Macron şi Le Pen: doi non-conformişti rămaşi în cursă

După cum Cotidianul estimase deja, la începutul campaniei electorale din Franţa, Emmanuel Macron rămâne primul în topul preferinţelor francezilor după primul tur de scrutin, urmat, la două procente diferenţă, de Marine Le Pen. Nu este un rezultat al logicii politice, ci unul al factorului emoţional. Din acest moment, Franţa se află la o cutremurătoare răscruce a existenţei ei ca stat. Dar să vedem, întâi, cum s-a ajuns la acest rezultat al alegerilor.

Logica politică a pus în competiţie programe diferite, elaborate în spiritul unei tradiţii consolidate şi previzibile. Comunismul lui Jean Luc Melenchon, adaptat la criza europeană de astăzi, socialismul lui Benoît Hamon neadaptat la nimic, continuarea dreptei sarkozyste (fostul UMP) în elementele ei esenţiale, prin Francois Fillon, extremismul naţionalist al Marinei Le Pen, plus sateliţi ai acestor direcţii principale. Necunoscuta din această ecuaţie era, de la început, Emmanuel Macron, care sfida ecuaţia însăşi. Logica de partid nu îl impresiona în nici un fel, formaţiunea sa (En Marche!) nu se revendica de la nici o tradiţie, fie ea de stânga sau de dreapta, strategia lui a fost trans-partinică, iar imaginea mediatică destul de paradoxală. Situat pe poziţia unui moderat, Macron s-a manifestat public ca un pasionat dezlănţuit. A avut mesaj, şi-a construit o charismă, a convins susţinători din stânga, dreapta şi centru, a adunat în jurul lui nume sonore, dar şi o „armadă” de anonimi dezamăgiţi de sistemul politic francez. La rândul ei, Marine Le Pen şi-a menţinut viteza de croazieră, cu abilităţi discursive remarcabile, cu furie şi cu siguranţă de sine. S-au confruntat şi au ajuns în turul doi două personalităţi total opuse, dar cu aproape egal succes la public.

Ca şi România, Franţa trece printr-o criză a credibilităţii elitei politice. Francezii nu mai vor socialismul ineficient al lui Hollande, nici show-ul populist al lui Sarkozy (ca repere din trecutul recent), iar, în căutarea lor de „altceva”, nu au de ales decât între două variante: extremism sau deschidere. Cu toată ciudăţenia lui privată, de soţ al unei venerabile doamne cu 24 de ani mai în vârstă, Macron cucereşte prin relaxare, firesc şi prin mesajul subliminal “îmi trăiesc viaţa cum vreau şi cu cine vreau”. Aceste picanterii prind la francezi, ba chiar trec înaintea platformelor politice, pe care nu multă lume îşi dă osteneala să le studieze. Într-o ţară liberă şi libertină, care adoră toate derapajele de la cuminţenie, tânărul Macron electrizează un electorat extrem de divers, de la domnişoarele care îi admiră atitudinea de vedetă media până la domnii de vârste venerabile, care sunt cuceriţi de nonşalanţa şi tinereţea perpetuă a doamnei Macron. Această poveste de tabloid aduce ceva nou în peisajul monoton al instituţiei prezidenţiale franceze, în care se obişnuia doar ca preşedinţii să îşi găsească amante tinere şi drăguţe, la care se putea ajunge şi cu un plin de motoretă.

Pe de altă parte, această vulgarizare emoţională este dublată de o temere profundă. Franţa este ţara eminamente tolerantă, democratică, bătăioasă pentru drepturile omului şi pentru diversitatea culturală, o ţară fără de care Europa ar rămâne în cârje. Marile lecţii ale deschiderii spre întreaga umanitate, spre acceptarea “străinului” ca egal, spre dialogurile intercontinentale vin, în mare măsură, din Franţa. În zorile înfiinţării Uniunii Europene, Franţa a avut rolul esenţial. O retragere între propriile frontiere ar însemna anularea unui imens efort şi al unei tumultuoase speranţe. În plus, n-ar rezolva cu nimic problema terorismului, fiindcă acesta se află tocmai în interiorul graniţelor franceze şi în crizele multiple, sociale şi economice, cu care se confruntă Hexagonul.

Iată de ce turul doi al alegerilor prezidenţiale devine evenimentul cel mai important al Europei anului 2017. Închidere sau deschidere? Europa unui viitor comun, sau izolarea într-o Franţă care riscă să rămână fără oxigen? Odată cu rezultatele primului tur, logica politica franceză s-a prăbuşit. Au rămas în cursă doi non-conformişti. Spectacolul ar fi pasionant, dacă unul din rezutate n-ar fi extrem de periculos. Mai sunt două săptămâni în care francezii au timp să se gândească şi să se răzgândească. Să sperăm, însă, că nu-şi vor nărui valorile democratice pe care şi le-au construit în zeci de generaţii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Radu Ciobotea 15 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.