Liviu Pop: „Băsescu și Antonescu au avut o întâlnire de grad zero pe 10 februarie”

Senatorul PSD Liviu Pop, fost ministru în cadrul guvernului Ponta, le-a trimis, luni, o scrisoare deschisă președintelui, Traian Băsescu, şi fostului lider al PNL, Crin Antonescu, în care susține că are „informații” că cei doi s-au întâlnit pe 10 februarie, când Băsescu i-ar fi cerut lui Antonescu să se retragă din cursa pentru prezidențiale, în timp ce i-ar fi adus la cunoștință liderului PNL „că există probe și înregistrări incriminatoare referitoare la mita de la Uioreanu”.

Redăm, mai jos, scrisoarea lui Liviu Pop:

”Scrisoare deschisă către cuplul Băsescu – Antonescu

Fiecare minciună are termen de valabilitate, iar fiecare adevăr iese mereu la iveală. Avem informații clare că președintele Băsescu a avut o întâlnire de grad zero în data de 10 februarie anul curent cu domnul Antonescu, în care conducătorului liberalilor i s-au adus la cunoștință că există probe și înregistrări incriminatoare referitoare la mita de la președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu. Scopul a fost unul singur, se pare că Băsescu i-a cerut lui Antonescu să se retragă de la prezidențiale, vehiculând varianta Ponta — președinte, Antonescu — premier, scenariu care reiese din declarațiile lui Băsescu de a doua zi. Conform celor de mai sus, e cazul să aflăm niște adevăruri care ne interesează pe noi, cetățenii de rând:

Domnule Băsescu, este adevărat că v-ați întâlnit în data de 10 februarie cu domnul Antonescu pentru a-i prezenta informațiile incriminatoare referitoare la șpaga de la Uioreanu? Domnule Antonescu, e adevărat ca vi s-a cerut retragerea din cursa prezidențialelor în schimbul creării unei drepte unite sub conducerea lui Băsescu? Domnule Băsescu, recunoașteți că i-ați asigurat protecție lui Antonescu în acest dosar? Vă invităm la un dialog obiectiv și la niște răspunsuri sincere, pentru că România are dreptul să știe cine face jocul de putere.”

ACTUALIZARE:

Pop a susținut într-o intervenție TV că are informații din „patru surse”.

„Am adresat o scrisoare deschisă lui Traian Băsescu şi fostului preşedinte al Senatului, Crin Antonescu, unde îi întreb dacă pe 10 februarie a avut loc o întâlnire între ei, care a fost punctul de pornire al ruperii USL. Vreau să ştiu dacă la această întâlnire între ei au fost probe cu chestiuni de şapgă la Consiliul Judeţean Cluj şi dacă s-a dorit distrugerea USL. Am informaţii că Băsescu şi Antonescu s-ar fi întâlnit pe 10 februarie, ar fi discutat despre dosarul lui Uioreanu, unde s-ar fi arătat că şi Antonescu ar fi primit bani. Şi le-am trimis o scrisoare lui Băsescu şi Antonescu în care i-am întrebat dacă a avut loc această întâlnire. Şi dacă la această s-a decis ruperea USL, dacă aici a început trădarea lui Crin Antonescu”, a spus fostul ministru Liviu Pop, în direct la România TV.

El a mai spus că are informaţii din patru surse şi că acestea nu provin de la partid, ci de la persoane care lucrează în instituţiile şi lângă acestea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.