Lovitură dură pentru Udrea

Vicepreşedintele Partidului Mișcarea Populară Florin Secară a plecat din partid și s-a înscris în UNPR. Secară îşi va desfăşura activitatea parlamentară în grupul PSD din Camera Deputaţilor, a anunțat UNPR, printr-un comunicat de presă.

Florin Secară este deputat de Vrancea. A făcut parte din PDL, iar la începutul acestui an a sărit în barca partidului lui Udrea. La Congresul PMP din iunie a fost ales vicepreşedinte al partidului pentru relaţii cu mediul de afaceri şi patronate.

Secară explica la sfârșitul lunii ianuarie de ce s-a alăturat partidului lui Udrea.

„Am luat hotărârea să mă alătur Partidului Mişcarea Populară din respect pentru oamenii care m-au trimis în Parlament. Aşa cum le-am spus şi celor care m-au votat, am intrat în politică pentru a duce mai departe proiectele începute de preşedintele Traian Băsescu, ori nu puteam să fiu consecvent decât trecând la PMP. Am avut în vedere şi faptul că vreau să fac parte dintr-o echipă, cea a Mişcării Populare, care doreşte cu adevărat şi poate să se opună unui USL lacom şi nesăbuit. Nu în ultimul rând, am venit la PMP pentru că vreau să construiesc, vreau să iniţiez proiecte care să le facă românilor viaţa mai bună. Rămân prieten cu foştii mei colegi din PDL, mai puţin cu conducerea centrală şi în special cu cea a organizaţiei locale din Vrancea, cărora trebuie să le spun că nu se poate să continue înţelegerile pe sub masă cu USL şi cu Marian Oprisan„, declara Secară în ianuarie.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8515 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.