Mai multe decizii contestate duc la demiterea președintelui Comitetului Nobel

Thorbjørn Jagland, contestatul președinte al Comitetului Norvegian Nobel – cel care acordă Premiul Nobel pentru Pace – a fost demis. Jagland este membru al Partidului Laburist din Norvegia si conducea Comitetul Nobel din 2009, fiind in paralel si secretar general al Consiliului Europei, un cumul de funcții care nu a fost văzut cu ochi buni.

Thorbjørn Jagland a fost deseori criticat pentru deciziile pe care le-a luat în calitate de președintel al Comitetului Nobel. Așa s-a întâmplat chiar în primul an, 2009, când s-a hotărât decernarea Nobelului pentru Pace președintelui Barack Obama. În anul care a urmat a venit o altă decizie controversată – Nobelul pentru Pace a mers la dizidentul chinez Liu Xiaobo.

Barack Obama a primit Premiul Nobel pentru Pace ca pe un cec în alb pentru negocierile pentru un nou acord START cu Rusia, pentru reducerea arsenalelor nucleare, iar o serie de analiști au criticat graba cu care Obama a fost onorat cu un asemenea premiu. În cazul chinezului Liu Xiaobo, inclusiv presa occidentală a notat că în decizie s-a simțit cât de greu a cântărit influența americana asupra membrilor Comitetului Nobel. Thorbjørn Jagland a fost considerat elementul hotărâtor în decernarea Nobelului pentru Pace din 2012 Uniunii Europene, o decizie din nou contestată.

În Norvegia există o dezbatere pe tema reformării Comitetului Nobel, care are o structură stabilita de către suedezul Alfred Nobel plecând de la dorința de a acorda o importanță specială Norvegiei, aflată atunci sub tutelă suedeză. El a decis ca din Comitetul Nobel să facă parte cinci personalități desemnate de partidele politice norvegiene.

Așa se face că, după demiterea laburistului Thorbjørn Jagland, noul presedinte va fi conservatoarea norvegiană Karin Cecilie Kullmann Five, cea care a dorit mult decernarea Nobelului pentru Pace vicepreședintelui SUA al Gore.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.