„Candidatura lui Macron este simptomul unei societăți capitaliste avansate, în care raporturile sociale sunt complet transformate în raporturi între lucruri, între mărfuri. Divergențele exprimate de candidați se reduc la concurența dintre imaginile lor, scoase ca niște mărfuri la vânzare“, scrie sociologul Jean-Claude Payet, într-un articol dedicat prezidențialelor din Franța.
Tânărul bancher Emmanuel Macron a apărut din neant pe scena politică a Franței și s-a prezentat în campania prezidențială drept candidat „antisistem“, fără partid, fără ideologie. La fel și Donald Trump, candidatul antisistem din SUA, un antreprenor care a uluit lumea când a câștigat învestitura Partidului Republican fără a avea susținerea figurilor politice marcante. Cu asemenea candidați lipsiți de experiență politică (niciunul dintre ei nu a făcut parte dintr-un partid), s-a ajuns ca scena politică să se confunde cu cea mediatică, strategiile editoriale fiind mijlocul principal de a se face cunoscuți.
În al doilea rând, Macron a beneficiat de scenariul inițiat în campania prezidențială din 2012: o candidatură considerată inițial fără șanse beneficiază de ieșirea bruscă din scenă a principalului adversar. În 2012 am avut de-a face cu „lichidarea“ lui Dominique Strauss-Kahn, pe atunci directorul FMI (în urma scandalului agresării sexuale a unei menajere dintr-un hotel newyorkez), în fața căruia Francois Hollande nu ar fi avut șanse. În 2017 avem „lichidarea“ fostului premier Francois Fillon, un politician experimentat și susținut de cel mai puternic partid în sondaje, în fața căruia Macron nu ar fi avut nicio șansă. „Au fost două intervenții providențiale menite oficial să restabilească moralitatea, dar de fapt au dus la lichidarea politicului“, spre Payet.
Un alt element care duce la aneantizarea partidelor politice ca releu esențial între societate și putere a fost, în cazul Franței, diabolizarea unui partid (Frontul Național din Franța) sau a sistemului (în cazul lui Trump), o strategie prin care atenția electoratului a fost distrasă de la orice dezbatere cu parfum ideologic sau doctrinar. Emmanuel Macron s-a înscris perfect în această strategie și opoziția sa față de Frontul Național i-a conferit legitimitate.
Al treilea element care a contribuit la distrugerea partidelor politice a fost introducerea sistemului alegerilor primare pentru desemnarea candidaților marilor formațiuni politice – Partidul Socialist și Republicanii din Franța. În aceste primare au putut vota toți francezii, indiferent de afilierea lor politică, candidatul unui partid putând fi decis de votul simpatizanților formațiunii adverse.
Lipsa susținerii partidelor și a unui proiect precis, în afara promisiunii unei „revoluții“, face ca puterea să fie tot mai influențată de „experți“, în dauna celor aleși, ducând la tot mai multă guvernare prin ordonanțe. „Prin violarea repetată a Parlamentului, aparatul executiv național pare să devină un simplu releu între societate și structurile supranaționale, precum Uniunea Europeană, NATO sau Consiliul Europei“, încheie Jean-Claude Payet.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.