„Mă oripilează minciunile spuse unei ţări întregi. Acel om nu avea 150 la oră”

Gabriela Monica este şoferiţa pe care Dan Condrea a depăşit-o cu numai cîteva sute de metri înainte de a intra în copac. Ea este cea care a sunat la 112. Pe Facebook, Gabriela a postat două mesaje în care povesteşte tot ce a văzut, manifestîndu-şi nemulţumirea faţă de „minciunile” vehiculate în aceste zile pe toate canalele.

Cotidianul.ro v-a prezentat ieri declaraţia „Biciclistului” care a fost la faţa locului imediat după Gabriela Monica, el aflîndu-se în momentul accidentului la cîteva sute de metri în direcţie opusă, între Buftea şi locul impactului. Pentru a înţelege mai bine situaţia, vă prezentăm o schemă care localizează poziţiile persoanelor despre care vorbim:

Iată cele două postări ale Gabrielei Monica pe Facebook, prima pe 23 mai la ora 22:10, iar a doua pe 25 mai, ora 2:22:

Gabriela Monica a fost depăşită de Dan Condrea în faţa şcolii din Tamaşi. Ea spune că a avut în vedere mereu spatele maşinii lui Condrea şi a văzut dintr-o dată cum aceasta dispare. Imediat a văzut cum părţi din maşină zburau pe şosea şi a oprit chiar în acel loc. La foarte puţin timp, lîngă ea a sosit şi biciclistul a cărui declaraţie poate fi citită pe adresa http://www.cotidianul.ro/fotografia-care-poate-inlatura-definitiv-varianta-sinuciderii-lui-dan-condrea-281729/. Împreună, cei doi au început să caute eventualii pasageri din maşina făcută bucăţi, Gabriela Monica fiind cea care l-a descoperit pe Dan Condrea sub maşină, cu faţa îngropată în pămînt.

Gabriela Monica a spus la Antena 3 că nu crede a fost vorba despre o sinucidere a lui Dan Condrea, confirmînd ceea ce scriam şi noi ieri, că şoferul a încercat să evite copacul dar nu a mai reuşit să redreseze maşina intrată în derapaj din cauza ierbiurilor înalte pe care intrase.

Gabriela Monica spune că Dan Condrea a depăşit-o cu o viteză de circa 100 km/oră, viteză pe care a apreciat-o în funcţie de viteza ei de deplasare, care era de 80 km/oră. În acest fel, apare ca dubioasă declaraţia celui ce a apărut chiar în seara accidentului, care spune că s-a intersectat cu maşina lui Condrea şi că acesta avea 150-160 km/oră, informaţie preluată imediat de mulţi „experţi” care au analizat evenimentul!

ULTIMA ORĂ. În momentul redactării acestui articol, Gabriela Monica a fost ridicată din faţa blocului unde locuia de către poliţişti şi dusă la audieri. Gabriela Monica intrase prin telefon cu 2 ore înainte într-o emisiune la Antena 3 şi spusese tot ce ştia, în linii mari aceleaşi lucruri pe care le-a postat pe Facebook! Gabriela Monica a anunţat redacţia Antena 3 printr-un SMS că a fost luată de poliţişti, fără să fie citată, pentru a se prezenta la Parchetul General. Pînă acum, Gabriela Monica a dat o declaraţie la Poliţia din Buftea, însă nu fusese chemată de procurorul de caz.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.