Liniștea, obiect de muzeu

O operă de artă expusă la Muzeul Solomon R. Guggenheim atrage atenția prin obiectul inedit asupra căruia se concentrează.

Dacă ne gândim că uneori arta ne arată ceea ce ne lipsește din viața de zi cu zi, răspunsul la aceste căutări s-ar putea să sune surprinzător: „Zgomotul este omniprezent. În New York – clasat în topul celor mai zgomotoase zece orașe din lume – acesta este o constantă. Zarva din restaurante depășește 90 de decibeli, iar metrourile care străbat orașul generează peste 80 de decibeli. De la finalul lunii martie până pe 2 august, Muzeul Solomon R. Guggenheim oferă o evadare senină și silențioasă, prin noua sa prezentare a lucrării Doug Wheeler: PSAD Synthetic Desert III“, anunță un text trimis ziarelor.

Potrivit unui comunicat de presă, „opera de artă concepută de Doug Wheeler, realizată de Muzeul Guggenheim și sponsorizată de BASF Corporation, manevrează sunetul, lumina și spațiul într-o «cameră semi-surdă», cu intenția de a suprima orice sunete, cu excepția celor ambientale (de nivel minim).“

Mistică și digestie

„Liniștea, așa cum o știm noi, ajunge la 30 de decibeli, iar în camera «surdă» a lui Wheeler se stabilește în jurul valorii de 10-15 decibeli – atât de liniște, încât ar fi posibil să îți auzi propriile bătăi ale inimii“, spune Doyle Robertson, un expert în spumă de melamină, în cadrul companiei BASF din America de Nord.
Undeva la etajul 7 al muzeului, lucrarea considerată una dintre cele mai uluitoare experiențe din ultimii ani poate fi văzută abia după ce ai trecut de trei uși masive. Artistul voia ca fiecare vizitator să vadă singur lucrarea, dar muzeul a stabilit limita de persoane care se pot afla în cameră, în același timp, la cinci. „Uit de corpul meu. Cel puțin până când stomacul începe să-mi chiorăie ciudat. Un sunet pe care nu l-aș remarca în mod normal, dar aici sună ca un tunet. Îmi amintesc de materialitatea mea și, mai ales, de ego, pe măsură ce încep să-mi fac griji să nu stric scena pentru ceilalți patru oameni din cameră“, povestește Alexxa Gotthardt, criticul de la Artsy.

Tehnologia pe care o folosește lucrarea lui Weeler pentru suprimarea sunetului este utilizată în mod normal în ingineria de sunet pentru teste și experimente. Camera este iluminată și decorată astfel încât să se producă iluzia unui spațiu infinit.

Tehnologia serenității

Combinând chimia, arta și arhitectura, opera de la Guggenheim prezintă 400 de piramide și 600 de „felii“ dintr-un un tip de spumă de melamină flexibilă, cu proprietăți ridicate de absorbție a sunetului, numită Basotect. Acestea acoperă podeaua, pereții și tavanul încăperii.

„Wheeler compară impresiile vizuale și acustice lăsate de «Synthetic Desert III» cu propria experiență din deșerturile din nordul statului Arizona, unde condițiile de liniște aproape totală influențează profund percepția distanței, la nivel vizual“, arată colaboratorii artistului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Tupa 152 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.