Lituania: ministrul Sănătăţii ar vrea să introducă eutanasia pentru săraci

Ministrul Sănătăţii din Lituania, Rimantė Šalaševičiūtė, a sugerat că eutanasia ar putea fi legalizată în cazul persoanelor sărace care nu-şi pot permite să plătească pentru tratamentele paliative. Declaraţia a fost făcută la nicio lună dupa ce ministrul a depus jurământul. Šalaševičiūtė a fost avocat al poporului şi apoi avocat pentru drepturile copiilor şi a prezidat comisia parlamentară pentru bunăstarea copiilor.

Šalaševičiūtė a declarat presei ca Lituiania nu poate fi un stat al bunăstării şi pentru cei care nu-şi pot permite să acopere costul tratamentelor pentru boli incurabile şi că, în cazul acestora, eutanasia poate fi o opţiune, astfel încât pacienţii să nu mai fie o povară pentru rude, prin “spectacolul” suferinţei lor.

Ministrul a mai ridicat şi problema eutanasiei în cazul copiilor. Ea a subliniat că în Belgia a fost legalizată eutanasia pentru copii şi că aceasta poate fi o opţiune şi pentru Lituania, dupa o dezbatere amplă.

Rimantė Šalaševičiūtė se confruntă cu o opoziţie dură din partea Bisericii Catolice. “Ministrul Sănătăţii trebuie să protejeze sănătatea şi viaţa, în loc să se gândească la cum poate lua viaţa. Doar că nu a spus că este o variantă profitabilă şi ieftina. Dar societăţile democratice trebuie să înţeleagă foarte limpede că trebuie să avem grijă de cei bolnavi, nu să-i eliminăm”, susţine Andrius Narbekovas, membru al comisiei pentru bioetică din cadrul ministerului, medic şi preot deopotrivă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.