Polemica legată de interzicerea portului costumului burkini pe plajele unor orașe din Franța, decizie respinsă de Consiliul de Stat în cele din urmă, a ajuns și în presa americană și britanică. Modul în care a fost criticată această interdicție a fost o mână de ajutor nesperată pentru liberalii și stângiștii francezi, care susțin libertatea religioasă totală. Un ziar de stânga, Liberation, a adoptat însă o altă poziție și a văzut în articolul publicat de presa anglo-americana o critică injustă la adresa Franței, o poziție pe care a adoptat-o și premierul Manuel Valls.
The New York Times a publicat recent un articol în care citeaza femei musulmane din Franta spunând că sunt ”persecutate” și că până și ”câinii au mai multe drepturi decât femeile care poartă văl islamic”. Și pentru a fi și mai bine înțeles, ziarul a tradus acest articol în limba franceză. Imaginea este cea a unei dictaturi franceze care a instaurat un regim de apartheid împotriva musulmanilor, un fel de Alabama anilor 1960. Iar dezbaterea din presa americană merge mai departe de drepturile musulmanilor din Franța și se întreabă de ce, de exemplu, biserica sicientologică nu este recunoscută oficial în Franța.
Liberation a publicat un articol de opinie care poate fi avut în vedere de fiecare dată când Departamentul de Stat al SUA publică raportul său anual privind libertatea religiei în lume.
”Religia ocupă un loc special în lumea anglo-saxonă: aici nu există deloc laicitate ca în Franța. Nu trebuie să uităm că Statele Unite au fost fondate de secte religioase creștine prigonite în Europa din cauza presupusei lor nocivități și că această țară ramane puternic marcată de originile sale religioase. Desigur, statul este separat de religie, însă în sensul că este neutru față de religie, că nu favorizează niciuna, însă religia este peste tot. Toate religiile sunt autorizate, în virtutea primului amendament al Constituției, din 1791: ”Cogresul nu va adopta nicio lege care să aducă atingere sau să interzică libera practicare a unei religii”. Începând din 1956, deviza oficială este ”in god we trust”, care figurează și pe moneda americană. Mai mult, președinții americani depun jurământul cu mâna pe Biblie în mai toate cazurile (deși nu este o practică obligatorie).
Rezultatul este că până și sectele cele mai extremiste au dreptul de a fi recunoscute (mormonii din Utah, comunitatea amish, scientologii). În Statele Unite sunt 450.000 de biserici și este puțin probabil să fie ales în curând un președinte ateu. La aceasta se adaugă un respect absolut pentru libertatea de exprimare care însoțește libertatea religiei: putem profera tot felul de opinii, până și pe cele mai extremiste, fie că sunt rasiste, antisemite, negaționiste. Existența oficială a KKK și altor grupari ale supremației albilor dovedesc acest lucru.
Asta e valabil, deși în mai mică măsură, și în Marea Britanie, unde anglicanismul (o comunitate de biserici autocefale în realitate, la jumătatea drumului dintre catolicism și protestantism), religie de stat (regina este lidera supremă a Bisericii Anglicane), s-a adaptat perfect comunitarismului, în special religios. Astfel, 85 de tribunale islamice judecă cazuri din domeniul civil și comercial, iar verdictul trebuie confirmat de Înalta Curte pentru a avea putere executorie. Mai mult, societatea britanică rămâne una a claselor, ierarhizată, unde fiecare face ce vrea și ce îi place în clasa sa socială, atât timp cât ordinea socială nu este perturbată. În cele din urmă, în Marea Britanie, ca și peste Atlantic, libertatea de exprimare este absolută, o moștenire a ruperii legăturii cu Roma și cu dogmele sale.
Această libertate are însă limitele ei, limite marcate de religie: mult timp homosexualitatea a fost reprimată dur (în timp ce poligamia sectelor era permisă) și, la fel ca într-o teocratie, statele americane nu au ezitat să intre în patul cetățenilor lor (acest lucru nu este valabil și în Marea Britanie). Astfel, Alabama a interzis felația și sodomia până în 2014, inclusiv în cazul cuplurilor heterosexuale. Virginia a interzis oamenilor să facă dragoste cu lumina aprinsă, iar Dakota de Sud a obligat hotelurile să aibă camere cu paturi separate la 60 de centimetri în cazul în care cuplurile solicită doar o ședere de o noapte. Se preciza chiar că este interzis să faci dragoste pe jos, între cele două paturi. Legile și practicile din cele mai multe state americane privind atentatele la pudoare nu sunt cu mult mai prejos de cele din țările musulmane.
Să mergem mai departe și să le reamitim prietenilor noștri americani că segregarea negrilor, popor fondator al Statelor Unite ale Americii, este încă de dată recentă – asta considerând că i s-a pus cu adevărat capăt – și că SUA nu au ezitat acum 70 de ani să îi închidă în lagăre pe toți americano-japonezii, considerați că din punct de vedere genetic le sunt inamici… Dacă o femeie musulmană din Franța care poartă văl spune fără să râdă că este tratată mai rău ca un câine, în timp ce alta se întreabă dacă nu îi vom cere ”să poarte o lună pentru a fi recunoscuta” (de fapt, oare nu ăsta e tocmai scopul vălului?), ce ar putea spune afro-americanii, cei care populează penitenciarele americane și care nu vor să aibă de a face cu polițiștii albi dacă nu vor să fie împușcați…
În sfârșit, să ne amintim că anglo-americanii s-au aruncat cu toata forță în războiele împotriva țărilor musulmane, cu rezultatele pe care le vedem, ceea ce întărește sentimentul unui razboi între lumea occidentală și lumea musulmană. Lecțiile de toleranță ale americanilor sunt atât de surprinzătoare acum, când candidatul republican Donald Trump vrea să interzică accesul musulmanilor, ceea ce este de altfel mult mai grav decât interzicerea burkini în câteva orașe din Franța. Ar trebui să ne mai amintim și că orașul New York se opune construirii unei moschei în apropierea monumentului dedicat celor morți pe 11 septembrie 2001? Și nu i-am auzit pe anglo-saxoni comentând în momentul în care toate țările din Europa de Est s-au opus primirii refugiaților pe motiv că sunt musulmani. Însă burkini este, iată, o încălcare intolerabilă a drepturilor femeilor musulmane.
Pe scurt, să invoci exemplul ”toleranței” anglo-americane este un nonsens.”
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.