Luminița Odobescu, discuție cu secretarul de stat al SUA

 

Încălcarea spațiului aerian al României în urma atacurilor ruse asupra porturilor fluviale ucrainene, dar și atacarea de către Rusia în Marea Neagră a unei nave comerciale care transporta cereale au fost două dintre subiectele abordate de ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu și secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, într-o discuție telefonică.

 

Ministrul afacerilor externe a salutat sprijinul și solidaritatea SUA și Aliaților cu România și a subliniat importanța menținerii evoluțiilor din Marea Neagră și din regiune în atenția constantă a NATO. A salutat reiterarea, de către omologul american, a angajamentului SUA de a apăra fiecare centimetru de teritoriu aliat. A arătat că Aliații trebuie să implementeze toate angajamentele asumate în vederea asigurării securității spațiului euro-atlantic, în general, și în regiunea Mării Negre în special.

Cei doi oficiali au discutat despre evoluțiile recente privind sprijinul pe care îl acordă Ucrainei împotriva agresiunii ilegale și nejustificate a Federației Ruse. Partea americană a reiterat aprecierea pentru decizia României de a dona un sistem PATRIOT Ucrainei, donație cu importanță deosebită în contextul continuării atacurilor aeriene ruse împotriva infrastructurii civile ucrainene. Secretarul de stat american a subliniat angajamentul SUA de a continua măsurile în vederea consolidării capacității de apărare a României.

Șefii celor două diplomații și-au reiterat sprijinul pentru Republica Moldova în eforturile sale de a respinge acțiunile hibride ale Rusiei, care vizează inclusiv influențarea rezultatului proceselor electorale din luna octombrie.

Totodată, cei doi oficiali au trecut în revistă progresele substanțiale ale României în îndeplinirea condițiilor pentru accederea în Programul Visa Waiver.

Cei doi demnitari au convenit să continue dialogul strâns în perioada următoare.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

10 Comentarii

  1. “Vor apăra fiecare centimetru din teritoriul aliat”
    Sper să fie așa!
    Mi-amintesc ce a răspuns un oficial american (McFault) cand a fost întrebat de un ziarist. Nu cumva i-ați păcălit pe ruși când v-ați angajat să nu extindeți NATO nici cu un inch? Răspuns:” Ba daaa!! Așa se procedează !!”

  2. Într-o vreme se zicea că doar portarul și femeia de servici vorbeau românește la ME. Se pare treburile-s mai alunecoase și pe din dos azi; fațada vorbește românește iar cei ce dau ordinele poate ca a doua, a treia, limbă.

  3. Mi-e rau! Aceasta fiinta este inca pe functia de ministru de externe (fara majuscule)? Oare cati ani va mai exista Romania pe harta lumii cu politicieni promovati de CIA – COLDEA?

  4. Despre instruirea piloților ucraineni pentru F16 în România au uitat sa discute..!!??Măi, ce nătărăi pe la MAI-ul ăsta.. Uituci nu alta..
    Dacă nu ți-o fac alții ți-o faci cu mâna proprie..

  5. Samponul de urzica ar fi foarte eficient impotriva matretei la obositele promovate de pacaliciul Ponta, dar ele prefera nespalate.

  6. Dl. Blinken a vizitat Ucraina, însă n-a catadicsit să facă un popas prin gubernia română ca să-i mulțumească personal servitorului de serviciu pentru gestul de a lipsi poporul român de resursele financiare îngropate în fiare inutile de guverne care nu dau doi bani pe nevoia oamenilor pentru spitale, școli sau drumuri de calitate; i-a transmis un mesaj telefonic… așa cum patricianul roman făcea gestul de apreciere pentru gladiatorul-sclav de la înălțimea tribunei.

  7. Eu nu cred ca a fost doar convorbire telefonica. Eu cred ca a fost video conferinta. La asta mai dai din maini, mai dai din cap, te mai intelegi cumva cu interlocutorul. La telefon nu putea sa spuna decat „yes”, si ala cu accent.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.