Mii de oameni manifestează pentru comisarul hunedorean Traian Berbeceanu. Pe Internet şi pe reţelele de socializare, zeci de mii, sute de mii citesc şi scriu despre el. România, ca Transilvania altădată, pare a fi o ţară ocupată. Nu e clar de cine: de ruşi, de americani, de crima organizată băştinaşă, care a reuşit să cangreneze partidele politice, serviciile secrete, procuratura şi o parte a poliţiei? De ce e ţinut acest om în arest şi nu e cercetat în libertate? O bună parte a populaţiei e consternată. Atît de rău s-a stricat ţara noastră?
Mai întîi trebuie să spun că sînt hunedorean (din Munţii Orăştiei, de la cîţiva kilometri de Sarmisegetuza Regia) şi că nimic din ce se întîmplă în străvechiul comitat nu-mi este străin şi nici indiferent. Îmi asum deci „subiectivismul”, cum spuneau cîndva activiştii în şedinţele de partid. Acestea fiind zise, am urmărit şi eu, odată cu toată România, povestea incredibilă şi extraordinară a superpoliţistului Berbeceanu, cel devenit din „poliţistul anului 2007”, arestatul anului 2013. Asta deşi echipa sa din Alba Iulia, BCCO (Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate), a fost apreciată la excepţional în ultimii şase ani, după protocoalele profesionale.
Nu a trecut neobservată şi va continua să rămînă sub lupă istoria procurorului DIICOT Alba, „Neluţu” Mureşan, multiplu proprietar şi negociant de terenuri din postul lui de funcţionar al statului. E ciudat cum mii de funcţionari de stat în România vînd şi cumpără terenuri! Şi nici o autoritate nu se preocupă de chestiune – procurorii, de exemplu. Acest procuror „Neluţu” devine, iată, din acuzat în rapoartele lui Berbeceanu, acuzator, şi e confirmat, iar asta e foarte grav şi deosebit de suspect, de superiorii săi de la Bucureşti. Despre superiorii lui „Neluţu” de la DIICOT ne-au mai parvenit din timp în timp informaţii îngrijorătoare, furnizate de jurnalista de investigaţii Oana Stancu pe Antena 3, şi în legătură cu disponibilizarea ciudată a procurorilor Ciprian Nastasiu, Angela Ciurea şi Doru Ioan Cristescu, puşi pe liber la comandă politică de la cel mai înalt nivel. Volumul „Prădarea României” stă şi azi mărturie, iar afacerile prezentate acolo îşi aşteaptă încă răspunsurile juridice pertinente şi credibile. Cum observa mai ieri cu umor Bogdan Chirieac, nimeni nu a manifestat pînă acum pentru „Neluţu” Mureşan sau pentru ceilalţi porcurori de la DIICOT sau DNA.
Nimeni nu a uitat protestul poliţiştilor la poarta Cotrocenilor din care a rezultat o lozincă faimoasă, ce a făcut carieră şi va descrie o epocă: „Ieşi afară, javră ordinară!”. Nu a uitat nimeni nici ce s-a întîmplat cu ministrul de Interne al momentului, Vasile Blaga. Din solidaritate cu breasla, acesta a refuzat să-i pedepsească pe comandanţii protestatarilor, nedîndu-i astfel satisfacţie locatarului insultat de la Cotroceni. Blaga a fost demis. Dar a reuşit să cîştige ulterior într-un mod aproape inexplicabil şefia PDL în dauna preferatei lui Traian Băsescu. După mai multe experienţe foarte contrariante, Traian Băsescu nu are motive să-i simpatizeze pe poliţişti. Are, în schimb, din păcate, prea multe motive să-i simpatizeze pe procurori pentru multiplele lor acte de obedienţă, abdicări şi dezertări de la datoria lor.
Nu a evocat nimeni pînă acum – nu avem ştiinţă – faptul că Traian Berbeceanu a lucrat în toţi aceşti ani în cel mai „cianurat” oraş din România, Alba Iulia, unde pînă şi liderul liberal Teodor Atanasiu este un foarte vocal susţinător al exploatării aurului după metodele RMGC. Asta deşi PNL şi preşedintele partidului, Crin Antonescu, şi-au manifestat net opoziţia. De ce? Ştiu numai Teodor Atanasiu şi RMGC. E greu de crezut că afacerea Roşia Montană – un atac extrem de violent al mafiilor transnaţionale şi al politicienilor, securiştilor, procurorilor, interlopilor şi bişniţarilor locali la adresa ţării noastre, plus televiziuni şi presă îndopate cu publicitate toxică – a putut rămîne în afara atenţiei BCCO Alba. Oare de ce nu se face vorbire despre aceasta? Să conţină acest dosar şi „peştele cel mare” despre care se pomeneşte ruşinat şi în dodii din cînd în cînd? Şi toată povestea se duce iarăşi la cel mai înalt nivel?
Dacă mulţi mai erau nelămuriţi şi mai aveau timide speranţe pentru însănătoşirea justiţiei în România, cu discuţii interminabile despre MCV, despre Viviane Reding, Monica Macovei şi alte abstracţiuni, experienţa nedreaptă, rocambolescă a comisarului Traian Berbeceanu ne-a adus pe toţi brutal cu picioarele pe pămînt. Chiar înainte de izbucnirea acestui caz, cota de încredere în asocierea României la UE căzuse dramatic. De-acum, tradiţionala noastră corupţie pare să ia nişte proporţii extrem de periculoase pentru viitorul nostru, al tuturora. Cu interese care ne depăşesc şi care ne calcă nemilos în picioare, ca la referendum. Pentru foarte multă lume, prin urmare, tratarea cazului Berbeceanu este un revelator perfect: aşa cum îl vor rezolva pe Berbeceanu, aşa ne vor rezolva şi pe noi. Rămîne să vedem dacă Traian Berbeceanu va reuşi să spele „un nume de Traian” compromis atît de grav de Traian Băsescu.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.