Pedepsele pentru traficanţii de migranţi ar putea crește

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a inițiat un proiect de lege care vizează înăsprirea sancțiunilor aplicate pentru traficanții ilegali de migranți.

Potrivit unui comunicat transmis luni de minister, inițiativa este un demers de descurajare a celor care racolează, călăuzesc și transportă persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României.

Potrivit proiectului de lege, traficul de migranți săvârșit în scopul obținerii unui folos patrimonial sau când se desfășoară prin mijloace care pun în pericol viața, integritatea sau sănătatea migrantului ori când acesta este supus la tratamente inumane, se va sancționa cu o pedeapsă care poate ajunge până la 12 ani de închisoare și interzicerea unor drepturi.

„Totodată, prin modificarea propusă la articolul 263 din Codul Penal, minimul pedepsei pentru infracțiunea de trafic de migranți crește de la 3 la 5 ani. În același timp, proiectul prevede confiscarea specială a bunurilor care au fost folosite în orice mod pentru săvârșirea acestor infracțiuni sau a banilor rezultați din traficul de migranți”, se mai arată în comunicatul citat.

În opinia MAI, majorarea limitelor de pedeapsă constituie o acțiune eficientă în scopul prevenirii și combaterii traficului ilegal de migranți pe calea terestră aeriană și maritimă și se subordonează în mod firesc măsurilor adoptate la nivel internațional.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.