Maestrul Mitică Popescu: „Nu mai pot să fac ceea ce am făcut”

Mitică Popescu a fost invitatul Gold Morning, Matinalul Gold FM cu Gianina Corondan, Radu Buzăianu şi Artur Palaghia. Maestrul a împărtăşit amintiri din viaţa sa de actor, dar şi din momentele de dincolo de scenă, presărând cu mici opinii despre ceea ce trăim azi.

Ajuns la venerabila vârstă de 80 de ani, Maestrul Mitică Popescu îi mulţumeşte zilnic lui Dumnezeu pentru că a prins această etate. “Îi mulţumesc mult lui Dumnezeu că am prins vârsta asta, că merg singur – nedus de mână, că pot să am păreri, că îmi merge mintea. Întrebat de ce nu mai joacă, maestrul a răspuns râzând: “Nu mai pot să fac ceea ce am făcut”. Cu diplomaţie, a elucidat întrebarea referitoare la producţiile din prezent: “Teatrul nu prea mă mai onorează cu invitaţii ca să văd producţiile de azi. Au sala mică …”.

“Nu mai aparţin altora”

Maestrul Mitică Popescu a spus că simte că nu mai aparţine altora. “Mie îmi aparţine toată lumea, dar eu nu mai aparţin altora. Am fost solicitat în diverse ocazii, am refuzat politicos pentru că nu aveau nevoie de mine, ci de numele meu. Păi, dacă mă invită într-un film şi stau pe scaun… fără să fac nimic…”

Și-ar dori ca cineva să scrie o carte despre ce nu a făcut. “Filmam la «Buletin cu repetiţie», în gară la Periş. A venit un puşti la mine şi mi-a zis: «Vă spune ceva numele Mateescu? E tatăl meu, cu care aţi făcut armata, mergeaţi la restaurante, dormeaţi alături». Eu am făcut puşcărie, nu armată. Cum să îi spun unui copil că ta-su minte? Și i-am zis: «Transmite-i salutări din partea mea!”.

“Nu mi-a plăcut să fiu o victimă”

Legat de faptul că a fost deţinut politic, Maestrul a răspuns cu multă modestie. “Nu mi-a plăcut niciodată să par ceea ce nu sunt, adică o victimă. Aşa au fost vremurile. Mulţumesc lui Dumnezeu că am fost ajutat de Maestrul Beligan, care m-a angajat la Comedie – să am cu ce trăi, să fac Institutul şi să ne întâlnim. Altfel, acum nu ne întâlneam. În detenţie stai şi speri tot timpul să vină un decret şi să scapi. Atunci era o practică. Acasă, după detenţie, sosea fie persoana respectivă, fie actul de deces. Eu am făcut puşcărie pentru că nu am spus ce am auzit. Am fost la un vecin, au scris nişte scrisori la Ambasada Americii să îi ajute să plece. Deşi acele scrisori nu au ajuns nicăieri, am fost chemaţi să spunem. Pe ei i-au băgat la înaltă trădare, eu şi o domnişoară am primit 3 ani – întrucât nu am spus ceea ce am văzut.”

Cu toate acestea, maestrul nu a vrut niciodată să emigreze. Dacă ar fi să schimbe ceva la această ţară, ar alege să nu mai fie iarnă niciodată.

I se pare că trăim sub tutela lui Caragiale, care, în opinia sa, este foarte viu, şi sub faptul că românii sunt talentaţi, dar câteodată fără caracter.

Nu a făcut niciodată politică, întrucât aceasta este o cu totul altă meserie, iar el nu a putut face mai multe meserii.

Legământul cu Ștefan Iordache

Mitică Popescu şi-a amintit de Teatrul Armatei, de debutul său şi de Ștefan Iordache.

Recunoaşte că îi lipseşte fiecare zi petrecută alături de Maestrul Iordache, fiindu-i dor. Pe lângă momentele repetiţiilor, rememorarea evoluţiilor pe scenă şi după spectacole, Mitică Popescu a povestit despre un legământ făcut cu marele actor. “Într-o discuţie, într-o seară, butonam televizorul şi am văzut o telenovelă. Am făcut un legământ: nici nu facem, dar nici nu ne uităm!”

Din perioada când juca la Teatrul Armatei îşi aminteşte actorii cunoscuţi, momentele când făcea figuraţie, dar povesteşte cu drag un moment emoţionant legat de Vraca. Într-o linişte totală a unei Săli cu o capacitate de 1.200 de locuri, din culise s-a auzit dintr-odată o rugăciune. “Era îmbrăcat, machiat. Era un tablou în «Vlaicu Vodă» când se ruga. Și a spus «Tatăl nostru» şi şi-a permis să spună această rugăciune în culise. Nu se auzea musca.”

Are un mare regret legat de Teatrul Mic. Anume că unele dintre cele mai de succes piese nu au fost înregistrate. Dinu Săraru nu a vrut acest lucru din teama că lumea avea să nu mai vină la teatru. “Noi am avut o trupă foarte bună şi un repertoriu. Când am avut premiera, Tudor Vornicu l-a rugat aproape în genunchi pe Dinu Săraru să înregistreze spectacolul. Dar nu a vrut. Că nu mai vine lumea la teatru. Dacă era regizor sau actor şi-ar fi dat seama de necesitatea de a rămâne ceva în urmă…”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.