La 450 de ani de la naşterea lui Shakespeare, maestrul coregraf Gigi Căciuleanu oferă publicului, pe scena Teatrului „Metropolis” din Bucureşti, un spectacol sub semnul Foliei. Un spectacol de dans-teatru în care evoluează 15 dans-actori care încheagă, într-o viziune incitant-coerentă, un puzzle de text şi mişcare, o parte a lumii shakespeariene în bucăţele.
Cei ce dansează şi lansează replicile fără să aştepte şi răspuns sunt bufoni. Din perspectiva lor, lumea e una răsturnată, în care nebunii iau locul prinţilor şi regilor, iar adevărurile lor în oglindă sunt impulsul care pune în mişcare Folia. Luând ca model declarat felul în care îşi scriau dramaturgii „Companiei Oamenilor Şambelanului” textele, după necesităţile şi caracteristicile trupei: adică fiecare rol pe foi volante, Gigi Căciuleanu face un spectacol guvernat de legile hazardului. E vorba însă despre un hazard bine controlat, cu scurte replici îngemănate, extrase mai ales din piesele shakespeariene îndeobşte considerate comedii şi mai puţin din capodoperele iacobine (adică cele scrise în timpul domniei lui James Stuart).
Maestrul de ceremonie al „Foliei” este Cupidon. Într-o postură inedită. El nu mai este copilul răsfăţat de zei care îşi trimite arbitrar săgeţile spre piepturile celor ce vor plăti tribut iubirii, ci un Cupidon – Cupid – adolescent/ adolescentă în cârje, cu un comportament adecvat jocului de cuvinte din limba engleză, exploatat adeseori de Shakespeare în textele sale. E multă mişcare, mişcare browniană, pe scena „Foliei”, căci se recompune o lume după modelul „lumea e o scenă”, parte a unui aforism devenit chiar din perioada elisabetană loc comun în creaţia dramaturgică.
Cupidon trage sforile din umbră. Foto Ciprian Zinca
Ca la orice început de drum (şi descinderea în lumea bufonilor este un astfel de drum sinuos), cel ce dezlănţuie Folia face un act fondator şi îşi plasează demersul sub un argument-dedicaţie. Gigi Căciuleanu alege pentru a marca acest semn distinct textul-dedicaţie al lui William Shakespeare către protectorul său aristocratic, Sir Henry conte de Southhampton şi baron de Tichfield. Prin aceasta însuşi dramaturgul, cel ce mânuieşte sforile personajelor Foliei, intră în rolul unui atoateştiutor bufon dispus să-şi livreze vorbele de duh unui stăpân a cărui protecţie înaltă o vizează. Fără obedienţă însă, într-un joc superior, precum acela al guvernatorului unei lumi pe dos.
De la nebunia în iubire la nebunia în politică şi chiar în pacea armoniei contrariilor nu sunt decât câţiva paşi. Paşi pe care îi parcurg bufonii de gen feminin sau masculin prin arcanele timpului, al cărui semn distinctiv este o uriaşă clepsidră mereu întoarsă, încercând să-şi recompună personalităţile mozaicate faţă în faţă cu oglinda care le dezvăluie că, precum în cazul monologului „Remember Yorrick” din „Hamlet” sau în acela al monologului lui Mercutio din „Romeo şi Julieta”, sub fiecare mască se află o altă mască. Bufonii se interpretează pe ei înşişi, dar interpretează, accentuat caricatural sau mergând la esenţă (ceea ce într-o lume răsturnată e acelaşi lucru), şi personaje din „Cum vă place?”, „Doi tineri din Verona”, „Zadarnicele chinuri ale iubirii”, „Troilus şi Cressida”, „Neguţătorul din Veneţia”, „Regele Ioan”, „Hamlet”, „A douăsprezecea noapte” şi, cum era de aşteptat pentru exploatarea temei iubirii faţă în faţă ori contopindu-se cu puterea, din „Romeo şi Julieta” şi dintr-un veritabil pamflet din „Regele Lear”: „Când popii scot panglici pe nas/ Şi cârciumarii vinu-l strică/ Când croitorii n-au chembrică/ Să facă lorzilor obraz/ Când fetele nu ştiu de frică/ Şi fac vrăji noaptea la pârleaz;/ Când tot ce-i drept în strâmb se schimbă/ Şi-i plină ţara de datornici; / Când cei cu otrăvită limbă/ La-nalte cinuri toţi sunt spornici;/ Când ni s-au boierit pungaşii/ Şi umplu strada cămătarii;/ Şi când se plâng enoriaşii/ Că târfele sfinţesc altare; / Păi, Albioane prea-nălţate,/ Se uită lumea să te vadă, / Tu cel frumos între regate,/ Cât te mai laşi călcat pe coadă?” (traducere de Dan Duţescu şi Leon D. Leviţchi).
Lumea „Foliei” e una într-o continuă mişcare, fie că se intră şi se iese în/ din tunelul timpului, fie că din marea masă se personalizează, se individualizează chipuri în apele reci, scânteietoare ale oglinzii, fie că bufonii evoluează pe mişcătoare fragmente de scrânciob în echilibrul precar viaţă-moarte presupus de rolul lor pe muchie de cuţit. Căci nebunul Curţii are dreptul să spună adevărul atâta timp cât stăpânul nu e deranjat sau nu se simte chiar ameninţat de el. O condiţie foarte bine pusă în evidenţă în textele shakespeariene şi căreia îi lărgeşte sensurile, făcându-ne-o contemporană, „Folia” adusă pe scenă de Gigi Căciuleanu.
Sub mască e o altă mască. Foto Ciprian Zinca
Un spectacol în care secvenţele se derulează rapid, fapt ce face destul de dificilă individualizarea personajelor. În mare măsură, cei 15 dans-actori reuşesc să aibă momente numai ale lor în faţa publicului. Modelul replicilor îngemănate precum şi efortul de a-şi coordona performanţa în dans cu aceea a rostirii, mai mult sau mai puţin în tehnica teatrului elisabetan, sunt puncte de încercare în general trecute cu brio de trupă. Există totuşi şi o oarece linearitate care fracturează, mai ales spre final, mişcarea browniană presupusă de concepţia coregrafic-regizorală care face ca întregul să sufere de câteva ciobituri. Aşa cum şi trecerea de la song-urile interpretate de bufonul vag alter-ego shakespearian spre nebunia dezlănţuită a ansamblului se face mai greu, lăsând la vedere cusăturile. Avantajaţi sunt dans-actorii cu o mai mare experienţă pe scena dramatică, precum Lari Cosmin Giorgescu, Ioana Macarie, Ioana Marchidan şi Adrian Nour, un bun interpret al song-urilor din „Folia”. De mare efect şi în consens ce nu devine teză este şi ambiguitatea de gen a personajelor, atât în interpretare, cât şi în elemente de costum, care fac aluzie la epoca elisabetană în care rolurile feminine erau interpretate în teatru de bărbaţi, dar şi la moravurile acelei perioade.
Cum şi-a obişnuit publicul, „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company” face şi în această montare risipă de energie, de entuziasm tineresc, de poftă de joc şi de talent.
Gigi Căciuleanu la aplauzele premierei. Foto Ciprian Zinca
Merită să fie amintite, în ordine alfabetică, toate numele interpreţilor: Ramona Bărbulescu, Richard Bovnoczki, Rasmina Gălbăjos, Alexandru-Mircea Călin, Paul Cimpoieru, Relu Dobrin, Lari Cosmin Giorgescu, Lucile Jalaud, Ştefan Lupu, Ioana Macarie, Ioana Marchidan, Adrian Nour, Cristian Osolot, Arcadie Rusu, Diana Spiridon.
Intens colorate, din catifele, tafta, fir metalizat şi mărgele, costumele Corinei Grămoşteanu îmbină liniile clasice ale bine cunoscutului costum de bufon cu elemente exotice pătrunse în vestimentaţia elisabetană odată cu anexarea de noi teritorii la imperiu, dar şi cu fantezia unor costume contemporane. Sunt de ţinut minte şi încântă privirea, bine puse în evidenţă de un priceput light-designer în persoana lui Alin Popa.
Gigi Căciuleanu a folosit cele mai bune traduceri de până acum ale operei shakespeariene. E adevărat că şi mixarea şi îngemănarea de replici scurte nu lasă să se vadă, în unele cazuri, limba datată a acestor tălmăciri. Aceste traduceri se află în caietul-program al spectacolului. Pe scenă, personajele şi-au rostit replicile într-o engleză şi într-o manieră elisabetană, de cele mai multe ori bine stăpânite.
Muzica inspirată a lui Paul Ilea face şi ea rapel, bine temperat, la sonuri elisabetane, în general la muzica epocii, dar este adusă prin elemente de armonie şi ritm alert la sonorităţi ale zilelor noastre.
Încheiat în tradiţia marelui Will, în care bufonul spune „Noapte bună”, spectacolul „Folia, Shakespeare&Co” este o bine venită premieră-omagiu în aceste zile în care cel mai jucat dramaturg din toate timpurile este revizitat în evenimente culturale de anvergură în Bucureşti şi în ţară.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.