La începutul lunii februarie 2014, când criza din Ucraina încă nu escaladase, unul dintre cei mai apreciați experți în diplomația rusă, Dmitri Trenin (director al fundației Carnegie de la Moscova), a oferit un interviu pentru Le Nouvel Observateurîn care a încercat să reveleze adevăratele obiective ale lui Vladimir Putin pe scena internațională.
Când a ajuns la putere, Vladimir Putin era un necunoscut propulsat în fruntea unui stat desconsiderat pe scena internațională. Acum, președintele rus a fost desemnat de revista Forbes drept omul cel mai puternic din lume. Cum a reușit acest tur de forță?
Dmitri Trenin: Doi factori explică această extraordinară ascensiune internațională. În primul rând este influența considerabilă a Rusiei în lume: Vladimir Putin conduce de peste 13 ani cea mai mare țară din lume, o țară foarte bogată în materii prime, care deține a noua populație din lume și are mii de focoase nucleare. Aceste lucruri îi conferă o autoritate pe scena internațională. Al doilea factor: Vladimir Putin, consider eu, a descoperit formula magică pentru a conduce aceste colos care este Rusia.
Adică?
Ajungând la Kremlin, Putin a fost slăbit de parcursul predecesorilor săi Boris Elțîn și Mihail Gorbaciov, care au fost extrem de populari la începutul mandatului, dar și-au pierdut repede aura. Putin a concluzionat că trebuie să controleze opinia publică și viața politică a țării pentru a putea să acționeze, în special pe scena internațională. Și această strategie a funcționat.
Cum a procedat?
Printr-o represiune bine țintită, un control total al televiziunilor și printr-un preț al petrolului decuplat de piața mondială. Vladimir Putina a reușit timp de 13 ani să-și facă concetățenii să-i accepte puterea (aceasta nu înseamnă că aceștia îl și susțin). Longevitatea și stabilitatea regimului său neoțarist – care nu este, evident, o democrație – au contribuit la impunerea președintelui rus pe eșicherul internațional.
La început, politica sa externă era aliniată celei a Statelor Unite.
De fapt, el a schimbat-o de patru ori, pentru fiecare mandat. Dar toate au avut același scop: să reinstaleze Rusia la vârful ierarhiei mondiale; doar mijloacele pentru a ajunge aici s-au schimbat. La începutul anilor 2000, Putin a crezut că Rusia ar putea să se alăture Vestului, să fie alături de America și Europa. A inițiat astfel un parteneriat strâns cu Washingtonul, în care Moscova a acceptat rolul de ”junior partner”. Nu avea de ales: bugetul federal al Rusiei nu-l depășea pe cel al metropolei New York, pe atunci.
La ce a dus acest parteneriat dezechilibrat?
Americanii au câștigat mult – nu și Rusia. La începutul războiului din Afganistan, Putin a dat lumină verde pentru instalarea unei baze americane într-o fostă republică sovietică, în Kîrgîzstan. Apoi, el nu s-a opus sosirii ofițerilor armatei SUA în Georgia și a acceptat extinderea NATO în țările baltice.
În aceeași perioadă, Putin a spus că Rusia a făcut o ”alegere europeană”…
El a spus asta, cu emfază și în limba germană, în cursul unui discurs memorabil în fața Bundestagului. Dar la încercările sale America și UE au răspuns dezamăgitor. George Bush și Dick Cheney au refuzat să strângă mâna întinsă, iar Bruxellesul nu a dorit o adevărată asociere. Putin a început să-i considere pe omologii săi occidentali drept parteneri ipocriți. Totul s-a schimbat în 2003-2004. Războiul din Irak a divizat profund această familie occidentală în care Putin dorea să se integreze. A fost, de asemenea, și afacerea Hodorkovski. Putin a aflat că SUA negociază cumpărarea imperiului petrolier al magnatului rus fără sa informeze Kremlinul. A luat măsura pe care o știm împotriva unei trădari. În cele din urmă, el a interepretat revoluțiile din Georgia si Ucraina drept tentative americane de a ”îngrădi” Rusia. La începutul lui 2004, Putin a abandonat strategia de alianță cu Washingtonul. Astfel s-a ajuns la discursul incredibil de la Conferința de Securitate de la Munchen, în 2007, în cursul căruia Putin a atacat politica externă americană cu o violență incredibilă, și la războiul din Georgia, din august 2008.
Ce a schimbat alegerea lui Barack Obama?
De la instalarea sa la Casa Albă, noul președinte american a vorbit despre o resetare a relațiilor ruso-americane. Pentru a-i evalua intențiile, Putin l-a trimis pe președintele său cu procură, Dmitri Medvedev, în Occident. Misiunea sa: să vadă dacă este cu adevărat posibil să se înțeleagă cu Washingtonul. Dar, din nou, aceasta nu a dus decât la noi dezamăgiri. Medvedev a propus o apărare antirachetă comună, fără succes. A cerut un ajutor pentrui modernizarea economiei ruse și nu a obținut aproape nimic. În cele din urmă, a venit episodul libian. La Consiliul de Securitate, Rusia nu s-a opus unei intervenții militare care să împiedice masacrarea civililor, dar NATO a depășit limitele mandatului și l-a înlăturat pe Gaddafi. Putin a tras concluzia că liderii occidentali, inclusiv Obama, reprezintă o amenințare chiar pentru propria lui putere.
De ce?
Înaintea alegerilor prezidențiale din 2012, toți s-au pronuntat, mai mult sau mai puțin deschis, pentru Medvedev. Angela Merkel însăși a declarat că acesta este ”canditatul ei”. Astfel ca Putin a interpretat marile manifestații ale opozitiei ruse din 2011 si 2012 ca fiind amenințări venite din Occident. El a spus că au fost organizate de Washington. De fapt, era înfuriat ca a văzut cum liderii opoziției ruse care doreau să-l înlăture au fost primiți la Capitoliu. A mai reținut că manifestanții luau democrația occidentală drept model, iar țarismul sau drept o sperietoare. Brusc, în mai 2012, după realegerea sa, el a decis să eradicheze orice influență externă asupra Rusiei. Aici a început a patra sa strategie de politică externa. A interzis toate finanțările externe ale ONG-urilor ruse, catalogând organizațiile ce primesc astfel de bani drept ”agenți ai străinătății”, și a renegociat acordurile care calificau Rusia drept stat asistat.
De câteva luni, Putin vrea să meargă și mai departe pe această cale non-occidentală…
Da, el face presiuni pentru a crea până în 2015 o Uniune Eurasiatică care să regrupeze în jurul Rusiei un număr cât mai mare de foste republici sovietice. Belarus și Kazahstan și-au dat acordul. Dar fără Ucraina, cea mai populată și mai bogată dintre aceste republici, proiectul ar fi slab. Dacă Putin i-a oferit un ajutor substanțial presedintelui Ianukovici, aceasta este pentru a constrânge Kievul să se alăture cestei Uniuni Eurasiatice.
Unii consideră această Uniune drept o tentativă de a reface URSS-ul, a cărui dispariție a fost văzută de Putin drept ”o catastrofă geostrategică”.
Oricum, prin crearea acestei noi construcții politice, Putin extinde influența rusă în fostul imperiu sovietic. El speră să se poată opune astfel ofensivei chineze din Asia Centrală și să-și sporească puterea de negociere la nivel global, în fața Europei și a Statelor Unite.
A renunțat deci la un parteneriat cu Statele Unite?
Viziunea sa asupra lumii este foarte cinică. El nu crede în situații ”win-win”, ci doar în brutalul raport de forță. Potrivit lui, America este de acum o superputere care pierde viteză. Putin consideră că a venit în fine momentul să joace de pe picior de egalitate cu Washingtonul. Acesta este obiectivul strategiei lui în Siria.
A intors definitiv spatele ”alegerii europene”?
Evident.Pentru el, Europa și Eurasia reprezintă doua civilizații diferite. El crede că Europa este prea tolerantă, prea îndepărtată de valorile tradiționale conservatoare, de inspirație ortodoxă, pe care le promite acum, el, țarul modern al Rusiei.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.