(este “criza refugiaţilor” o operaţiune germană?)
Reţineţi o formulă aritmetică aparent simplă: actualmente, în Europa, patru persoane active susţin un pensionar; peste câteva decenii există riscul cadouă persoane care muncesc să mai poată cu greu acoperi pensia unuieuropean. Există riscul ca cei care sunt adolescenţi azi, odată ajunşi la vârsta a treia, să nu mai aibă pensii. Uniunea Europeană ar putea arăta în viitor plină de o masă imensă de bieţi pensionari trăind o epocă de austeritate criminală ca în România din timpul guvernării Boc. Un azil al fantomelor. O Europă reîntoarsă la starea de junglă, cu bătrâni debarasaţi în grabă la cimitir, înainte chiar de a-i fi văzut închizând definitiv ochii.
Această formulă aritmetică implacabilă vă va lumina peisajul dramatic al actualei situaţii din Europa. Vă poate oferi o explicaţie despre cum, panicat de declinul faimosului său sistem de asigurări sociale, cel mai important stat contributor la bugetul UE (Germania) a declanşat în inima Europei o operaţiune de inginerie socială de anvergură.
“Criza refugiaţilor” pare să mascheze de fapt un proces controlat de absorbţie masivă de forţă de muncă proaspătă şi de ferment demografic pentru viitor, coordonat de la Berlin. Germania o face pentru a-şi salva propriul sistem economic şi social. Dar nu pe banii ei, ci pe cheltuială comunitară. Aşa că a transformat “criza refugiaţilor” într-o problematică pan-europeană. Astfel, Berlinul beneficiază masiv de bani din fondul european pentru azil şi imigraţie.
Germania a ales cea mai simplistă şi cea mai riscantă soluţie pentru a-şi compensa propriul deficit demografic şi de contribuţii la sistemul său social: încurajarea imigraţiei. O altă soluţie ar fi fost: încurajarea familiilor europene, eventual prin acordarea unor stimulente fiscale, să aibă mai mulţi copii. Această soluţie presupune însă investiţii majore de la buget ale fiecărui stat membru în parte. Un raport al Comisiei pentru libertăţi civile a Parlamentului European, intitulat „Plan de politici privind migraţia legală”, întrevede un aranjament prin care imigranţilor calificaţi să li se permită să muncească şi să locuiască în UE. Comisia Europeană a menţionat deja posibilitatea instituirii unui Blue Card după modelul Green Card-ului american.
Temele dominante de ultimă oră date de Berlin celor care ne trasează viitorul comun european la Bruxelles par a fi acestea: punerea în aplicare a unui mecanism permanent european de absorbţie de imigranţi şi, în ceea ce o priveşte, dispensarea de Regulile Dublin. Aceste reguli stipulează că, după ce un stat membru a cazat şi a procesat un anumit număr de cereri de azil, el poate să reîntoarcă o cantitate de imigranţi în statul prin care aceştia au intrat iniţial în UE. Cu o “generozitate” bine calculată, Merkel a pozat în eleva model a spaţiului comunitar. A anunţat că nu va mai retrimite imigranţi în ţările pe unde aceştia au intrat, ci le va acorda azil pe teritoriul ei până la o cotă de opt sute de mii de persoane pe an. Sirienii refugiaţi pe teritoriul german sunt atât de recunoscători încât o numesc deja “Mama Merkel” salvatoarea. Intervievaţi prin gări şi trenuri, refugiaţii strigă pe ton mesianic “Germania, Germania!”, cum alţii, acum un secol, visând un alt pământ al făgăduinţei, strigau “America, America!”.
Experţii din jurul Angelei Merkel cunosc foarte bine datele oferite de Eurostat: numai dacă imigrarea se menţine la un nivelul de două milioane pe an, populaţia europeană activă va continua să crească până în 2030. Atunci sistemele de pensii din statele avansate din UE se vor putea într-adevăr redresa. Dacă la începutul secolului al XIX-lea populaţia Europei reprezenta 15% din populaţia planetei, până în 2050 va reprezenta doar 5% (din cauza creşterii populaţiei în alte regiuni ale lumii şi scăderii populaţiei în Europa).
Berlin-Institut für Bevölkerung und Entwicklung avertiza clasa politică germană că, în acest ritm, în ceea ce o priveşte, Germania va scădea până în anul 2050 cu peste douăsprezece milioane de suflete. Ar putea ajunge de la optzeci şi patru de milioane de cetăţeni la doar şaptezeci de milioane. Exacţi ca nişte calculatoare, experţii institutului berlinez au avansat verdictul: fără un val proaspăt de imigranţi, Germania nu poate atinge o rată a natalităţii de 2,5 copii per familie până în fatidicul an 2050.
Absorbţia de “refugiaţi” ajută Germania să mai acopere o discrepanţă demografică şi socio-economică la nivel federal: cea între estul şi vestul ţării. Migraţia internă a tinerei forţe de muncă din estul fost comunist spre vestul avansat economic în anii ‘90, îmbătrânirea mai rapidă a populaţieiîn această zonă fac ca estul Germaniei să arate din ce în ce mai mult a club de pensionari nostalgici sau ca un un fel de Detroit falimentar în interiorul arhitecturii sale federale. Specialiştii estimau că, fără un impuls demografic, chiar şocant, economia locală nu va mai fi capabilă în următoarele decenii să mai atragă investiţii. Restul ţării ar putea să fie obligat să o ducă în spate. Astfel, estul ţării pare să fi devenit dintr-odată epicentrul bătăliei Germanieicu propriul ei declin demografic şi social.
Cu ce riscuri, însă, şi cu ce costuri pentru întreaga Europă?
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.