Liberalii se reunesc înaintea consultărilor de la Cotroceni

Liberalii vor stabili luni delegația care va merge la consultările de la Palatul Cotroceni în vederea desemnării noului premier și mandatul acesteia, a declarat săptămâna trecută președintele PNL, Ludovic Orban.

„Luni vom avea întâlnirea Biroului Politic împreună cu grupurile parlamentare la care vor participa și președinții filialelor județene și deputații și senatorii. La această ședință vom stabili componența delegației care ne va reprezenta la Cotroceni și mandatul pe care îl va primi această delegație, ținând cont de punctele de vedere exprimate de membrii din organizații”, a spus Orban.

Acesta a menționat că va consulta organizațiile județene pentru a decide cu ce partide ar putea discuta pentru crearea unei majorități parlamentare.

„Nu vom purta nicio negociere pentru formarea noului Guvern cu PSD. Excludem orice fel de discuție cu cei care și-au bătut joc de România. Dacă vom ajunge în situația de a vota, vom vota împotriva oricărei formule de Guvern care va conține PSD în ea”, a spus Orban.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.