DNA: Ludovic Orban i-a cerut bani unui afacerist pentru două televiziuni (VIDEO)

Ludovic Orban a fost pus sub control judiciar de DNA, fiind acuzat de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite.

Potrivit procurorilor, Orban i-a cerut luna trecută unui om de afaceri 50.000 euro, „cu precizarea că va trebui să remită banii unor persoane pe care le-a menţionat, cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune”, pentru a-i fi promovată imaginea de candidat la Primăria Capitalei.

Deputatul a fost audiat luni după-amiază la sediul DNA, iar la ieșirea din sediul instituției a anunțat că nu va mai candida la Primăria Capitalei.

Comunicatul DNA:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a corupţiei au pus în mișcare acțiunea penală și au dispus luarea măsurii controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, respectiv de la data de 11.04.2016, față de inculpatul ORBAN LUDOVIC, prim–vicepreşedinte al unui partid, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000

Din ordonanța de dispunere a controlului judiciar întocmită de procurori a rezultat că există date şi probe potrivit cărora :

La data de 1 martie 2016, inculpatul Orban Ludovic, prim–vicepreşedinte al unui partid, a contactat un om de afaceri pe care îl cunoştea, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2016, în care Orban Ludovic candidează la funcţia de primar al municipiului Bucureşti.
Ulterior, la data de 20 martie 2016, cu ocazia unei noi întrevederi, inculpatul Orban Ludovic i-a pretins omului de afaceri suma de 50.000 euro în numerar, cu precizarea că va trebui să remită banii unor persoane pe care le-a menţionat, cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune, pentru a fi promovată imaginea candidatului. Inculpatul Orban Ludovic a precizat că are nevoie de suma solicitată în aproximativ una – două săptămâni.
Omul de afaceri a acceptat să efectueze plata sumei de 50.000 euro în considerarea funcţiei de conducere pe care Orban Ludovic o deţine în cadrul unui partid şi a potenţialului de intervenţie al acestuia în domenii de interes în afacerile controlate de acest om de afaceri.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Orban Ludovic trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a)să se prezinte la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei şi la Poliţie ori de câte ori este chemat;
b)să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei cu privire la schimbarea locuinţei;
c)să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
d)să nu depăşească raza teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului;
e)să nu se apropie de ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunilor, respectiv de persoanele anume desemnate de organul judiciar şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale (nici prin mass-media);
f)să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

Inculpatului i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpatului Orban Ludovic i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”.

Orban: Îmi retrag candidatura

„Atât timp cât a început urmărirea penală împotriva mea, atât timp cât s-a dispus măsura controlului judiciar împotriva mea, îmi retrag candidatura de la funcția de primar general din partea PNL”, a anunțat Ludovic Orban la ieșirea de la DNA, fără să precizeze ce acuzații îi sunt aduse. Totodată acesta a anunțat că își dă demisia din toate funcțiile de conducere de la Camera Deputaților și PNL.

„Anunț în același timp, în același spirit de corectitudine și de aplicare a principiilor pe care le-am susținut de-a lungul carierei mele, și faptul că îmi dau demisia din funcția de prim-vicepreședinte al PNL. Nu mă suspend, nu mă autosuspend, ci pur și simplu îmi dau demisia, pentru că nu vreau ca această anchetă să afecteze în vreun fel percepția PNL. De asemenea, îmi voi da demisia din funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților. Toate aceste lucruri le anunț acum public și le voi materializa prin înscrisuri”, a declarat Orban.

Ludovic Orban, încă candidatul PNL la Primăria Capitalei luni la ora 15.00, a fost citat să se prezinte la DNA.

La sosirea la DNA, Orban a declarat că nu îi este teamă, că nu a încălcat legea.

„Nu îmi este teamă, am în spate 25 de ani de carieră în viaţa publică în care nu am fost niciodată nici măcar bănuit de implicare în vreo faptă de corupţie, în care nu am încălcat legea şi tot ce am câştigat, am câştigat pe munca mea. Nu este o citaţie, este o invitaţie”, spus candidatul PNL.

Orban și-a anunțat anterior pe pagina de Facebook prezența la DNA, spunând că nu cunoaște motivele pentru care a fost chemat.

„Astăzi (luni – nr.) mă voi abate de la programul obișnuit, nu particip la nicio întâlnire cu alegătorii, nu particip la nicio emisiune, nu mă întâlnesc cu specialiști independenți pentru finalizarea programului pentru bucureșteni, astăzi am aflat că trebuie să fac altceva. La ora 15:00 voi fi prezent la sediul DNA, unde am fost invitat. Aștept curios să aflu care sunt motivele pentru care am fost convocat”, a scris Orban pe Facebook.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8499 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.