Liberalii spun că au majoritate

Majoritatea din Senat se va schimba curând, cred liberalii, care anunţă că au acum suficiente voturi pentru a atinge acest obiectiv.

În acest sens se bazează inclusiv pe ajutorul unor aleşi care să activeze ca independenţi în grupul parlamentar al liberalilor.

”Vă anunț că în Senat, în curând pe ecrane: secretul zilei z, ziua în care sperăm că în Senatul României grupurile de forță să fie inversate. Suntem destul de aproape și liderul PNL de la Camera Deputaților, Ludovic Orban, a zis că e gelos că suntem mai aproape de atingerea obiectivului la Senat. Ne bazăm pe suficiente votului încât să devenim majoritari”, a declarat Dumitru Oprea, liderul grupului PNL din Senat.

Odată cu schimbarea majorităţii parlamentare, co-preşedintele PNL Vasile Blaga ar putea fi numit la șefia Senatului.

Şi liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Ludovic Orban a reiterat că obiectivul PNL este să strângă o majoritate parlamentară, inclusiv cu ajutorul unor aleşi care să activeze ca independenţi în grupul parlamentar al liberalilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.