Lovitură dură pentru firma milionarului Zoltan Teszari

Compania RCS&RDS, controlată de unul dintre cei mai discreţi milionari ai României, Zoltan Teszari, nu va putea dezvolta o reţea de distribuţie de electricitate în oraşul Oradea pe motiv că doar compania de stat Electrica Transilvania Nord are drept exclusiv pentru acest serviciu.

În acest sens, Prefectura Bihor a solicitat Consiliului Local să revoce hotărârea aprobată luna trecută privind asocierea dintre municipalitate şi firmele RCS&RDS şi Delalina pentru realizarea şi exploatare unei reţele de distribuţie electrice în Oradea.

Conform legislaţiei în vigoare, compania de stat are monopol de distribuţia de energie electrică, având licenţă obţinută de la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) în 2002 şi prelungită pe 25 de ani în decembrie 2014, iar de la Ministerul Economiei a obţinut un contract de concesiune pentru reţele în anul 2005, pe o perioadă de 49 de ani.

Având în mână aceste drepturi, Electrica a cerut anularea hotărârii Consiliului Local şi a solicitat în acest sens un punct de vedere de la ANRE. De asemenea, juriştii Prefecturii Oradea au sesizat probleme cu hotărârea în cauză.

„Prin adoptarea hotărârii, s-a încălcat atât Legea energiei electrice, cât şi legea administraţiei locale, care stabileşte atribuţiile Consiliului Local. Electrica este şi concesionar, şi licenţiat pentru distribuţia de energie electrică, iar unicipalitatea nu putea să se asocieze cu nişte entităţi care nu au licenţă pentru distribuţia de energie electrică”, a afirmat Alice Lupeş, şefa Serviciului Juridic din cadrul Prefecturii Bihor, citată de www.voceatransilvaniei.ro.

Conform lui Alice Lupeş, contractul de asociere aprobat de Consiliul Local Oradea în luna aprilie conţine şi clauze care încalcă Codul Civil, referindu-se la un punct prin care compania RDS&RCS se angaja să dea municipalităţii 10% din profitul înregistrat de companie din vânzarea de electricitate către terţi, dar nu mai puţin de 200.000 euro/an. „Orice sumă minimă garantată contravine legii”, susţine jurista.

În ultimul timp, postul de televiziune Digi24, deţinut de „milionarul fără chip” Zoltan Teszari, a derulat o întreagă campanie media pentru deschiderea pieţei de energie şi pentru eliminarea monopolului din sectorul de distribuţie de electricitate.

Principalele mesaje au fost acelea că factura românilor va fi mai mică cu 20% dacă investitorul RCS&RDS, proprietarul Digi24, este lăsat să îşi facă o reţea de distribuţie paralelă la Oradea, că reglementările actuale îngrădesc concurenţa liberă, că energia verde va fi benefică pentru consumator.

RCS&RDS este ancorată în piaţa autohtonă de energie din 2012 când intrat în sectorul de producţie a energiei alternative. În prezent, compania lui Teszari are şapte ferme fotovoltaice în Brăila şi Bihor şi a început să furnizeze curent către toate categoriile de clienţi, inclusiv către abonaţii proprii la serviciile de internet,cablu şi telefonie, prin serviciul Digi Energy.

În 2014, grupul lui Teszari şi-a manifestat intenţia de a prelua Enel DistribuţieBanat, dar proprietarii italieni au oprit orice negociere cu doritorii pe fondulcreşterii profitabilităţii distribuitorului autohton.

Anul acesta, lajumătatea lunii aprilie o ştire zguduia lumea comunicaţiilor şi nunumai. Alexandru Oprea, directorul general şi preşedintele Consiliului deAdministraţie al RCS&RDS, şi-a dat demisia după 18 ani petrecuţi lângă ZoltanTeszari. Cei doi sunt artizanii construcţiei colosului RCS&RDS în toată această perioadă, iar plecarea domnului O. (cum era cunoscut printre angajaţi) a ridicat multe semne de întrebare. Aceste semne s-au risipit rapid. Alexandru Oprea şi-a dorit postul de vicepreşedinte în ANRE.

La foarte puţine zile după aceea, RCS&RDS a anunţat că vrea să construiască o reţea paralelă de distribuţie de electricitate în municipiul Oradea, oraşul lui Teszari. Din nefericire pentru companie, reglementările nu îi sunt favorabile. Singura şansă pentru RCS&RDS este aceea de a investi într-o reţea de iluminat stradal. Dar RCS&RDS nu se lasă şi a început campania mediatică în scopul schimbării regulilor de pe piaţă în interes propriu. Însă campania avea nevoie de oameni care să cunoască foarte exact sistemul şi pentru asta Digi24 a racolat doi dintre cei mai experimentaţi jurnalişti, Lucian Davidescu şi Mihai Nicuţ.

Digi24 TV a repetat obsesiv ideea că ANRE îngrădeşte concurenţa, că facturile sunt foarte mari, că distribuţia are o pondere foarte mare în factura de energie, că sunt multe pene de curent şi că RCS doreşte să ieftinească electricitatea dar nu este lăsată.

Şeful ANRE, Nicolae Havrileţ, a declarat că în România, nu poate exista decât un singur concesionar al serviciului de distribuţie de energie pe regiuni, altfel nu ar mai putea exista piaţă reglementată şi s-ar produce şi dezechilibre majore pe piaţa de echilibrare.

Ioan Roşca, directorul Electrica, proprietara Electrica Transilvania Nord, susţinecă în distribuţie concurenţa este greu de implementat pentru că e monopol natural, însă viitorul ar putea veni cu soluţii pentru concurenţă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4562 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.