Lia Stanciu: „Nu voiam decât un pic de respect“

Am prins de veste foarte recent că Lia Stanciu, o româncă stabilită în SUA, lucrează la un sistem performant și ieftin care ar putea detecta și monitoriza bolile cauzate de înțepăturile de țânțari. Și că, datorită rezultatelor cercetării sale, tot mai mulți oameni vor putea beneficia de un tratament corespunzător în timp util, fiindu-le astfel salvată viața.

Profesor la Universitatea Purdue din Indiana, SUA, Stanciu dezvoltă o tehnologie ce va preveni exploziile de boli precum Zika, febra Dengue și virusul West Nile, dar și consecințele lor devastatoare. Platforma tehnologică va fi mai ieftină decât actualele metode. Lia Stanciu ne spune cum se ajunge la performanță românească în America, cum se vede România de peste Ocean, dar și cum ar trebui să fie clasa politică de acasă.

De când sunteţi în State şi cum aţi ajuns să lucraţi la sistemul pentru detectarea şi monitorizarea bolilor cauzate de înţepăturile de ţânţari?
– Am sosit în Statele Unite acum aproape 18 ani, mai întâi la Universitatea din California Davis, unde mi-am terminat doctoratul în Ştiinţa Materialelor. Ulterior, am lucrat pentru aproximativ un an într-un laborator de biologie, unde am învăţat noţiuni legate de biologie, pe care le-am putut integra ulterior în cercetarea pe care am început-o la Purdue, ca profesor, în 2005. Înainte de a sosi în SUA, am lucrat câţiva ani în România, în domeniul biosenzorilor, şi, deşi tema de doctorat din State a fost alta, nu am renunţat niciodată la ideea de a mă întoarce la prima mea temă de cercetare. În 2010 am vizitat Brazilia şi acolo am aflat despre problemele pe care le pot produce înțepăturile de ţânţari.

De ce acest proiect, şi nu altul?
– Când am călătorit în Brazilia, în 2010, am început să înţeleg câte probleme pot crea aceşti viruşi şi cât este de greu pentru oameni să primească un diagnostic rapid. Testele în spitale durează 1-2 săptămâni şi costă prea mult pentru oamenii obişnuiţi, mai ales din ţări mai puţin dezvoltate, dar şi din SUA. Din această cauză, aceste infecţii sunt detectate târziu şi pot afecta persoane în vârstă sau copii şi mai ales femei gravide. Am înţeles atunci că pot folosi ceea ce ştiu pentru a avea un bun impact. La întoarcerea în laborator, am început să caut soluţii pentru a începe această cercetare.

Presa scrie că în prezent dezvoltați o tehnologie ce va preveni exploziile de boli precum Zika, febra Dengue și virusul West Nile, dar și consecințele lor devastatoare, pe o platformă tehnologică mult mai ieftină, dar mai eficientă. În ce constă noua tehnologie?
– Principiul tehnologiei este simplu. O moleculă, care poate recunoaşte doar virusul pe care dorim să îl detectăm atunci când acesta îi este în vecinătate, este plasată pe suprafaţa unui electrod. Când virusul interacţionează cu această biomoleculă, proprietăţile electrice ale suprafeței electrodului se schimbă şi se obţine în acest fel un semnal pozitiv. În cazul în care virusul nu este prezent şi testul este negativ, nu se înregistrează nicio schimbare în suprafaţa electrodului atunci când acesta este pus în contact cu sângele, saliva sau urina pacientului.

În echipa de cercetători pe care o coordonați lucrează și alți români?
– Nu, deşi sunt o multitudine de cercetători români de succes în SUA, ei nu fac parte din echipa mea.

Ați lucrat în cercetare și în România. Care sunt diferențele între posibilitățile de acasă și cele oferite de Universitatea Purdue din Indiana, SUA?
– Am lucrat între 1997 şi 1999 la Institutul de Chimie Fizică al Academiei Române, unde am început un doctorat cu doamna dr. Maria Zaharescu. Acolo, împreună cu dr. Mălina Răileanu, am început pentru prima dată să învăţ despre biosenzori şi am decis să continui această temă de cercetare în laboratorul personal, imediat ce am devenit profesor şi am avut această libertate aici, în State.Din păcate, în anii ’90 posibilităţile de cercetare erau destul de limitate. Deşi după anul 2000 România a început un efort intens de colaborare cu Uniunea Europeană şi investiţie în aparatură şi tehnologii noi, la vremea la care eu am lucrat aparatura era insuficientă, iar oportunităţile de avansare la fel de limitate. La acea vreme, posibilităţile de a face ştiinţă în SUA erau incomparabil mai mari decât în România. Deşi nu sunt direct implicată, am fost încântată să aflu că mai târziu situaţia s-a îmbunătăţit într-o bună măsură şi sper ca România să continue să încurajeze ştiinţa şi cercetarea la un nivel chiar mai ridicat şi pe viitor.

V-ar fi plăcut să rămâneți în România și să faceți cercetare acasă?
– Da, desigur, intenţia mea a fost să fac cercetare în România. Din păcate, nu am reuşit. Dar ulterior am observat că tinerii cercetători nu au mai plecat din România în aceeaşi măsură ca generaţia mea. Generaţia mea, cei care au terminat facultatea în anii ‚90, nu a văzut alte soluţii, dar cei mai tineri au reuşit să rămână în România sau să colaboreze cu România din statele Uniunii Europene, mult mai apropiate, mai accesibile ca distanţă şi cultură.

De ce România nu îşi protejează investiţia în educaţie?
– Probabil există motive complexe pentru această situaţie, dar toate duc în cele din urmă la două lucruri: investiţii financiare şi acordarea de respect oamenilor care lucrează în domenii ştiinţifice sau tehnice. În anii ’90, personal, nu doar lipsa de fonduri m-a afectat, ci mai mult a fost vorba de o totală lipsă de respect pe care am simţit-o din partea societăţii şi a celor din jur. Cineva care lucra în domeniul cercetării era privit chiar cu puţin dispreţ, în niciun caz cu respect. Este un principiu fundamental uman: dorinţa fiecăruia ca munca să îi fie apreciată şi respectată. Pentru asta, spuneam, este nevoie de investiţii financiare. Atunci când cercetătorii sau inginerii sunt recompensaţi corespunzător şi li se acordă condiţii bune de lucru şi dezvoltare a creativităţii, membrii societăţii primesc mesajul că aceşti oameni fac ceva important. Când nu se acordă nicio atenţie şi susţinere acestor domenii, nu există soluţii pentru a păstra tinerii în ţară. Dovada constă în faptul că, odată ce au existat mai multe investiţii financiare în cercetare după anul 2000, mult mai puţini tineri români au plecat la doctorat în SUA. În anii ’90 a existat un adevărat exod. Probabil acest lucru va fi dificil de rezolvat complet, deoarece România nu este încă o ţară la fel de puternică financiar precum cele către care se îndreaptă tinerii educaţi.

Ce vă place cel mai mult să faceți, atunci când nu sunteți la Universitate?
– În afara muncii rămâne puţin timp de petrecut cu familia. Soţul meu este american, fizician în radiaţie oncologică, şi avem discuţii interesante care pornesc de la ceea ce ne entuziasmează în munca noastră. Am un băiat care este adolescent şi putem avea discuţii la fel de interesante împreună. Ne place mult să călătorim. SUA este o ţară imensă şi fiecare stat este foarte diferit de celălalt şi este mereu ceva nou de văzut. Ne place tuturor să venim în România în fiecare an. Zi de zi ne întâlnim cu prietenii, cel puţin o dată pe săptămână mergem la spectacole, mergem cu bicicleta sau pe jos aproape zilnic.

Cum s-au văzut din America protestele din România?
– Oamenii au fost foarte plăcut impresionaţi de curajul românilor de a rezista forţelor trecutului într-un mod complet lipsit de violenţă. Românii au fost un exemplu de integritate în acele momente, mai ales în contextul problemelor politice locale din SUA, care au dezamăgit o mare parte din americani.

Dacă ați fi acum acasă și ați avea răspunderea necesară, cum ați îmbunătăți sistemul nostru educațional?
– În calitate de cercetător şi chiar şi ca profesor universitar, nu cred că sunt o persoană potrivită pentru a lua decizii politice referitoare la sistemul educaţional din România. Acesta a suferit multe schimbări de pe vremea când eu am plecat din România, schimbări cu care nu sunt 100% familiarizată. Cred că cel mai important lucru este insuflarea unui respect către actul de educaţie. Atâta vreme cât copiii simt şi înţeleg că a obţine o bună educaţie le va aduce mai multe şanse de viitor, ei vor depune mai mult efort. De asemenea, profesorii vor fi inspiraţi să ajute şi să facă mai mult în meseria lor. Totul pleacă de acasă. Atâta vreme cât corupţia şi atitudinea de a te descurca prin orice mijloace sunt încă admirate, sunt puţine şanse de schimbări adevărate. Totul se reduce din nou la respectul acordat valorilor adevărate, muncii şi respectării unor reguli de etică şi profesionalism.

În ce domeniu ați dori o schimbare și care ar fi aceea?
– Domeniul politic este cel mai important într-o societate. Populaţia vede şi aude ştirile, îi vede pe cei care sunt purtători de cuvânt ai direcţiei către care se îndreaptă o ţară. Atunci când aceştia sunt oameni de o etică ireproşabilă, această atitudine se va propaga de sus în jos. Dacă clasa politică ar putea fi compusă din oameni cu intenţii curate şi acţiuni pe măsură, lucrurile în mod sigur se pot schimba în bine.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Simona Popescu 220 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.