Lista jurnaliștilor care au plecat în excursia organizată de Roșia Montană în Noua Zeelandă

Din grupul celor plecați în călătoria oferită de Roșia Montană Gold Corporation în Noua Zeelandă fac parte, printre alții, Robert Turcescu, Ioan T. Morar, Mihai Tatulici, Livia Dilă, Doru Buscu și Vlad Macovei.

Scopul excursiei: „reflectarea obiectivă și documentată a impactului economic, social, de mediu și de patrimoniu al minei de la Roșia Montană”.

Paginademedia.ro prezintă lista a 13 oameni dintre cei plecați în Noua Zeelandă. Iată numele: Robert Turcescu, Ioan T. Morar, Mihai Tatulici, Livia Dilă (B1), Doru Bușcu (Academia Cațavencu), Floriana Jucan (Q Magazine), Emil Hurezeanu (Realitatea Cațavencu), Vlad Macovei (Evenimentul zilei), Rareș Bogdan (Ziua de Cluj), Dragoș Nedelcu (Realitatea Cațavencu), Sorin Freciu (Realitatea Cațavencu), Roxana Voloseniuc (Elle), Corina Vințan.

În invitatia trimisă jurnaliștilor se arată:
„Deoarece proiectul minier de la Roșia Montană continuă să fie un subiect fierbinte pe agenda presei din România, considerăm că este de datoria companiei să creeze cadrul necesar de consultare și informare a tuturor celor interesați în vederea atingerii unui obiectiv comun: reflectarea obiectivă și documentată a impactului economic, social, de mediu și de patrimoniu al minei de la Roșia Montană”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.