Toată perioada protestelor am auzit o întrebare. Cine este omul în care să avem încredere? Şi mulţi răspundeau singuri, de parcă erau profeţii zilelor de aşteptare. Poate va apărea, răspundeau tot ei, înfruntând frigul, ploaia, ameninţările jandarmilor şi cuvintele scârboase ale adversarilor şi ale slugilor oţărâte. Şi chiar a apărut ca din senin. Luni seara, când oamenii se bucurau de cele două concesii făcute de Putere (taxa auto şi demiterea ministrului de Externe), în Piaţa Universităţii, un tânăr la fel de frumos ca şi cei din basmele româneşti, curat, limpede la minte şi curajos ca toţi înaintaşii săi din Cartea de aur a Oştirii Române, el, necunoscutul cel tânăr, a îmbrăcat haina eroului mult aşteptat şi aducea o lumină îmbătătoare în sufletele tuturor românilor. Mai nasc feciori pe plaiurile ţării noastre, mai sunt bărbaţi cu mintea limpede, mai are Armata Română resurse de eroism. Am văzut şi am auzit oameni de toate vârstele, bărbaţi şi femei povestind cum la puţine minute după ce Alexandru Gheorghe vorbea pe micile ecrane aveau obrajii scăldaţi în lacrimi. O doamnă pe care o preţuiesc nespus de mult a repetat minute în şir:
– Ferice de părinţii care au dat naştere şi au crescut un asemenea băiat!
Oamenii cu scaun la cap, românii lucizi şi legaţi de aceste pământuri şi cu trupul şi cu mintea se simţeau şi răzbunaţi, şi încărcaţi sufleteşte şi încrezători în viitorul ţării noastre. Pe neaşteptate arătau plini de speranţă, hotărâţi să lupte mai departe pentru drepturi şi pentru demnitatea românilor. Un tânăr ieşit din mulţime electriza adunarea şi trezea în români mândria pierdută. Cam aşa mi-l imaginez şi pe Avram Iancu la începuturile sale de conducător al moţilor. Tot aşa mi-i imaginez pe studenţii şi absolvenţii refugiaţi în munţi pentru a lupta împotriva comunismului. La fel trebuie să fi arătat cei care au trecut prin infernul reeducării de la Piteşti, şi cei siliţi să plece în pribegie până la marginea lumii, toată generaţia de intelectuali risipită şi distrusă de ciuma roşie prăvălită peste ţară după cel de-al Doilea Război Mondial.
De la Câmpia Turzii, dintr-o unitate ascunsă într-un oraş chinuit de criza economică, s-a ridicat iarăşi un tânăr cu dezinvoltură de viteaz. A sosit în Bucureşti cu un tren de noapte şi în mai puţin de o oră şi jumătate era imaginea speranţei şi simbol al libertăţii. La nici 10 ceasuri de la întâlnirea României cu Alexandru Gheorghe, bărbaţi şi femei de felurite vârste purtau deja chipul său ca pe o lozincă a speranţei, ca pe un portret de voievod, ca pe un Făt-Frumos descălecat să scape ţara din lupta cu balaurul. Şi ce cuvinte simple a rostit. Din inimă şi pe înţelesul tuturor.
„Dincolo de reducerea salariilor, românii au nevoie de demnitate! De va fi să fac închisoare, voi fi cel mai liber om din lume pentru că am conştiinţa împăcată că am făcut ceea ce trebuia”, a spus ofiţerul încadrat la Baza Aeriană 71 a Ministerului Apărării Naţionale.
Poate că marea oaste de fripturişti şi servitori ai regimului va putea înţelege într-o bună zi cuvintele unui om devotat ţării sale şi poporului său: „Am venit aici din acelaşi motiv pentru care oamenii sunt aici. Raed Arafat este pentru mine un erou. (…) Colegii mei nu au curaj să vorbească. Au familii, copii şi credite în bănci. Eu am depus jurământul în faţa cetăţenilor, nu în faţa actualei puteri. Eu îmi asum răspunderea pentru ceea ce fac acum!”, zicea neaşteptata personalitate publică a României, locotenentul Alexandru Gheorghe.
Nu ştim în ce măsură Alexandru Gheorghe va deveni un conducător de oşti, de mulţimi sau un politician de seamă. Are toate datele să devină. În acest moment el este steaua cea nouă şi vestitoare de viitor a românilor. Iar dacă nu va fi, dacă va rămâne ceea ce este, un militar dintre zecile de mii din câţi are ţara, el tot rămâne cu un merit de netăgăduit. Ne-a arătat tuturor că trebuie să avem încredere în tinerii României, că nasc şi prin părţile noastre oameni de nădejde şi că toate partidele politice trebuie chemate să îi strângă în rândurile lor pe toţi cei fugiţi prin lume să înveţe carte sau să supravieţuiască în libertate.
Ei vor fi mult aşteptaţii descălecători pentru o altă Românie!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.