Lider local PSD: USL se reface după europarlamentare, dar fără Crin Antonescu

Pesediștii din Timiș sunt convinşi că USL se va reface după alegerile europarlamentare, dar fără Crin Antonescu.

Ei susţin că şi în momentul de faţă Uniunea Social Liberală funcţionează pe plan local, întrucât liberalii au foarte mulţi oameni în funcţiile de conducere din fruntea instituţiilor deconcentrate.

„USL are toate şansele să se refacă şi la nivel central, dar fără Crin Antonescu. Suntem convinşi că actualul preşedinte liberal îşi va da demisia din această funcţie, întrucât PNL nu va reuşi să treacă de 20% în alegerile europarlamentare (cum şi-ar dori Crin Antonescu, n.r.), iar domnia sa se va ţine de cuvânt şi va demisiona, aşa după cum a promis”, a declarat miercuri Titu Bojin, preşedintele PSD Timiş, citat de Agerpres.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.