Recent, Germania a redeschis subiectul aderării Turciei la Uniunea Europeană. Sună fantezist din cauza crizei, dar nu e deloc aşa. Deja la sfîrşitul lui februarie, deşi avea anumite rezerve, cancelarul german îşi exprima dorinţa ca discuţiile să continue. Într-un editorial semnat de miniştrii de Externe german şi turc, Guido Westerwelle şi Ahmed Davatoglu, pe 11 mai a.c. în „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, au chemat la “un nou elan în acest proces pe care UE şi Turcia trebuie să-l facă să avanseze” („La Tribune économique”). Franţa e lăsată încă o dată de Germania în offside. L-am auzit de-a lungul anilor pe fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy exprimîndu-le apăsat turcilor cele mai antipatice şi agresive refuzuri. Cam de nivelul formulei lui Traian Băsescu despre “Marea Neagră, lac rusesc”. Dar, la urma urmei, de ce nu ar fi admisă Turcia în UE? Acordîndu-i un statut asemănător cu cel al Marii Britanii, României şi Bulgariei (adică fără Schengen şi fără euro), UE nu ar avea decît de cîştigat. Turcia e considerată un emergent foarte puternic, un lider politic şi economic al lumii musulmane. În orice caz, cu cîteva declaraţii amabile de bune intenţii, Germania şi-a atras simpatia oamenilor de afaceri turci, iar Angela Merkel, adeziunea turcilor stabiliţi în Germania, care vor vota în septembrie.
Dimpotrivă, francezii continuă declaraţiile belicoase şi mai puţin diplomatice. Laurent Wauquiez, UMP (un fel de PDL), în opoziţie, fost ministru al Afacerilor europene şi considerat un politician de mare viitor, răspunde unei întrebări pline de imaginaţie cu şi mai multă imaginaţie: “(Întrebare) Jean-Pierre Raffarin (fost prim-ministru – n.n.) propune crearea unei federaţii între Franţa şi Germania. Este aşa ceva cu adevărat posibil? (Răspuns) Europa actuală nu mai funcţionează. Decît să tot critici Germania, eu cred mai degrabă necesar să-i propunem o nouă etapă. Propunerea trece mai întîi printr-o Europă cu două viteze, care exclude Europa Centrală şi Regatul Unit al Marii Britanii. Pe urmă ar fi vorba de a recentra Europa în jurul cîtorva ţări fondatoare, Franţa, Germania, Benelux, Italia, poate şi Spania şi Portugalia. În această Europă restrînsă putem să înaintăm către o integrare fiscală şi socială în loc să ne facem concurenţă prin intermediul sistemelor noastre sociale. Toate acestea nu sînt posibile decît dacă punem capăt germanofobiei care aruncă Germania în braţele britanicilor” („Le Point”, 2 mai 2013).
Un pas înainte, doi paşi înapoi. Mai întîi, guvernul federal german a adoptat în Consiliul de Miniştri un proiect de lege pregătitor pentru constituirea Uniunii Bancare Europene. Acest text făcea posibil transferul supervizării bancare germane către Banca Centrală Europeană. Cîteva zile mai tîrziu, ministrul de Finanţe german, Wolfgang Schäuble, declara în „Financial Times” (12 mai 2013) că instalarea unei instanţe europene centrale abilitată să dezmembreze băncile insolvente necesită modificarea tratatelor europene. Foarte tipic pentru abila politică germană de azi. Conduci dar nu îţi asumi prea mult răspunderea, iar între timp exporturile în interiorul UE prosperă şi excedentele cresc.
Franţa a luat conducerea în lupta pentru respectarea excepţiei culturale în proiectul de acord de liber-schimb cu Statele Unite, care trebuie să se traducă în principal prin excluderea integrală din mandatul de negociere a sectorului audiovizual. Textul a fost semnat de miniştrii Culturii german, austriac, belgian, bulgar, cipriot, spaniol, maghiar, italian, polonez, portughez, român, sloven şi slovac. Înarmat cu aceste susţineri, ministrul Culturii şi al Comunicaţiilor francez se va prezenta în faţa colegilor săi pe 17 mai, abordînd chestiunea acordului de liber-schimb cu Statele Unite. Luni 20 mai, la Palatul Festivalurilor de la Cannes, ministrul francez al Culturii şi Comunicaţiilor va organiza un colocviu pe tema “Să întărim excepţia culturală europeană de mîine” cu participanţi europeni şi americani.
Luni 13 mai, la Lyon, în Franţa, în urma unui incendiu într-un spaţiu locativ ocupat ilegal de ţigani români, şi-au pierdut viaţa două femei şi un copil. Care mai e azi situaţia ţiganilor români din Franţa? S-ar găsi acolo în jur de 20.000 de romi români şi bulgari. Dintre aceştia, 10.000 se află în Île-de-France, mai ales în periferia apropiată a Parisului. S-ar găsi, de asemenea, 2.000 la Marsilia, 1.000 la Lyon, 2.000 în Nord-Pas de Calais, cîte 500 în Grenoble, Nantes, Bordeaux şi Dijon. Bărbaţii romi au, în general, o activitate profesională reală, chiar dacă la negru, mai ales în construcţii. Femeile cerşesc. Copiii preferă să meargă la şcoală decît să cerşească. Toate aceste informaţii sînt date de Grégoire Cousin, cercetător universitar la Tours şi la Florenţa, într-un interviu din „Le Monde” (14 mai 2013). Acelaşi cercetător estimează că s-ar afla 100.000 de romi români în Spania şi aproape 100.000 în Italia. Majoritatea lucrează în agricultură şi în construcţii. În Spania sînt acceptaţi şi se integrează mult mai uşor decît în Franţa sau în Italia.
Organismul american de cercetare Pew Research Center vine cu statistici surprinzătoare despre “omul bolnav al Europei”, care este chiar Uniunea Europeană. Doar 38% dintre greci, 41% dintre francezi şi 43% dintre britanici mai cred în proiectul european. Dacă în 2012 o medie de 60% dintre europeni susţineau încă integrarea, un an mai tîrziu, în 2013, doar 45% mai au o opinie favorabilă. Cei mai încrezători sînt italienii (58%), germanii (60%) şi polonezii (68%).
Cunoaşteţi din istorie vreun imperiu care să se fi născut fără război, cu învingători şi învinşi? Pot ţine francmasonii, bancherii şi birocraţii în general locul generalilor şi soldaţilor pentru naşterea celui mai puternic imperiu economic care a existat vreodată? Este UE un nou Imperiu Bizantin adăugat Imperiului Roman de Apus, adică Statele Unite, sau e doar un congres de babe şi de moşnegi puşi pe şedinţe şi aranjamente? Europa o duce rău. Chiar foarte rău. Va dura această organizaţie cît a durat Imperiul Bizantin, adică peste 1.000 de ani, sau se va destrăma în anii următori?
Text preluat de pe blogul Editurii Compania
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.