Macovei, mită uriașă

Procurorii DNA au reținut-o pe Anda Ancuța Macovei, director al Direcției Tehnologia Informației, Comunicații și Statistică Vamală din cadrul Autorității Naționale a Vămilor la data faptelor, în prezent director al aceleiași structuri din cadrul ANAF, pentru o presupusă mită de aproximativ un milion de euro.

În ordonanţa procurorilor se arată că în anul 2010, în calitate de director al Direcției Tehnologia Informației, Comunicații și Statistică Vamală din cadrul Autorității Naționale a Vămilor, Macovei a pretins, pentru sine și pentru o altă persoană din conducerea instituției, de la reprezentanții a două societăți comerciale, un procentaj de 25% din valoarea unor contracte de mentenanță pentru aplicațiile componente ale Sistemului Informatic Integrat Vamal al Autorității Naționale a Vămilor pentru ca, în schimb, să organizeze procedura de licitație astfel încât să fie câștigată de o asociere din care făceau parte și cele două firme, să asigure buna derulare a contractelor și efectuarea plăților aferente.

„Din suma cerută, inculpata Macovei Ancuța Anda a primit, în perioada 2010 – 2014, pentru sine și pentru cealaltă persoană, suma totală de aproximativ 1 milion euro, contravaloarea unei deplasări în SUA și bunuri materiale de valoare”, susțin procurorii.

În cursul zilei de vineri, Macovei va fi prezentată Tribunalului Prahova, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8515 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.