementele pentru largirea spatiului Schengen”.

„E posibil ca, în conditiile în care nu s-au întrunit toate elementele pentru largirea spatiului Schengen, sa fi fost luata aceasta decizie. E o decizie care se ia de catre presedintia Consiliului, cu consultarea statelor membre”, a precizat Orban.

De asemenea, întrebat daca sunt si alte tari UE care s-au alaturat Olandei în opozitia pentru intrarea României si Bulgariei în Schengen, Orban a aratat ca au fost niste semnale din partea Germaniei si e posibil sa mai fie vorba si de alte state.

„Sunt niste semnale de exemplu din partea Germaniei si e posibil sa fi fost si alte state membre, dar nu sunt la curent în momentul de fata”, a afirmat ministrul Afacerilor Europene.

Totodata, el a mai aratat ca este „prematura” anticiparea modului în care va decurge dezbaterea la urmatoarea reuniune a Consiliului JAI cu privire la aderarea României si Bulgariei la spatiul Schengen, în conditiile în care Olanda a solicitat progrese ale celor doua tari în cadrul MCV, iar urmatorul raport pe MCV al Comisiei privind România a fost anuntat de Comisie „spre sfârsitul acestui an”.

„Deocamdata, subiectul este programat pentru agenda urmatoarei reuniuni din octombrie si e prematur sa ne pronuntam daca va fi o simpla dezbatere sau va fi si cazul luarii unei decizii privind intrarea în Schengen. Este prematur sa spunem ce se va întâmpla pe 25 octombrie”, a mai afirmat Orban.

Consiliul JAI, programat pentru 19-20 septembrie, care trebuia sa ia o decizie privind aderarea României si Bulgariei la spatiul Schengen a fost anulat, au declarat anterior, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Conform surselor citate, aderarea României si Bulgariei la spatiul Schengen era singurul subiect important pe agenda reuniunii programate saptamâna viitoare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.