Lovitură de teatru în cazul prezidențialelor din Austria

Curtea Constituțională din Austria a invalidat vineri alegerile prezidențiale din 22 mai, pe motiv că au existat iregularități la numărarea voturilor, și a decis repetarea celui de-al doilea tur de scrutin în întreaga țară, transmit AFP și DPA, citate de Agerpres.

”Al doilea tur al alegerilor trebuie să fie organizat din nou în toată Austria. Această decizie este destinată să consolideze încrederea în statul nostru de drept și în democrație” , a anunțat Gerhart Holzinger, președintele Curții Constituționale austriece, compusă din 14 judecători.

Partidul Libertății (FPOe, de extremă dreapta) a depus o contestație la Curtea Constituțională prin care punea sub semnul întrebării legalitatea scrutinului în urma căruia candidatul său, Norbert Hofer, a fost învins la o diferență de sub 1% din voturi de independentul susținut de Verzi, Alexander Van der Bellen, voturile prin corespondență fiind decisive.

Van der Bellen, care urma în principiu să-și preia funcția de președinte la 8 iulie, a câștigat alegerile obținând cu 30.863 de voturi mai mult decât Hofer, acumulând 50,3% din sufragii în cel de al doilea tur al scrutinului, care s-a desfășurat la 22 mai. Partidul lui Hofer, care a eșuat în tentativa de a deveni primul șef de stat european provenit dintr-o formațiune de extrema dreaptă, a insistat că scrutinul a fost marcat de o serie de nereguli.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.