Lumea magică a teatrului

Un grandios Festival European al oraşului de pe Bega

Timişoara îşi propune să devină un oraş de referinţă pentru Europa artelor.

9 zile de festival: 5-13 mai; 8 secţiuni de spectacol: “FDR, clasicOЯama”, “Story Theatre”, “Europe on Stage”, “Outdoor”, “CND”, “Teatrul şi Comunitatea”, “Guest Show”; 34 de reprezentaţii; 6 spectacole în aer liber; 7 ţări reprezentate prin spectacole: Franţa, Spania, Japonia, Ungaria, Polonia, Cehia şi România; peste 100 de artişti din Europa şi din Japonia.

Teatrul Naţional susţine acest efort prin evenimente de calitate şi o ofertă bogată care se adresează în primul rând comunităţii.

Cu un sumar care se diversifică de la an la an, FEST-FDR construieşte o tradiţie – o sărbătorire a Timişoarei prin artă. În acest spirit, seduşi de povestea unui oraş al întâlnilor dintre culturi, tot mai mulţi oameni de teatru din întreaga lume găsesc la Timişoara un spaţiu de dialog.

Ediţia 2012 a „FEST-FDR”, Festivalul European al Spectacolului Timişoara – Festivalul Dramaturgiei Româneşti, organizat de Teatrul Naţional între 5 şi 13 mai, reia într-o formă contemporană, proaspătă, o tradiţie de trei decenii, cu scopul de a plasa fenomenul dramatic românesc în mişcarea teatrală europeană ca parte integrată a ei, în spiritul unităţii în diversitate.

Totodată, “FEST-FDR 2012”, susţinut de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, va fi o sărbătoare a oraşului, o întâlnire la care au fost invitate teatrul, muzica, dansul şi artele vizuale.

Festivalul e structurat pe o dimensiune românească, având ambiţia de a inventaria cele mai bune texte româneşti de teatru ca parte integrantă a culturii europene şi o dimensiune internaţională, de asemenea, bine reprezentată în program.

Ediţia 2012 îşi propune, de asemenea, să cerceteze teatrul în relaţie directă cu subiecte de strictă actualitate, nu doar prin spectacole, ci şi prin intermediul seriilor de work-shop-uri, dezbateri, lansări de carte etc.

De asemenea, va marca şi o premieră naţională – inaugurarea “Fabricii de decoruri”, iniţiativă ce reprezintă o idee revoluţionară, o aliniere la sistemele de funcţionare ale marilor teatre europene şi punctul de pornire al unei noi industrii – industria de teatru.

În sfârşit, în cadrul FEST-FDR vor fi desemnate cele trei texte finaliste ale Concursului Naţional de Dramaturgie. Totodată, în urma atelierului de scenaristică, respectiv a spectacolelor-lectură ale acestor texte, juriul “CND” va acorda premiul pentru Cea mai bună piesă românească a anului.

Timişoara va fi invadată de spectacole de teatru

Dintre spectacolele ce pot fi vizionate, spicuim: “The Theatre”, un spectacol de Viliam Dočolomanský, al Companiei “Farm in a Cave” din Cehia, “X milimetri din Y kilometric”, de Gianina Cărbunariu, prezentat de Asociaţia “Colectiv A, Fabrica de Pensule”, din Cluj, “Macbeth vs Macbett”, după W. Shakespeare / E. Ionesco, în regia lui Petru-Silviu Văcărescu, susţinut de secţia Actorie a Facultăţii de Muzică a Universităţii de Vest din Timişoara, “Insula”, după Gellu Naum, regia Ada Milea, Teatrul Naţional Cluj, “De veghe în lanul de secară”, după J.D. Salinger, regia Mara Opriş şi Ionuţ Caras, Facultatea de Teatru şi Televiziune, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj, “La răscruce de vânturi”, după Emily Brontë, regia Ada Lupu, Teatrul Naţional Cluj, “Târgovişte de jucărie” de Peca Ştefan, regia Ana Mărgineanu, Teatrul Municipal Târgovişte, “Potop! Potop! Vrem gondole!”, scenariu colectiv commedia dell’arte, regia Mara Opriş şi Ionuţ Caras, Facultatea de Teatru şi Televiziune, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj, “Arca”, Teatrul Osmego Dnia (Polonia), “Fata din curcubeu”, un spectacol de Lia Bugnar, Teatrul Naţional Bucureşti, “Othello şi preaiubita lui Desdemona”, după W. Shakespeare, regia Mihai Măniuţiu, Studio M din Sfântu Gheorghe, “Bucătarii buclucaşi”, regia Piotr Chlipalski, Teatrul “Feta” (Polonia), “Crapul” de Masayuki Moriyama / “Staţia de autobus” de Den Fujita, regia Den Fujita, Teatrul 1980 (Japonia), “A+Lucruri pe care nu ţi le-am spus niciodată”, regia Inés Boza, Teatrul “Senza Tempo” (Spania), “Orchestra Titanic” de Hristo Boytchev, regia Alexander Hausvater, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, “Capra cu trei iezi”, după Ion Creangă, regia Alexandru Dabija, Teatrul “ACT” din Bucureşti.

În închiderea Festivalului va fi prezentat spectacolul “O furtună”, după W. Shakespeare, regia Silviu Purcărete, Teatrul Naţional din Craiova.

„Ciao, bella!”, trei destine la Godot Café-Teatru

Cătălina Mustaţă, Ioana Flora şi Clara Flores în Ciao, bella!

Unul dintre cele mai inedite şi calde spectacole va fi lansat cu Ioana Flora, Cătălina Mustaţă şi Clara Flores în distribuţie, în regia Antoanetei Zaharia, este unul de tip confesiune-monolog, un spectacol contemporan cu structură modernă, inspirat de spectacolele lui Pippo Delbono. Trei femei, aflate în jurul vârstei de 35-40 de ani, cele mai bune prietene, îşi dezvăluie treptat dorinţele, speranţele, nostalgiile, problemele, încep să se bucure de viaţa pe care o au şi să aibă curajul de a lua decizii. Premiera spectacolului va fi duminică, 22 aprilie, de la 7 seara.

Tratat cu mult umor şi fără a avea o tematică feministă, „Ciao, bella!” este un text contemporan cu o problematică majoritar feminină, care se bucură de jocul unor talentate actriţe, pentru care spectacolul este un tur de forţă şi profesionalism.

Moni (Ioana Flora), actriţă, este căsătorită şi are un copil de 10 luni. Pleacă în Franţa într-un turneu artistic şi este foarte fericită să evadeze din rutina zilnică, din atmosfera apăsătoare a familiei sale. În această călătorie îşi va reevalua viaţa.

Petra (Cătălina Mustaţă), tot actriţă, este plecată de 6 ani în Italia. Dacă în România nu a reuşit să facă nimic, deşi nu era lipsită de talent, în Italia cunoaşte oameni minunaţi care o ajută, e mulţumită că este un om apreciat, respectat, că poate să trăiască decent din munca sa, deşi suferă că nu mai face teatru. Are un partener, Franco, e încântată de viaţa pe care o duc împreună, dar nu îl poate iubi…

Bianca (Clara Flores), actriţă, de origine din Argentina, are în spate o istorie impresionantă – familia ei fusese persecutată de regimul militar argentinian. Deşi este de la 5 ani în România, se simte tot o străină, duce dorul unei familii reunite aşa cum a avut doar în copilărie: viaţa sa este împărţită între strădania de a face teatru şi lipsa unui partener care să îi stea alături. Lipsa banilor o îndeamnă să îşi calce peste orgolii şi să se angajeze ajutor de cofetar.

Spectacolul este produs de Fundaţia “ACT.OR.ART”. „«Ciao, bella!» ar putea atrage ambele «tabere» în joc – un public feminin, care se va regăsi cu siguranţă în poveştile celor trei, şi un public masculin, care ar putea întelege universul «iubitelor, soţiilor, doamnelor, fetelor, femeilor», care îi însoţesc în minunata aventură numită viaţa de zi cu zi”, spun producătorii.

“«Ciao, bella!» este un spectacol de înaltă prestaţie artistică, cu momente dramatice, dar şi comice, în care actriţele interacţionează cu spectatorii, spre deliciul publicului, alert şi amuzant, perfect adaptat în cadrul Godot Café-Teatru”, spune regizoarea Antoaneta Zaharia.

Două spectacole inedite la Teatrul Naţional din Bucureşti

Caramitru – Mălăele, câte-n lună şi în stele

Horaţiu Mălăele şi Ion Caramitru

De la Shakespeare la Topârceanu, de la Nichita la Marin Sorescu, Ion Caramitru îi răspunde cu inteligenţă şi subtilitate unui partener vulcanic, irezistibil în rolurile comice, impresionant în cele dramatice – Horaţiu Mălăele. Actorii Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele îşi reiau dialogurile pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti pentru a alege din tot mai multele înţelesuri ale vieţii doar pe acelea care au un sens profund. După ce la sfârşitul anului trecut au fost aplaudaţi în aceeaşi zi în două spectacole jucate cu casa închisă, cei doi parteneri de dialog vor urca luni, 16 aprilie, pe scena Sălii Mari a Naţionalului bucureştean, la ora 20.00, pentru o nouă ediţie a spectacolului „Câte în lună şi în stele”.

„Horaţiu Mălăele este cel mai bun produs al teatrului românesc din ultimii 20 de ani. O personalitate complexă ca actor, ca regizor de teatru şi ca regizor de film mai nou”, spune Ion Caramitru, explicând de ce şi-a dorit să-l apropie pe Mălăele de Teatrul Naţional din Bucureşti. Admiraţia este reciprocă: „Marele artist Caramitru este alcătuit dintr-un material maleabil şi ductil, ce poate lua forma oricărui act artistic de interes public”, spune Horaţiu Mălăele.

Arbitru al duelului de cuvinte va fi, la voce şi violoncel, muzicianul Adrian Naidin. Un arist care şi-a cucerit publicul cu o voce excepţională, un timbru de baladă românească din aceea care-ţi smulge sufletul din piept şi-ţi taie respiraţia, o gradare şi un control pe care le auzi doar la marii cântăreţi de operă. Adrian Naidin l-a inspirat pe regizorul grec Mihalis Kakogiannis, iar muzicianul leton Mischa Maisky, supranumit „Paganini al violoncelului”, îl numără printre cei mai talentaţi dintre ucenicii săi.

Fabuloşii bărbaţi înaripaţi, într-o simfonie scenică

În zilele de 25 şi 26 aprilie 2012, la ora 19.00, iubitorii de teatru vor avea prilejul de a viziona la Bucureşti, în cadrul unui schimb cultural bilateral, un spectacol remarcabil al Teatrului “Csokonai” din Debreţin, sugestiv intitulat “Fabuloşii bărbaţi înaripaţi”.

Aspiraţia omului spre zbor, în multiplele sale ipostaze – de la cea concretă (cucerirea spaţiului cosmic), până la cea spiritual-metafizică (accederea la propria mântuire printr-un drum iniţiatic în căutarea Raiului celest şi a întâlnirii cu Isus) – constituie tema spectacolului “Fabuloşii bărbaţi înaripaţi”, spectacol pe care critica maghiară de specialitate l-a comparat cu filmele emblematice ale regizorului Andrei Tarkovski.

Regizorul maghiar Attila Vidnyánszky (totodată director general al teatrului Csokonai) propune – pe un colaj din texte scrise de Miklós Szénási, Oleg Jukovski şi Ödön Lénárd – un spectacol construit ca o „simfonie” scenică pe mai multe voci şi „dirijează o instalaţie uriaşă, într-o disciplină exemplară, cu o fantezie uluitor de expresivă. Întregul spectacol este un montaj vizual, în care sferele istorico-ştiinţifice, mitologice şi politice se împletesc într-o singură unitate estetică”.

Într-o inedită construcţie scenică, colorată şi amplă, care arcuieşte peste epoci istorice, spectatorii, aşezaţi pe turnanta din mijlocul scenei mari a teatrului, sunt implicaţi în chiar miezul acţiunii: turnanta în mişcare le mută atenţia de la o scenă la alta, în fiecare ungher al spaţiului de joc petrecându-se câte ceva, ceea ce face ca spectacolul să fie foarte viu şi acţiunea să palpite tot timpul.

În distribuţie: György Cserhalmi, Anna Ráckevei, Zsolt Trill, Nelli Szűcs, Oleg Jukovski, Attila Kristán, László Tóth, János Mercs, Árpád Bakota, József Rácz, Viktor Ivaskovics, Lajos Pál, Eszter Pál. Decor şi costume: Oleksandr Bilozub. Pictor scenograf: Ghennadii Gogoliuk.

O terapie de grup la Teatrul Odeon

Xmm din YKm

Cât de prezent este trecutul recent? Scene din Târgu-Mureş, din anii ’90, evocate? arătate? întrezărite?

Două spectacole de Gianina Cărbunariu la Teatrul Odeon din Bucureşti.

Marţi, 24 aprilie şi miercuri, 25 aprilie, de la ora 19.00, la Sala Studio, “Teatrul Odeon” găzduieşte două spectacole semnate de Gianina Cărbunariu şi realizate în două spaţii destinate producţiilor independente de artă contemporană: “X mm din Y km”, producţie independentă a “ColectivA” la Fabrica de Pensule din Cluj, şi “20/20”, producţie independentă a “Yorick Stúdió” şi “dramAcum” la Studio Yorick din Târgu-Mureş. Spectacolul “20/20” are ca temă centrală conflictele interetnice din martie 1990 din Târgu-Mureş.

Proiectul “X mm din Y km” a început printr-o documentare în arhiva CNSAS, iar scenariul spectacolului are la bază o stenogramă din dosarul de urmărire al scriitorului disident Dorin Tudoran. Niciunul dintre spectacole nu îşi propune o reconstituire a acelor momente din trecut, aflarea „adevărului”, oferirea unor verdicte sau lecţii de istorie. Spectacolele s-au născut din întâlnirea artiştilor cu o realitate sau cu urme ale ei, cu memoria celor intervievaţi sau cu diferite arhive şi nu din întâlnirea cu un text, aşa cum se întâmplă de obicei în realizarea unui spectacol de teatru. Totuşi, deşi “20/20” şi “X mm din Y km” folosesc documentarea ca metodă de lucru în procesul de creaţie, acestea nu sunt spectacole de teatru documentar în adevăratul sens al cuvântului, ci sunt spectacole în care ficţiunea, documentele oficiale şi neoficiale, memoria, experienţa trăită direct de unii dintre artiştii participanţi la proiect, poveştile ce fac conexiuni din perspectiva prezentului se întâlnesc pe scenă, se oglindesc unele pe altele, se completează, se contrazic. Discuţiile cu publicul, care au loc după fiecare reprezentaţie, fac parte din conceptul spectacolului. Ele creează un cadru în care spectatorii să poată participa la un dialog pe teme mai puţin abordate în spaţiul public, dar care îi privesc. Miza este aceea de a lua parte şi nu doar de a asista la un dialog, de cele mai multe ori simulat, aşa cum este cel oferit de societatea de astăzi. Teatrul, prin condiţia lui de „aici şi acum”, creează contextul în care această întâlnire poate avea loc.

Ambele spectacole fac parte dintr-un demers artistic al Gianinei Cărbunariu în care teme ale istoriei recente sau teme din actualitate românească devin puncte de plecare pentru proiecte precum: “20/20”, “X mm din Y km”, “Sold Out” (realizat la Teatrul “Kammerspiele” din Munchen – un spectacol pe tema vânzării saşilor şi şvabilor în timpul regimului comunist) sau “Roşia Montană – pe linie fizică şi politică” (coproducţie “dramAcum” şi Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, regizori şi dramaturgi: Radu Apostol, Gianina Cărbunariu, Andreea Vălean şi Peca Ştefan).

“X mm din Y km” a avut premiera în 18 noiembrie 2011, în cadrul Festivalului “Temps d’Images” de la Cluj şi a atras atenţia internaţională încă din primul moment: articolul Isabellei Wesselingh a fost publicat în “L’Express” şi preluat de numeroase ziare din Europa, Asia şi lumea arabă. Spectacolul s-a bucurat de o primire foarte călduroasă în Polonia, unde a fost prezentat în luna martie la Teatrul “TR Warszawa” în mini-stagiunea românească organizată de Institutul Cultural Român din Varşovia. Festivalul Internaţional de Teatru de la Nitra intenţionează să coproducă, în cadrul secţiunii “Parallel Lives – 20th Century Through the Eyes of Secret Police”, următorul spectacol inspirat din cercetarea arhivelor Securităţii şi realizat de aceeaşi echipă de creatori.

“20/20” are deja la activ 50 de reprezentaţii în aceşti 3 ani şi a fost prezentat în festivaluri internaţionale europene prestigioase cum ar fi: Festivalul “Dialog” de la Wrocłav din Polonia, Festivalul Internaţional “New Drama” de la Budapesta, Festivalul Internaţional de Teatru de la Novi Sad, precum şi în numeroase alte festivaluri din România şi din Ungaria. Spectacolul a fost selecţionat şi se va juca în această vară la “London International Festival of Theatre” (LIFT), în cadrul Olimpiadei Culturale. “20/20” a fost premiat atât în România, cât şi în Ungaria şi a fost deja oferit publicului în cadrul Festivalului Naţional de Teatru.

20×20, spectacolul Gianinei Cărbunariu

“X mm din Y km” îl puteţi viziona marţi, 24 aprilie, ora 19.30, la Teatrul Odeon, Sala Studio.

Autor spectacol: Gianina Cărbunariu. Cu: Toma Dănilă, Paula Gherghe, Mădălina Ghiţescu, Rolando Matsangos. Concept video: Ciprian Mureşan

“20/20” este programat miercuri, 25 aprilie, ora 19.30, la Teatrul Odeon, Sala Studio. În distribuţie: Bányai Kelemen Barna, Berekméri Katalin, Paula Gherghe, Mădălina Ghiţescu, Radu Iacoban, Korpos András, Rolando Matsangos, Sebestyén Aba, Cristina Toma, Tompa Klára. Concept video: Maria Drăghici.

„Spectacolul e, aşadar, un apel la normalitate, la luciditate şi chiar îşi asumă întrucâtva formula de manifest în ultimele lui minute, refuzând răspicat manipularea. (…) Dar «20/20» e şi un spectacol foarte bun. Cel mai bun semnat de Gianina Cărbunariu de câţiva ani încoace. Fiecare secvenţă îşi are rostul ei, fiecare semn e util întregului, comicul se amestecă admirabil cu dramaticul, regizoarea nu adoptă – şi bine face – stilul grav, îmbăţoşat, dar nici nu joacă fără sens ori fără miză”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.