Liviu Pop răsuflă ușurat

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, care a avut, miercuri, o întrevedere cu Liviu Dragnea, la biroul acesta de la Camera Deputaţilor, a declarat la final că liderul PSD nu i-a reproşat nimic referitor la activitatea sa de la minister.
„Nu ştiu ce probleme sunt decât cele pe care le-am rezolvat. Nu mi-a reproşat nimic preşedintele”, a spus Pop.

Întrebat dacă îşi face bine treaba la minister, Pop a răspuns afirmativ.
„A fost vorba de o problemă pe care am soluţionat-o, nu are nimic de a face cu agenda publică”, a detaliat Pop despre întrevederea cu Dragnea.

Întrebat despre informaţiile privind remanierea sa, ministrul a spus că nu a discutat despre aceste lucruri.

Liviu Dragnea a negat miercuri că ar urma să aibă loc vreo remaniere, spunând că actualul cabinet a recuperat multe restanțe.

„M-ați ajuta foarte mult să spuneți de unde aveți asemenea informații ca să nu aflu din presă de remaniere. Nu se pune problema unei remanieri”, a declarat Dragnea, după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora Liviu Pop ar urma să fie înlocuit la Ministerul Educației, iar Florian Bodog va fi schimbat de la Sănătate.
Legat de remarcile la adresa ministrului Educației, făcute pe marginea manualului de sport, Liviu Dragnea a spus că nu l-a criticat pe Liviu Pop. „L-am mângâiat ironic pentru că a sărit în susținerea acestei năzbâtii pe care a găsit-o acolo și a început să susțină acest manual care e controversat”.

Președintele PSD a susținut că în următoarea ședință a Comitetului Național Executiv nu va merge cu nicio propunere de schimbare a miniștrilor din Guvernul Tudose.
„Din partea mea nu. Nu știu colegii din CEx dacă nu au altă părere, dar nu cred. Este o schimbare totală, sunt foarte multe recuperări. Nu voi face nicio propunere de remaniere la acest Comitet Executiv”, a afirmat Dragnea.
Liderii PSD se vor reuni, la finalul lunii septembrie, la Suceava.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.