Macron, în favoarea adoptării unui pact global pentru mediu

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a participat sâmbătă, la Paris, la prezentarea unui proiect de pact global pentru mediu care, în viitor, s-ar dori să ia forma unui tratat internațional adoptat de Adunarea Generală a ONU, transmite EFE.

Ideea inițiativei este de a reuni într-un singur text marile principii internaționale ale dreptului mediului înconjurător și a le da un caracter obligatoriu, grație posibilității de le invoca în fața justiției.

„(…) Mă angajez să acționez”, a anunțat Macron, pentru a stabili „un text, a convinge partenerii noștri” și, sub egida ONU, „din septembrie, să punem bazele la ceea ce va fi nu un anteproiect, ci un pact global pentru mediu pe care Franța îl va susține”.

El a subliniat totodată „marea ambiție” a Franței în materie de mediu și în context a amintit rolul țării sale în Acordul de la Paris privind schimbările climatice, din 2015.

Noul pact ar urma să completeze edificiul juridic constituit de acordurile internaționale adoptate de ONU în 1966, unul privind drepturile civile și politice, iar celălalt, privind drepturile economice, sociale și culturale.

Inițiativa a fost lansată de Clubul Juriștilor, un centru de reflecție francez, care a colaborat pentru elaborarea proiectului cu zeci de magistrați, profesori de drept și avocați din 40 de țări.

De asemenea, s-au alăturat personalități precum președintele Consiliului Constituțional din Franța, Laurent Fabius, iar la prezentarea de sâmbătă, de la Universitatea Sorbona, au mai participat, printre alții, fostul secretar general al ONU Ban Ki-moon, fostul guvernator al Californiei și actor, Arnold Schwarzenegger, care prezidează ONG-ul R20 (Regions of Climate Action) sau primarul Parisului, Anne Hidalgo, președinta rețelei marilor orașe pentru climă C40.

„Este vorba de a reuni într-un singur text marile principii ale dreptului mediului înconjurător”, ceva care „nu exista”, a subliniat Fabius, care a recunoscut că la prima vedere pare foarte complicat ca proiectul să devină un tratat internațional.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.