Lina Bo Bardi, arhitecta modernităţii tropicale

Puţin cunoscută, Lina Bo Bardi (1914-1992), născută Achillina Bo, a fost o personalitate uimitoare, considerată unul dintre arhitecţii brazilieni majori ai Mişcării Moderne.

După studii la Facultatea de Arhitectură a Universităţii din Roma, şi-a început cariera la agenţia “Gio Ponti” din Milano, ca editor al revistei “Domus”, unde a lucrat până în 1944, când revista a fost interzisă din motive politice. Simpatizantă a Partidului Comunist Italian, ca mulţi intelectuali ai vremii, a inventariat distrugerile provocate de război în Italia şi s-a implicat în Congresul Naţional pentru Reconstrucţie. A participat, alături de Bruno Zevi, la fondarea revistei “Cultura della Vita”.

Arhitect, artist, designer, director de revistă, colecţionară, a avut un destin neobişnuit. Născută la Roma, a plecat în Brazilia în 1946. Formată la şcoala modernismului, a descoperit acolo vigoarea culturii vernaculare. La Sao Paulo a construit două edificii marcante: “Muzeul de Artă” şi un Centru Sportiv şi Cultural , “Sesc Pompeia”, într-o veche fabrică.

Casa de sticlă

O expoziţie intitulată “Lina Bo Bardi: Together”, la “Pavilionul Arsenal” din Paris, a readus-o recent în atenţia publicului.

Lina Bo Bardi a depăşit graniţele genurilor. Aproximativ 15 realizări compozite dovedesc independenţa sa formală şi o mare diversitate a vocabularului, de la structură la mobilier. Mai fidelă conceptului de emancipare a modernităţii decât abstracţiei şi formalismului, arhitecta a reinterpretat preceptele moderne, chiar şi în materialitatea lor, de la “Casa de sticlă” (1949-1952), din cartierul parcului Morumbi, unde a trăit cu soţul ei, criticul de artă Pietro Maria Bardi, la betonul brut, în “SESC Pompeia” (1977- 1986).

Lucrările ei nu respectă reţete preconcepute, arhitecta nu are materiale-fetiş, nici asamblări miraculoase, ci preferă spaţiile largi, ca în galeriile “Muzeului de Artă” din Sao Paulo (1957-1969).

Interior din Casa de sticlă

Arhitecturile ei se bazează atât pe experiment, cât şi pe procesul de fabricare. Lina Bo Bardi a fost atentă şi la artele populare, modeste, la marca istorică a locurilor.

“Este indispensabil să consideri trecutul ca un prezent istoric, întotdeauna viu , care ne ajută să evităm capcanele şi să construim un alt prezent, unul adevărat”, scria ea.

Concepute la începutul carierei sale braziliene, “Casa de sticlă” şi “Chame Chame House”, foarte diferite în aparenţă, oferă cheia de lectură a arhitecturii Linei Bo Bardi.

Chame Chame House

În timp ce în “Casa de sticlă” experimentează fuziunea aerului, luminii şi operelor de artă, într-o estetică minimalistă şi modernistă, cea de a doua pune accentul pe natură şi materiale, revendicându-şi legăturile cu peisajul şi cultura locală. Elegantă, realizată numai în transparenţe, “Casa de sticlă” pare să plutească în aer. Este susţinută pe piloni, ca o seră inversată care se găseşte în mijlocul vegetaţiei. În timpul vieţii arhitectei, veneau aici artişti ca Gió Ponti, Alexander Calder, John Cage şi Roberto Rossellini. După dispariţia ei, casa a rămas un loc de întâlnire al intelectualilor.

Ambele construcţii sunt organizate în jurul unei asociaţii semnificative, arborele şi scara, devenite elemente mjore mai ales în “Chame Chame House”, unde întreaga construcţie este definită de o scară curbă, disproporţionată pentru o casă. Finisarea ei prevedea ceramică emailată cu motive de peşti în negru şi alb. Ulterior, acestea au fost înlocuite cu motivul trandafirilor. Construită în jurul unui arbore de pâine, pereţii casei, văruiţi la interior, erau acoperiţi la exterior cu diverse materiale: incrustări de fragmente de ceramică, braţe, capete şi picioare de păpuşă, jucării, ceşti, fuduri de sticlă, cochilii… Finisarea faţadei se înrudeşte cu practicile picturii şi tatuajului ale indienilor Cadueros, care trăiesc la frontiera Braziliei cu Paraguay.

Casa construită în jurul arborelui de pâine

“Nu uit niciodată suprarealismul poporului brazilian, inventivitatea lui, plăcerea lui de a se reuni, de a dansa şi de a cânta. De aceea am dedicat munca mea la Centrul Pompeia tinerilor, copiilor şi persoanelor de vârsta a treia”, mărturisea ea.

Muzeul de Artă din Sao Paulo, inaugurat în 1968, este suspendat pe două portice care suportă o sarcină de 9.200 de tone. Colecţia acestuia este considerată una dintre cele mai importante din America Latină, cuprinzând, între altele, opere de Degas, Renoir, Modigliani şi Bonnard.

Locul ales pentru construirea lui, pe amplasamentul fostului Palat Trianon, la intrarea în parc, presupunea două constrângeri: două linii ferate subterane şi interdicţia de a obtura vederea către oraş.

Muzeul de Artă din Sao Paulo

Finanţarea proiectului i s-a datorat mai ales magnatului de presă Assis Chateaubriand.

Arhitecta a imaginat un spaţiu transparent, liber şi flexibil, astfel încât construcţia să nu intre în concurenţă cu operele de artă. Acest concept inovator a fost reluat de proiectul “Centrului Beaubourg” în 1977. În spaţiile deschise, panourile de sticlă sau de cristal care susţineau operele dădeau impresia că acestea plutesc în aer.

Centrul Sportiv şi Cultural “SESC” este un vast complex, compus dintr-o veche uzină, reabilitată în 1981, articulată cu o construcţie nouă. Arhitectura uzinei, datând de la începutul secolului al XX-lea, a fost păstrată, noua construcţie constând într-o sală de sport şi un castel de apă răspunzând concepţiilor arhitecturale moderne.

Interior din Centrul Cultural Pompeia

Prima are o structură modulară, cu stâlpi şi grinzi între care zidurile sunt făcute din cărămidă. Reorganizată la interior, ea adăposteşe teatrul, biblioteca şi restaurantul.

Construcţia nouă este un cub în care sunt suprapuse mai multe săli de sport, legate prin pasarele de un alt edificiu mai mic în care sunt plasate vestiarele. Sălile de sport au numeroase ferestre neregulate.

Caselul de apă are forma unui şemineu cilindric. Este o arhitectură brutalistă. După terminarea construcţiei, Lina Bo Bardi a realizat şi mobilierul şi chiar uniformele personalului. În 2012, Richard Copans a dedicat acestei construcţii un documentar interesant, intitulat “Citadela loisirului”.

Pentru arhitectă nu exista o distincţie între arta populară, pe care o colecţiona şi care o fascina, şi arta elitelor. Pentru ea, o jucărie în formă de zebră, făcută de mână, poate sta alături de o pictură de Chirico sau de un mobil de Calder. Până în 1990, ea a avut un rol activ în toate domeniile culturii, participând la proiecte de teatru, de cinema şi de organizare de expoziţii în Brazilia şi în străinătate.

Muzeul de Artă de pe Bulevardul Paulista

Personalitatea singulară, uneori provocatoare şi întotdeauna inclasabilă a Linei Bo Bardi explică poate recunoaşterea tardivă a operei importante a acestei figuri a modernităţii tropicale.

“Să creionezi portretul acestei arhitecte, în anul centenarului naşterii sale, înseamnă să evidenţiezi influenţa acestei eroine, capabilă de desfidă până şi ideea de gravitaţie, pentru a permite oricui, şi mai ales tinerilor arhitecţi, să-i descopere angajamentul, aşa cum înţeleseseră, încă de acum 24 de ani, studenţii Universităţii din Sao Paulo, la conferinţa inaugurală susţinută de Lina Bo Bardi: «Când desenezi, chiar student fiind, este important ca edificiul să aibă o folosinţă şi să fie expresia acesteia. Este important ca proiectul să nu cadă din cer în capul locuitorilor, ci să fie expresia necesităţii… Trebuie să căutaţi întotdeauna obiectul potrivit şi ideal, care ar puea fi calificat şi cu acest vechi termen care este frumosul»”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.