MAE se aruncă în luptă în favoarea canadienilor de la Gold Corporation

În ultimele două luni am avut nenumărate dovezi ale interesului sporit pe care regimul Băsescu îl are în demararea cât mai rapidă a extracţiei aurului din Apuseni de către canadienii de la Roşia Montană Gold Corporation. Iar pentru a-i ajuta pe cei de la RMGC, actuala putere se foloseşte de orice fel de mijloace, legale sau mai puţin legale.

Iată că, mai nou, nu doar Traian Băsescu, preşedintele României, face propagandă şi diverse alte servicii companiei RMGC, ci şi Ministerul Afacerilor Externe, condus de pupilul locatarului de la Cotroceni, lucrează pentru canadienii care vor să pună mâna pe aurul din Apuseni.

Iată câteva fapte petrecute în această săptămână care ne arată că pentru reuşita celor de la RMGC se pun în mişcare toate mecanismele statului condus de Băsescu şi ai săi.

Preşedintele Comisiei de Mediu al Parlamentului European, britanicul Jo Leinen, se
va întâlni vineri, la Parlamentul României, cu reprezentanţii Alburnus Maior, Fundaţia Culturală Roşia Montană, cu membri ai Academiei Române şi ai unor ONG-uri care militează împotriva proiectului de la Roşia Montană şi cu europarlamentari români care sunt cunoscuţi drept opozanţi ai mineritului cu cianuri.

Cu toate că această întâlnire nu a fost anunţată public, iar toate aspectele legate de
organizarea ei s-au făcut exclusiv prin telefon şi e-mail, nu se ştie prin ce mijloace şefii companiei Roşia Montană Gold Corporation au aflat despre reuniunea pe care Leinen urmează să o aibă la Bucureşti cu reprezentanţii principalilor opozanţi ai proiectului de la Roşia Montană. Problema decidenţilor de la RMGC este aceea că nici până la această oră nu au reuşit să afle poziţia pe care o va adopta Jo Leinen la Bucureşti vizavi de proiectul Roşia Montană.

Ca dovadă că interesul celor de la RMGC faţă de vizita lui Leinen este imens, redăm mai jos un mesaj, primit de europarlamentarul PSD Corina Creţu de la Corina Vinţan, managerul firmei care face lobby şi imagine pentru RMGC: „Corina, ai idee de ce vine joe linean in romania? Te pup multumesc. Corina Vintan”.

Iar asta nu e tot. Probabil că panica la RMGC generată de întâlnirea lui Jo Leinen de la Bucureşti este destul de mare din moment ce s-a apelat chiar şi la proptele politice din instituţiile publice. Aici vorbim despre oficiali din Ministerul Afacerilor Externe care s-au interesat pe diferite canale care e scopul vizitei lui Jo Leinen la Bucureşti.
Caracterizat de ziariştii de la „The Guardian” ca fiind „unul dintre cei mai influenţi eurodeputaţi din PE”, Leinen a confirmat că a fost contactat de persoane din conducerea companiei RMGC pentru a i se cere o întrevedere, însă europarlamentarul britanic a refuzat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.