„Look Sharp!” într-un teatru neo-grecesc din Manhattan

Începutul toamnei la New York a fost sărbătorit printre alte evenimente cu un concert susţinut de Roxette la celebrul „Beacon Theatre”, decorat somptuos cu statui neo-greceşti şi monumentale basoreliefuri inspirate de amforele greceşti. Purpură şi aur, cariatide, atlaşi, zei şi zeiţe înveşmântaţi în foiţă de aur. Amfore şi ghirlande desprinse din cornul abundenţei. Satiri şi senzuale instrumente muzicale. Un contrast ameţitor între negrul veşmintelor purtate de acest duo „Roxette”, Marie Fredriksson, cu pantalonii ei de piele ultramulaţi pe picioarele subţiri de adolescentă, blugi şi cămăşi negre, şi părul căzut blând, mai lung ori pieptănat stil arici, la Gessle, în tinereţe chiar roşu de căpiţă umflată, siluetele cântăreţilor şi trupei longiline, minimalismul modernilor, ecouri din stilul punk, accesorii în care domină argintul, şi zecile de brăţări, pantalonii şi cizmele de piele care dau mişcării pe scenă detenta unor săgeţi. Totul în stilul inconfundabilului „Look Sharp!”, cum s-a numit albumul care i-a consacrat. Un stil precis, ascuţit, tăios, abrupt, bine delimitat, pătrunzător şi ager, fin şi acerb, muşcător şi iute, niciodată veninos, ascuns, oscilant, înfundat. „Look Sharp!” înseamnă a fi cu ochii în patru, a fi iute: e chiar un îndemn de a-ţi lua picioarele la spinare, de a iuţi ritmul. Între timp, cel puţin în America, unde a izbucnit gloria pentru „Roxette”, succesul lor s-a mai domolit sub avalanşa noilor stiluri de muzică de la new jack swing la harder-core-rap şi hip-hop sau grunge. Există chiar un interviu dat de Gessle la „BBC News” în care afirmă că tot ce a ţinut de influenţele de tip Nirvana şi grunge music a condus la diminuarea succesului obţinut înainte pe toate continentele de „Roxette”. Nu a trecut prea mult de la concertul susţinut de Roxette la Arena din Cluj, pe 19 iulie, cu luminiţe şi flashuri produse de mii de smartphone, ici-colo brichete şi, fără excepţie, flash-ul din sufletul spectatorilor. Arena era parcă prea goală, iar fanii „Roxette” stăteau masaţi într-un soi de ţarc imens făcut din genul de garduri de protecţie detaşabile, montate de curând şi în faţa Teatrului Naţional din Bucureşti ca o colivie pentru demonstanţii de la Universitate. Ce diferenţă între un loc şi altul al lumii unde cântă Marie Fredriksson şi Per Gessle, care înainte să devină „Roxette” au avut fiecare o carieră single, sau cu Gyllene Tieder, istorie cunoscută de fani, cu certitudine.

Un turneu mondial prelungit de anul trecut

Marie Fredriksson şi Gessle în concertul de la New York

În interviul lui Gessle de la BBC, din luna aprilie 2009, a reaprins speranţa reunirii celor doi, dat fiind că Marie se refăcuse şi amândoi ajunseseră la concluzia şi dorinţa de a se reuni după 8 ani. Au reapărut împreună în mai 2009, într-un concert susţinut la Amsterdam care a făcut parte dintr-un turneu al lui Per Gessle, intitulat „Party Crasher”. Au cântat împreună atunci „It Must Have Been Love” şi „The Look”, au apărut pe scenă apoi la Stockholm, au mers în iulie 2009 la „New Wave Festival”, în Latvia, apoi în 2010 au avut concerte în Suedia, Rusia, Norvegia, Danemarca. Pe 18 iunie 2010 au cântat „The Look” în cinstea Prinţesei Moştenitoare a Suediei, Victoria, la concertul de gală care a avut loc în preziua căsătoriei acesteia. Apoi la finele anului 2010, cei doi parteneri celebri au anunţat primul lor turneu mondial începând cu anul 2010, după ultimul lor turneu mondial susţinut de „Roxette” în 1995. Turneul mondial a fost deschis de „Roxette” cu un concert dat la Arena Tatneft din Rusia, în Kazan, şi a însemnat pentru suedezii reveniţi în lumea muzicii în 2009 confirmarea succesului răsunător la publicul adunând cel puţin două generaţii. Albumul lor „Charm School” a înregistrat locul 1 în topul mai multor ţări, iar numărul spectatorilor veniţi la cele peste 85 de concerte din peste 30 de ţări a depăşit milionul de mult. Dincolo de succesul de casă, asigurat şi de clipul promoţional, determinante au fost hiturile muzicale, în care ritmul nu există împotriva lirismului şi sentimentelor general umane, iar modernitatea are mereu un sunet autentic, un amestec de endorfine şi adrenalină molipsitor.

Gessle şi Christoffer Lundquist

Paralel cu „Charm School” au început să se nască şi noile hituri pentru un nou album care se cheamă „T2-Tourism 2”. Acest nou albume ste o continuare la primul album „Traveling”. Pieseledescriu omul şi cuplul modern şi condiţia de călător etern a destinelor contemporane. Albumul „Charm School” a fost lansat de EMI la începutul anului 2012 şi a ocupat locul întâi sau poziţiile imediat următoare, împărţindu-şi entuziasmelor adolescenţilor veacului XX şi secolului XXI, la fel de fideli şi îndrăgostiţi de muzica, textele şi stilul „Roxette”. Toţi au iubit, s-au îndrăgostit, au dansat şi călătorit pe muzica albumelor „Roxette”, ascultând „The Look”, „It Must Have Been Love”, „Joyride”, cântecele din albumele „Pearls of Passion” (1986), „Look Sharp!” (1988), „Room Service” (2001), ca să amintesc doar câteva titluri din anul reîntoarcerii celor de la „Roxette” cu brio pe scenă. Între nostalgie şi delir, emoţie şi cumpănirea celor ce sunt, „Roxette” lasă modernitatea şi turbionul vieţii contemporane să se scalde sub semnul unor valori cosmice şi spirituale. Muzica lor are melodicitate şi ritm, cer şi pământ în cuvinte, alămuri şi mătăsuri, cai-putere şi dulceaţa de fructe de pădure şi mierea de flori sălbatice. E o muzică victorioasă în sine, care contează pe ea însăşi, mai puţin pe efecte, scenografie şi spectacole complementare. De la New York, „Roxette” au zburat ca vântul şi gândul la Boston, apoi vor fi la San Francisco, la Los Angeles, şi tot aşa, avioane, aeroporturi, alte şi alte scene, camere de hotel şi întâmplări evocate în melodiile lor precum „Room Service”.

O biserică pentru inima ta

Minunata sală a Teatrului Beacon

Nişte puşti eterni locuiesc în fiecare hit, sentimentul primei comuniuni, ceva curat pe care nu-l poate macula suferinţa, cinismul, trădarea sau pierderea celuilalt. O feminitate tandru-băieţoasă fără lascivităţi şi vulgaritate, o femeie cu părul tuns scurt, un bărbat locuit de un adolescent etern, un cavaler licean, sufletul unor colegi de viaţă. Naturaleţea poveştilor din fiecare hit îi fidelizează pe fanii de pe toate continentele, fie că ascultă „Spending my Time”, „Fading like a Flower”, „Sleeping in my car”, „How Do You Do”, „Wish I could Fly”, „She’s Got Nothing on”, „Opportunity Nox”, „Dressed for Succes”, „The Big L.”, „Dangerous”, „Church for Your Heart”. Muzica scrisă şi cântată de „Roxette” e nu doar în hitul şi clipul, de acum celebre, ca o biserică ridicată din sunete şi cuvinte pentru inima celuilalt. Ea comunică, dialoghează, îţi vorbeşte, periplu neobosit, hoinăreală ţinându-te de mână, coapse înalte şi subţiri, ca de irişi pe scenă. Acest duo de pop rock s-a format în 1986 şi dacă nu ar fi existat acele grele încercări prin care a trecut Marie Fredriksson (voce), în 2016, am fi sărbătorit trei decenii de existenţă pe scenă, în studiourile de înregistrare, în palmaresurile muzicii contemporane. Per Gessle, vocalistul şi ghitaristul din celebrul duo, a înregistrat solo o serie de succese importante, în perioada intervenţiei chirurgicale ce i-a extirpat lui Marie o tumoră cerebrală, apoi pe toată durata recuperării îndelungate şi a precauţiilor ce au urmat.

De la cinematografele de lux la sălile de teatru şi concerte live

Moment din concertul Roxette de la New York

Înainte de a mai scrie despre „Roxette”, merită să povestim cititorilor puţin despre celebrul „Beacon Theatre” din New York, unde aceştia au cântat pe 2 septembrie 2012, continuându-şi turneul din anul 2011. Sala cu 2.894 de locuri de o eleganţă şi strălucire aparte are la bază un proiect desenat de arhitectul Walter W. Ahlschlager, ca un soi de palat luxos în vremurile cinematografului mut însoţit de momente de vaudeville sau acompaniamente muzicale. Birourile acestui arhitect american au funcţionat la Chicago, unde sunt majoritatea clădirilor importante pe care le-a construit, între care „Sheridan Plaza Hotel” în Uptown Chicago, „Sovereign Hotel” lângă Kenmore şi „Grandville” pe malul apei, în Chicago şi celebra „Medinah Athletic Club” cu 42 de etaje, care a cocoţat în partea superioară a clădirii arhitectura unei moschei, cu semiturla imensă aurită, declarată de unele istorii ale arhitecturii drept locul de naştere al zgârie-norilor. Până să se construiască „The Great American Tower” în 2010, tot o clădire proiectată de arhitectul Walter W. Ahlschlager era considerată cea mai înaltă din Cincinatti, aşa-numitul „Turn Carew”. Dar în afară de seducţia pe care o exercitau asupra arhitectului clădirile înalte, proiectele de turnuri şi hoteluri ultraluxoase, portofoliul lui pune în evidenţă un gust nereprimat pentru neo-clasicism, grandoare şi decoraţiuni preluate specific într-o clădire din antichitatea greco-romană, egipteană, indiană, orientală. Pentru clădirea fostă de cinema şi vodeviluri de ultralux, „Beacon Theatre”, pe care a construit-o în 1926, inspiraţia a folosit izvoare greceşti, opulenţa imperială, o scenografie demnă de Legendele Olimpului. E straniu să asculţi trupe ultramoderne, concerte cu Pretenders, să-ţi imaginezi în sală concertele de muzică pop, cu Stephan Metz, cu Grateful Dead… Din fericire teatrul a scăpat de intenţia de a-l transforma în club de noapte.

Marie Fredriksson şi Gessle într-o feerică regie luministică

Un mare eveniment a avut loc la „Beacon Theatre” în 2009, când „Almond Brothers Band” şi-au serbat aici aniversarea a patru decenii invitând pe cei mai celebri dintre celebrităţile muzicii. Statuile de zeiţe greceşti poleite cu aur care flanchează secena au peste 9 metri înălţime, cât o clădire cu trei niveluri. La intrare e un lobby circular înalt de două etaje totul decorat cu bronzuri în contrast cu marmura albă şi mătăsoasă a pavimentului. Pictura murală evocă scene din călătoriile unor caravane semeţ întovărăşite de cămile şi elefanţi şi animale exotice acoperite de şei bogat împodobite. „Beacon Theatre”, precum şi „Roxy Theatre”, construit de Walter W. Ahlschlager, sunt două exemple de arhitectură somptuoasă, de un lux şi risipă a decoraţiilor ce trimit la un stil şi civilizaţie anume. Erau, la origine, destinate a fi săli de cinematograf, accesibile unui public obişnuit, care nu dispunea de mijloace materiale deosebite. Dimpotrivă. Aceste teatre s-au construit ca parte dintr-un program de democratizare a accesului la civilizaţie şi cultură, prin industria filmului. „Roxy Theatre” a dispărut din Manhattan, în urma unei demolări care a înlocuit catedrala cinematografului, cum era numit, cu tot ce ţinea de luxul exorbitant, colonade, Marele Foaier, şi cel mai mare covor oval din lume. „Roxy Theatre” a fost închis în 1960, după ce fusese cumpărat de Rockefeller, care i-a revândut clădirea lui Zeckendorf, care a luat-o ca s-o demoleze pentru a dezvolta Hotelul Taft şi o clădire de birouri. Într-un număr din „Life Magazine”, din octombrie 1960, Gloria Swanson apare fotografiată printre ruinele spectaculoasei construcţii. Pe locul cinematografelor de lux, construite pentru popor, asistăm, azi, la spectacolele live ale unor formaţii şi cântăreţi, ce se opresc la New York din turneele lor mondiale, într-un popas visat de fani, ani de zile, dovadă epuizarea biletelor aproape instantanee. Cum s-au oprit şi „Roxette” spre bucuria fanilor din New York.

Discuri de Aur şi Platină. O salbă de premii

În aşteptarea concertului, la Teatrul Beacon

Discografia „Roxette” este în pofida anilor în care nu au cântat împreună bogată şi încununată cu o mulţime de premii. Albumele înregistrate în studio, începând din 1986 până în 2012, de la „Pearls of Passion”, „Look Sharp”, „Joyride”, „Tourism”, „Crash! Boom! Bang!”, „Have a Nice Day”, „Room Service”, „Charm School” şi „Traveling”au atins zeci de milioane de vânzări împreună cu albumele de compilaţii, antologiile de hituri apărute sub titlurile „Don’t Bore Us”, „Get to the Chorus!”, „Baladas En Espagnol”, „The Ballads Hits”, „A Collection of Roxette Hits: Their 20 Greatest Songs”. Americanii au un talent nemaipomenit să pună împreună stilurile, o dezinvoltură vitală, aş spune. Ţară născută de milioane de emigranţi şi civilizaţii din toată lumea, America nu se sfieşte să pună alături zeii Olimpului, din arhitectura interioară cu zeii muzicii, de la pop, rock până la hip-hop, într-un soi de pluralism şi multiculturalism spectaculos. În fond, arta spectacolului rămâne cu atât mai populară cu cât nu se îndepărtează de carnaval. Fiecare epocă perindă pe scenă cariatidele sale vii lângă cele împietrite în arhitectură şi decoraţiuni interioare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.