LIVE în Green: Hakon Kornstad. Saxofonist de jazz. Cântăreţ de operă

Hakon Kornstad este dovada că Norvegia, ţara fiordurilor şi a pădurilor (v. Norvegian Wood), este cu adevărat un ţinut plin de resurse, nu numai naturale, dar şi muzicale. Tânăr muzician de jazz (compozitor, cântă la saxofoane, la flaut şi live looping), în acelaşi timp profesionist al muzicii clasice (tenor de operă) multi-premiatul “fenomen” Kornstad va fi prezent în România, sâmbătă 22 noiembrie , la ora 20.00, la Green Hours într-un proiect solo atât de special, că îi poate reuni în aceeaşi măsură pe ascultătorii de jazz, cât şi pe cei de muzică clasică.

Dar nu acesta este scopul demersului artistic al lui Hakon şi nici al organizării evenimentului din Green Hours! Ci bucuria de a dărui şi de a asculta muzică. Bună.

Într-o lume din ce în ce mai deraiată în alienare şi asocial, întâmplările culturale şi artistice ar trebui să reprezinte una dintre principalele surse de refugiu, dacă nu chiar de rezistenţă ale oamenilor.

“…Dar poate suntem prea serioşi (sau poate prea poetici!?), când de fapt dorim să vă transmitem mesajul că ne-am bucura, dragi iubitori ai muzicii bune – purişti şi modernişti deopotrivă – să vă avem alături, împreună – în numărul din păcate limitat pe care ni-l impune spaţiul (70 locuri) – la solo-concertul Hakon Kornstad din Green Hours jazz-café”, spun organizatorii.

Hakon Kornstad a studiat jazz-ul la Trondheim Music Conservatory şi, 13 ani mai târziu, a început studii de operă la Norwegian Opera School.

A colaborat cu unele dintre cele mai mari nume de pe scena jazz-ului norvegian: Ketil Bjornstad, Bugge Wesseltoft, Sidsel Endresen, Mats Eilertsen, Jon Christensen sau Eivind Aarset.

La începutul anului viitor va avea loc premiera operei Simon, scrisă de renumitul compozitor contemporan Gerhard Stäbler. Echipa de producţie i-a solicitat lui Kornstad să creeze rolul lui Simon.

Un eveniment organizat de Jazz Fan Rising, în colaborare cu Green Hours.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.