Licitaţia pentru privatizarea Oltchim, anulată. Ponta: Am oprit circul lui Dan Diaconescu

Privatizarea Oltchim a fost anulată. Anunţul oficial a fost făcut de premierul Victor Ponta, aseară, de la Palatul Victoria, scrie Gândul.

Premierul a anunţat că Dan Diaconescu, câştigătorul licitaţiei nu are banii pentru preluarea Oltchim, persoanele  pe care acesta din urmă le-a anunţat ca giranţi nu există. Printre giranţi ar fi şi un scriitor de romane poliţiste care semnează sub pseudonim, a mai anunţat Ponta.”Din această seară punem capăt circului”, a spus premierul.

Apoi, premierul a făcut public planul pe care Executivul urmează să îl aplice în cadrul Oltchim. Vor urma discuţii cu principalii creditori, AVAS, Electrica, BCR, Banca Transilvania şi CEC şi măsuri pe care ministerele  Economiei  şi al Finanţelor urmează a le adopta pentru plată a salariilor restante.

De asemenea, compania va fi pregătită pentru o nouă privatizare,care va avea loc, cel mai probabil anul viitor.

Premierul Ponta a mai anunţat că Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) va sesiza organele penale împotriva patronului OTV pentru folosirea de documente false şi încercarea de a înşela statul.

Dan Diaconescu nu s-a lăsat mai prejos, anunţând şi el o plângere penală împotriva lui Ponta şi a lui Vulpescu. „Mâine dimineaţă vom face câteva plângeri penale împotriva lui Victor Ponta şi a lui Remus Vulpescu”, a precizat patronul OTV, afirmând că „potrivit legii, contractul poate fi negociat până în februarie 2013”.

Potrivit jurnaliştilor de la Gândul,  Victor Ponta a mai declarat că instituţiile financiare internaţionale vor accepta iniţierea unui nou proces de privatizare la Oltchim (OLT) dacă Guvernul va prezenta în acest sens o strategie viabilă.

Guvernul va plăti cei 1.400 lei reprezentând ajutor de urgenţă pentru angajaţii Oltchim doar dacă va interveni  o „situaţie de criză” în care muncitorii să nu fi primit drepturi salariale timp de 2-3 luni, a declarat ieri ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, consemnează România Liberă.

Intervenţia Ministerului Muncii va fi posibilă numai în situaţia în care privatizarea Oltchim nu va avea succes şi societatea va intra în administrare specială.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a salutat luni seară, la Realitatea TV, existenţa unui plan B în cazul combinatului vâlcean, informează Jurnalul Naţional.

„Eu salut faptul că la finele acestui termen, din fericire scurt, Guvernul a făcut ce trebuia să facă, adică să înceteze orice legătură directă sau indirectă cu Dan Diaconescu. Salut, de asemenea, şi faptul că Victor Ponta şi Guvernul au elementele unui aşa-numit plan B referitor la Oltchim”, a declarat Antonescu.

În acelaşi timp, el a apreciat că în procedura de privatizare a Oltchim au fost câteva aspecte „cel puţin excentrice”.

„Nu înţeleg de ce, mai ales cunoscându-se intenţiile domnului Diaconescu, a fost o licitaţie deschisă, cu presă. Sunt şi eu un partizan al transparenţei, însă, există anumite lucruri pe care trebuie să le faci într-un anumit fel, cu o anumită sobrietate. În al doilea rând, lucrurile ar fi putut fi, în sensul acesta, tranşate mai repede. În ceea ce priveşte caietul de sarcini – aici, aşa cum şi primul-ministru spunea, liniile sale fundamentale au fost trasate de un consultant străin, însă nu cred că putea cineva împiedica Oficiul Participaţiilor Statului să aducă elemente minimale care să nu ne mai facă să trecem prin ce am trecut, adică prin această zonă penibilă: hai, arată-mi banii”, a spus şeful Senatului.

http://www.gandul.info/financiar/licitatia-pentru-privatizarea-oltchim-a-fost-anulata-ponta-am-oprit-circul-lui-dan-diaconescu-dezbatere-gandul-live-comentariul-lui-cristian-tudor-popescu-10136353

http://www.gandul.info/news/ponta-spune-ca-fmi-va-accepta-o-noua-privatizare-la-oltchim-daca-strategia-guvernului-este-viabila-10146877

http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/companii/dan-diaconescu-nu-semneaza-ameninta-cu-procese-si-face-donatii-la-oltchim-279183.html

http://jurnalul.ro/stiri/politica/crin-antonescu-in-procedura-de-privatizare-a-oltchim-au-fost-aspecte-cel-putin-excentrice-625068.html

VASILE CEPOI A DEMISIONAT DIN FUNCŢIA DE MINISTRU AL SĂNĂTĂŢII

Premierul Victor Ponta a semnat ,ieri, demisia lui Vasile Cepoi din funcţia de Ministru al Sănătăţii şi l-a desemnat pe subsecretarul de stat Raed Arafat să asigure interimatul, informează Gândul.

„În această după-amiază, Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii, i-a solicitat primului-ministru, Victor Ponta, eliberarea din funcţia de ministru al Sănătăţii”, se precizează într-un comunicat remis Mediafax de Ministerul Sănătăţii.

Conform comunicatului, Vasile Cepoi  a preluat funcţia de consilier de stat al primului ministru pe probleme de Sănătate.

Săptămâna trecută, ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a fost acuzat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI)de conflict de interese, infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, precum şi infracţiuni asimilate celor de corupţie, în calitate de fost director al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.

http://www.gandul.info/politica/vasile-cepoi-a-demisionat-din-functia-de-ministru-al-sanatatii-10145542

„Operaţiunea Morar“ strică planurile USL la Justiţie

Înainte cu o zi de expirarea mandatului de procuror general al României, Codruţa Kovesi l-a delegat pe Daniel Morar în fruntea Ministerului Public, scriu jurnaliştii de la România Liberă.

Morar a fost delegat în funcţia de prim-adjunct al procurorului general pentru următoarele şase luni, funcţia sa de la DNA fiind preluată de unul dintre adjuncţii săi.

Kovesi a precizat că se va întoarce în funcţia de procuror în cadrul biroului teritorial al DIICOT Sibiu, dar nu a exclus o candidatură la şefia DNA: „Doresc să-mi continui activitatea în calitate de magistrat. Consider că lupta anticorupţie este o dimensiune importantă prin prisma MCV  şi a implicaţiilor pe care le are pentru România”.

http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/operatiunea-morar-strica-planurile-usl-la-justitie-279187.html

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.