Lunga Noapte a Muzeelor

De 11 ani, publicul român se bucură de o noapte în care muzeele din toată ţara îşi deschid porţile cu evenimente şi expoziţii speciale pentru a celebra alături de alte mii de instituţii similare din Europa Noaptea Muzeelor. De multă vreme nu mai este doar o sărbătoare a muzeelor, ci şi a partenerilor care, an de an, se alătură acestui eveniment ce animă oraşul – instituţii şi organizaţii culturale, galerii de artă, studiouri de creaţie, bienale de artă, spaţii alternative etc. Este practic o sărbătoare a industriilor culturale şi creative deoarece muzeele sunt acum parte din ele. Mai mult decât atât, acest brand cultural a generat în spaţiul românesc alte astfel de evenimente construite după acelaşi tipic: Noaptea Galeriilor, Noaptea Institutelor Culturale, Noaptea Birourilor de Arhitectură, Noaptea Caselor deschise etc.

Cozi interminabile pentru muzee

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) este coordonatorul evenimentului, iar din 2011 şi al Circuitului muzeal din Bucureşti, iniţiat în anul 2008 de către Muzeul Naţional de Artă al României. În fiecare an circuitul este replicat în alte oraşe din ţără. În 2015, acesta va avea loc şi în Iaşi şi Galaţi, pe lângă Sibiu, Timişoara, Cluj…

Noaptea Europeană a Muzeelor este un eveniment internaţional iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa aflat în acest an la cea de-a unsprezecea ediţie. Consiliul Europei, UNESCO şi Consiliul Internaţional al Muzeelor sunt principalii susţinători ai Nopţii Europene a Muzeelor, pandantul nocturn al Zilei Internaţionale a Muzeelor, care are loc întotdeauna pe 18 mai.

Aproape 30 de muzee, printre care, în premieră, Muzeul BNR, care prezintă câteva tipuri de lingouri de aur „standard” care vor fi expuse într-o casetă specială, în holul sediului Băncii Naţionale a României.

Galeria Naţională de la MNAR

În acest an, cu ocazia Nopţii Muzeelor, MNAR se alătură Reţelei Naţionale a Muzeelor din România pentru a protesta faţă de sărăcirea ireversibilă a patrimoniului muzeal naţional din cauza restituirilor de bunuri culturale şi clădiri care au adăpostit muzee. Demersul îşi propune să contribuie, de asemenea, la accelerarea găsirii unor soluţii legislative echilibrate care să oprească acest fenomen.

Sub titlul Priveşte arta! Arta te priveşte!, MNAR propune publicului, pe lângă vizita în Galeria Naţională şi în Expoziţiile temporare deschise în nocturnă, un periplu mai puţin obişnuit într-o Galerie de (ne)uitat. Aceasta va cuprinde ramele şi soclurile câtorva dintre lucrările ce nu mai fac parte din patrimoniul muzeal în urma unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

În faţa Muzeului de Istorie

Astfel, în Galeria Naţională, în avanpremieră este deschisă expoziţia eveniment Constantin Popovici şi seducţia modernităţii realizată de Cabinetul de Desene şi Gravuri al MNAR. Ea este dedicată sculptorului Constantin Popovici, creatorul monumentului Electricităţii – Prometeu de la barajul Vidraru şi al monumentului dedicat poetului George Bacovia de la Bacău. Expoziţia prezintă publicului aproximativ 100 de lucrări. Dintre acestea, 81 au fost concepute pentru o expoziţie care ar fi trebuit să aibă loc la Paris Art Center în anul 1988 şi au fost donate de doamna Augustina Popovici, soţia artistului, în anul 2014. Lor li se adaugă alte lucrări din colecţia doamnei Popovici, precum şi sculpturi donate anterior.

La Muzeul Colecţiilor de Artă, publicul este aşteptat la Expoziţia Comori de artă din Colecţia Ion Chiricuţă. Organizată de Muzeul Colecţiilor de Artă în colaborare cu Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad la iniţiativa fiului colecţionarului, prof. dr. Ion-Christian Chiricuţă, şi a Argo Art Consulting, expoziţia cuprinde o selecţie de 65 de obiecte de artă (picturi, lucrări de grafică, sculpturi, piese de mobilier şi textile) din colecţia renumitului medic oncolog Ion Chiricuţă. Unul dintre cei mai pasionaţi iubitori de artă ai secolului al XX-lea, Ion Chiricuţă a achiziţionat de-a lungul vieţii obiecte de artă tradiţională, de artă decorativă europeană şi lucrări de artă românească modernă semnate de autori precum: Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Tonitza, Iosif Iser, Ion Ţuculescu, Alexandru Ciucurencu, Francisc Şirato etc.

În intervalul orar 19.00 – 04.00 sunt închise: Galeria de Artă Europeană, Muzeul K.H. Zambaccian, Muzeul Theodor Pallady şi expunerea permanentă a Muzeului Colecţiilor de Artă.

Capodopere la Artmark

Muzeul Naţional de Artă al României

Există momente când cuvintele sunt de prisos. Acele momente se numesc „Privind un Tonitza„.

Artmark are deosebita plăcere de a vă invita la Noaptea Muzeelor, sâmbătă, 16 mai, unde veţi putea viziona singura expoziţie „Capodopere de Nicolae Tonitza din colecţii private„. Expoziţia îşi propune să cuprindă lucrări sugestive ale artistului, aflate în colecţii particulare, înscrise în toate etapele de creaţie ale lui Tonitza. Totodată, pentru o reprezentare cât mai fidelă a sensibilităţii artistului predispusă la variaţiuni stilistice şi a laitmotivelor care i-au marcat opera, expoziţia va oscila pentru fiecare perioadă în parte de la producţia de grafică la mediile picturale.

Pentru a vă continua traseul cultural nocturn, vă invităm să vizitaţi expoziţiile Artmark de la Art Safari Bucureşti 2015 din Clădirea Ciclop şi

Grigorescu” & „Atelier Corneliu Baba” & „Ambient by Maria Farcaş„.

O noapte minunată pentru artă

Vizitatorii se pot bucura, printre altele, de Art Safari Dialogues Talk Non Stop, o serie de prezentări de artişti contemporani, sâmbătă, când programul va fi de la 19.00 la 04.00.

Muzeul Municipiului Bucureşti participă anul acesta la Noaptea Muzeelor cu toate cele 8 unităţi deschise aflate în subordinea sa.

Pentru prima dată Muzeul „Victor Babeş”, Muzeul „Ligia şi Pompiliu Macovei”, Muzeul Memorial „C.I. şi C.C. Nottara”, Muzeul „Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck” şi Muzeul „Maria şi George Severeanu” participă în circuitul European al Nopţii Muzeelor, cu un program de vizitare de la ora 18.00 la ora 2.00. Palatul Suţu, Muzeul Curtea Veche şi Muzeul Aman au pregătit un program special pentru vizitatori:

La Palatul Suţu vor putea fi vizitate noua expoziţie permanentă a Palatului, denumită „Timpul Oraşului”, expoziţia „Fotogeografica 2015” în holul muzeului, „Vindecări miraculoase” – o expoziţie dedicată pictoriţei Lucia Dem Bălăcescu, în sala de expoziţie de la parterul palatului şi expoziţia „Pentru o istorie a simbolurilor – Tatuajul în România” în sala de conferinţe a palatului. Mai vor fi putea fi vizionate, pe gardul muzeului, expoziţiile „Subiectiv prin Obiectiv”, realizată de B365 în parteneriat cu Bucureştiul Meu Drag, şi „Teatrul Masca: 25 de ani”.

O noapte lungă dedicată artei

Seria „Bucureşti – Subiectiv prin Obiectiv” este un proiect fotografic menit să arate diverse locuri şi teme specifice Capitalei, captate în mod subiectiv, prin obiectivul fotografilor din oraşul nostru. Expun: Adrian Tache; Alex Mazilu; Alexandru Corneanu; Alin Ioniţă; Anca Tomoroga; Andrei Bîrsan; Cezar Petre Buiumaci; Ciprian Grigore; Costin Mesca; Costin Tocu; Cristanta Maciuceanu; Cristi Moise; Cristian Oprea; Dan Mihai Bălănescu; Daniela Gherase; Eli Driu; Eliza Breajen; Irina Isăcescu; Lucia Simion; Melania Dima; Mihaela Tulea; Mihai Andrieş; Mihai Petre; Mirela Momanu; Neculae Juncu; Nicolae Costandache; Nicu Buculei; Octav Dragan; Radu Iacob; Radu Pătraşcu; Rodica Tuchilă; Şerban Vornicu; Silviu Pal; Silviu Tănase; Sorin Panait; Sorina Tache; Ştefan Tuchilă; Vlad Eftenie; Vlad Vaivoda.

În marchiza palatului vor avea loc ateliere pentru copii susţinute de Asociaţia Istoria Artei, între orele 18.00 şi 22.00, ateliere dedicate istoriei urbane.

Străzile Bucureştiului inundate de iubitorii de artă

În curtea palatului, între orele 18.00 şi 24.00, Asociaţia Redescoperă Istoria va susţine o prezentare de uniforme şi arme de epocă, alături de autovehiculul istoric Volkswagen tip 82 Kubelwogen.

Teatrul Masca va fi prezent cu „Statuile Vivante” de la ora 21.00 până la ora 24.00, iar Fundaţia ACCUMM va susţine un concert de la ora 21.00, cu Adrian Naidin Band, de la ora 23.00 până la ora 24.00.

La Muzeul „Palatul Voievodal Curtea Veche”, tot Adrian Naidin Band vă invită la un concert de la ora 20.00 până la ora 21.00 urmat de „Statuile Vivante” de la Teatrul Masca, în curtea muzeului.

Muzeul Theodor Aman vă aşteaptă pentru a viziona expoziţia sa permanentă, ce constă în obiecte de artă, piese de mobilier, şi diverse obiecte de decoraţiuni. De la planurile casei şi decoraţia exterioară (realizată în colaborare cu sculptorul Karl Storck) la decoraţia interioară: pictura murală, vitralii, decoraţia pictată pe tâmplărie, stucatura tavanelor, lambriurile atelierului şi mobilierul casei, toate sunt reflectarea viziunii lui Theodor Aman.

Muzeul „Maria şi George Severeanu cuprinde vase greceşti antice (fiind una dintre cele mai mari şi valoroase colecţii de acest gen), statuete de Tanagra, bronzuri şi marmură, sticlărie romană, geme şi camee antice, ceramică aparţinând culturilor Cucuteni, Vădastra, Wittenberg şi Boian. Toate aceste piese au fost achiziţionate de către George Severeanu din România, Bulgaria, Italia şi Grecia. Colecţia numismatică a Dr. George Severeanu, una dintre cele mai valoroase din România, reprezintă cca. 9.000 de piese din diferite perioade istorice: monede greceşti autonome şi provinciale, geto-dace şi celtice, emisiuni romane şi bizantine, monede medievale ale Ţărilor Române, precum şi piese moderne şi contemporane.

În faţa Muzeul de Istorie al Bucureştiului

Muzeul Memorial C.I. şi C.C. Nottara vă invită la vizitarea expoziţiei sale permanente. Muzeul deţine o vastă bibliotecă de cca 7.300 de volume (beletristică, dramaturgie, publicistică, dicţionare şi partituri) alături de piese de mobilier Ludovic al XVI-lea, pictură interbelică, statuete, porţelan de Sevres şi Alt Wien, obiecte colecţionate de Constantin C. Nottara în călătoriile sale prin Europa.

La Muzeul „Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck” puteţi vizita o amplăexpoziţie de lucrări de sculptură, pictură, desene în tuş şi cărbune, pasteluri, acuarele şi guaşe. La acestea se adaugă o serie de plachete şi medalii lucrate în bronz şi alte obiecte de colecţie, monede antice, icoane.

Acesta este doar un cuier, la Art Safari

Dacă veţi poposi la Muzeul „Ligia şi Pompiliu Macovei” veţi putea face o incursiune culturală originală în epoci şi locuri diferite, colecţia fiind formată din: lucrări de artă plastică; sticlă, ceramică, metal, mobilier şi textile decorative din diverse perioade şi zone culturale; un important fond al lucrărilor de pictură ale Ligiei Macovei, dar şi o importantă bibliotecă de artă.

La Muzeul Naţional TehnicDimitrie Leonida”, veţi putea poposi în faţa unor piese unicat cum ar fi centrala electrică Brule, formată dintr-o maşină cu aburi, monocilindrică verticală Brule şi un generator de curent continuu Systeme Edison, un generator de curent continuu, care a funcţionat la una din primele centrale de curent electric din România, situată pe Calea Victoriei din Bucureşti, o locomotivă de mină din 1880, un cuptor Plitz, un tramvai cu cai şi multe alte obiecte interesante pentru care merită să te deplasezi până la parcul Carol.

Noaptea Muzeelor revine la Iaşi

Puteţi face o escală şi la Muzeul Naţional al Aviaţiei. Printre cele mai valoroase colecţii ale muzeului se numără următoarele: Aurel Vlaicu, care include obiecte personale, documente, brevete, scrisori, fotografii originale şi colecţia unică în lume a lui Henri Coandă, cuprinzând 80 de colete doar în parte cercetate, diplome, pliante, fotografii, stenograme, insigne, manuscrise originale, scrisori, obiecte personale.

Nu veţi regret dacă veţi poposi şi la Muzeul Naţional de Geologie. Aici vă aşteaptă o încântătoare colecţie de minerale rare cu “flori de mină şi câteva sute de specii paleontologice. Colecţiile Muzeului Naţional de Geologie deţin atât exemplare ale celor mai vechi roci (1,9 miliarde de ani) sau purtând cele mai vechi urme de viaţă (600 milioane de ani) din subsolul ţării, cât şi cea mai completă colecţie de roci şi fosile din România. De asemenea, există o sală specială cu minerale fluorescente, frumos colorate. Veţi putea achiziţiona şi minunate bijuterii cu pietre semipreţioase.

Un proiect nou în Bucureşti, Muzeul Universităţii de Arhitectură şi UrbanismIon Mincu„, va fi deschis publicului cu o importantă comoară arhitecturală, uşă ce este închisă în restul anului. De asemenea, vor putea fi vizitate amfiteatrul şi Sala Frescelor, în care vor rula filme de prezentare ale Universităţii, care vor include şi informaţii despre noua structura educaţională. Printre acestea se numără şi prezentări ale Facultăţii de Urbanism şi ale programului de admitere.

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti, care sărbătoreşte în această perioadă 79 de ani de la înfiinţare (pe 17 mai), a pregătit pentru după-amiaza de sâmbătă (între 17.00 şi 19.00) o serie de evenimente conexate Nopţii Muzeelor. Din motive de securitate, programul Muzeului Satului nu va fi prelungit în timpul nopţii. Oferta instituţiei vizează lansări de carte, o expoziţie, un Festival al Culturii Thailandeze, un târg al meşterilor populari, dar şi lansarea ceaiului muzeului, denumit „Bogăţia satului” şi care va avea la bază iasomia.

Galateca la Art Safari

La Muzeul Naţional al Ţăranului Român, publicul va putea vizita de Noaptea Muzeelor, între orele 18.00 şi 21.00, expoziţia permanentă, urmând ca, până la miezul nopţii, să fie deschise expoziţiile temporare ale instituţiei. Totodată, în curtea interioară a instituţiei va fi organizată o proiecţie de film documentar.

La Centrul Cultural „Palatele Brâncoveneşti” Mogoşoaia, pe lângă expoziţii şi proiecţii video şi de lumini, va fi organizat un concert de muzică klezmer cu actriţa Maia Morgenstern.

Premiere inedite

Muzeul Geologiei

Pentru prima dată în istoria instituţiei, Opera Comică pentru Copii aderă la programul Noaptea Europeană a Muzeelor, invitând publicul de toate vârstele la o incursiune în miraculoasa lume din spatele cortinei, unde prind viaţă poveştile atât de îndrăgite de cei mici şi cei mari.

Sâmbătă noaptea, în intervalul 20.00-02.00, iubitorii de operă şi balet vor avea ocazia să descopere fosa orchestrei, scena mare, unde vor lua parte la procesul de schimbare a decorului, sălile de studiu şi de repetiţie, cabinele şi magaziile, unde vor descoperi decoruri, costume şi butaforie. Foyerul Alb al instituţiei va oferi vizitatorilor scurte recitaluri vocal-instrumentale şi de balet.

Muzeul Aviaţiei

”Lumea unui spectacol de operă este fascinantă. Până la produsul final, care delectează spectatorul aşezat confortabil în fotoliu, sunt nenumărate aspecte, de care se ocupă o armată de oameni. Ne bucurăm să împărtăşim aceste mici secrete care fac diferenţa dintre fantezie şi realitate tuturor celor curioşi să descopere cum se întâmplă magia pe scenă şi în culise”, a declarat Felicia Filip, managerul instituţiei.

Fantoma de la Operă” va fi auzită, sâmbătă seară, în Cimitirul Bellu, în cadrul unui concert unic pus în scenă de artişti ai Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, organizat cu ocazia „Nopţii Muzeelor”.

Cei dornici să asculte live cele mai frumoase momente din spectacole celebre de operetă şi musical vor putea audia arii susţinute de Irina Baianţ, Florin Budnaru, Ernest Fazekas, Adrian Nour şi Cătălin Petrescu din ,,Contesa Maritza„, ,,Silvia” şi ,,Prinţesa Circului” de Emmerich Kalman, ,,Secretul lui Marco Polo” de Francis Lopez, ,,Liliacul” de Johan Strauss-fiul, precum şi melodii din musicalurile ,,Mizerabilii” de Claude Michel Schonberg, ,,Jesus Christ Superstar” de Steve Balsamo, ,,Notre Dame” de Riccardo Cocciante, ,,Apocalipsa iubirii” de Ernest Fazekas, dar şi din cea mai recentă premieră a instituţiei celebrul musical ,,Fantoma de la Operă” de Andrew Lloyd Webber.

Noaptea Muzeelor la Opera Comică

Evenimentul beneficiază de participarea pianistului Ştefan Doniga, care va interpreta un fragment din unul dintre cele mai cunoscute concerte pentru pian şi orchestră compuse de W.A. Mozart.

Primăria Municipiului Bucureşti îi invită pe bucureşteni, sâmbătă, 16 mai, la concertul „Dolce Vita„, începând cu ora 21.00, la Cimitirul Bellu.

Fragmentele interpretate fac parte din spectacolul ,,Dolce Vita” pus în scenă de Dragoş Galgoţiu, ce va avea premiera în luna iunie 2015 la Teatrul de Operetă şi Musical ,,Ion Dacian„.

Scenă din Fantoma de la Operă

La ora 22.30, după concertul de exceptie al Teatrului de Operetă, bucureştenii sunt invitaţi să vizioneze filmul artistic „Întâlnire cu Joe Black„, ai cărui protagonişti sunt Anthony Hopkins şi Brad Pitt. Filmul este o pledoarie pentru viaţă, de care moartea însăşi, întruchipată de personajul Joe Black (Brad Pitt), se îndrăgosteşte. Povestea fantastică oferă o altă viziune asupra morţii, arătând că, dacă moartea s-ar întrupa, ar fi un personaj cu emoţii pozitive, care ar testa capacităţile oamenilor de a se bucura şi ar putea aprecia viaţa.

De la ora 19.00, până la începerea spectacolului, ajutaţi de ghizi, bucureştenii vor avea posibilitatea să cunoască istoria personalităţilor din Cimitirul Bellu, dar şi a poveştilor mai puţin cunoscute ale unor lucrări din ansamblul muzeal. Printre acestea se numără: Doamna cu umbrelă, Fraţii Poroineanu, Monsenior Ghyka, Aviator Bănciulescu, Capela Marghiloman.

În faţa capelei din Cimitirul Bellu vor fi amplasate o scenă şi un ecran, iar pe aleea principală vor fi montate scaune. Anul trecut, peste 20.000 de bucureşteni au vizitat muzeul, piesa de teatru „Viaţa de cimitir„, regizată de Rodica Popescu Bitănescu.

Imagine protest Noaptea Muzeelor

Ediţia din anul 2015 va fi una cu totul specială pentru că va fi marcată de un protest pe care Reţeaua Naţională a Muzeelor din România l-a propus tuturor muzeelor din ţară, membre sau încă neafiliate la organizaţie. Nu este însă un protest obişnuit, ci unul subtil şi inedit, consecinţă a unui fenomen dramatic care a dinamitat comunitatea muzeală şi patrimoniul său cultural. Despre ce este vorba? În ultimii 10 ani, peste 120 de sedii unde funcţionează muzee de tot felul şi zeci de mii de piese din colecţiile mai multor astfel de muzee sunt gata retrocedate sau aflate în curs de retrocedare. Pentru toate acestea nu sunt identificate încă soluţii alternative de funcţionare, situaţie unică în Europa şi poate chiar în lume. Muzeele nu mai înseamnă nimic pentru că ele nu au fost considerate niciodată cu adevărat importante, utile societăţii, vectori de dezvoltare comunitară, o investiţie sigură. Dar ele pot fi toate acestea dacă sunt ajutate.

Lingouri de aur expuse la Banca Naţională a României

Programul acestui an de la muzeul sibian se intitulează Ultima noapte în Palatul Brukenthal, titlul subliniind o alternativă – în cazul în care lucrările de restaurare nu vor demara, continuarea programului anual de Noaptea Muzeelor în palat nu va mai fi posibilă; pe de altă parte, există speranţa ca ignoranţa şi lipsa de audienţă pe care situaţia clădirii o întâmpină să fie depăşite dinspre întuneric spre lumină şi aceasta să fie ultima noapte în care palatul este silit să se scufunde.

Muzeul Leonida

Evenimentul face parte din campania pentru restaurarea Palatului Brukenthal, vizitatorii vor fi întâmpinaţi la intrare de personajele baronului şi baronesei von Brukenthal purtând costumele donate pentru sprijinirea campaniei de designerul Alexandru Nicolae.

”Ne alăturăm protestului muzeelor care au clădiri în pericol, fiind vorba la nivel naţional de un număr de 118 instituţii cărora le este afectat sediul de funcţionare sau patrimonial. Protestul clujenilor constă în ascunderea sau acoperirea unor piese extreme de valoroase, cum ar fi colecţia de kosoni de aur de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, praful de mumie de la Muzeul Farmaciei, o pictură a lui Joseph Neuhauser, un tablou la Muzeul de Istorie din Turda, o piesă de ceramică datând din anul 1634 la Muzeul Etnografic al Transilvaniei sau portretul Veturiei Goga, pictat în 1924 de Camil Ressu, la Muzeul «Octavian Goga» din Ciucea”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.