Marea adunare a moților împotriva proiectului minier de la Roșia Montană

Peste 4.000 de oameni protestează sâmbătă la Câmpeni, județul Alba, împotriva proiectului minier de exploatare cu cianuri de la Roșia Montană.

Moții s-au adunati în jurul orei 14.00, în centrul oraşului Câmpeni, în faţa statuii lui Avram Iancu, și au dat citire Proclamației de la Câmpeni: “Munții, pădurile, apele sunt ale noastre! De azi înainte noi ne vom decide singuri soarta!”, se arată în mesaj.

Mihai Goțiu, unul dintre militanții împotriva exploatării de la Roșia Montană, a luat cuvântul la Marea Adunare Populară de la Câmpeni.

Acesta le-a transmis moților că “una dintre cele mai mari minciuni pe care le-a auzit este că locuitorii din Apuseni susțin proiectul minier.

“Voi sunteti cei care decideți aici viitorul Munților Apuseni”, a spus acesta.

„Noi nu cerşim la uşile altora, alţii au venit la uşa noastră şi încearcă să ia şi să distrugă ceea ce ne aparţine. (…) Orice străin e binevenit în Munţii Apuseni atâta vreme cât ne respectă modul de viaţă şi nu întreprinde nimic în măsură să-l schimbe împotriva voinţei noastre. Ne păstrăm dreptul de a lupta împotriva tututor celor care prin viclenie, hoţie şi corupţie vin aici pentru a fura ce e al nostru ori pentru a distruge resursele naturale şi istorice de care depinde viaţa noastră. Fericirea şi bunăstarea nimănui nu se poate baza pe nefericirea şi sărăcirea semenilor săi!”, se arată în proclamaţia protestatarilor de la Cîmpeni.

Moții vor sa dea parcă piept cu întreaga clasă politica pe care o acuză de manipulare și tradare. Cer demisia guvernului și scandează “Uniti salvam Rosia Montana!”, “Uniți salvam toata România!”.

Oamenii sunt revoltați și din pricina declarațiilor premierului care a susținut că la Câmpeni ar protesta grupuri extremiste și că autoritatile sunt pregătite să intervină.

“Suntem neolegionari și anarhiști pentru că ne apărăm pământul și viața?”, se revoltă oamenii.

Foto: Captura nasul.tv

Manifestantii protestează pașnic și vor să dovedească acest lucru, astfel că au venit la protest având la ei furci, coase și buzdugane din carton.

“Toate partidele fura prin rotatie!”, “Demisia!”, strigă mulțimea.

În cadrul manifestărilor de la Câmpeni s-au auzit cântece patriotice și discursuri. Primarii din mai multe localități din Munții Apuseni au participat la eveniment.

Protestatarii îi acuză de asemenea  pe politicieni și spun că aceștia se pregatesc să provoace diversiuni la cea mai mare Adunare a Motilor de la Horea încoace. La protestele de acum trei săptămâni, peste 3.000 de oameni au manifestat pașnic împotriva proiectului minier de exploatare cu cianuri de la Roșia Montană.

Foto: Captura nasul.tv

Prezent  sâmbătă, la Brașov, la Congresul TSD, premierul Victor Ponta a declarat că la Câmpeni există un grup extremist.

„Am văzut că exista un grup extremist la Câmpeni, alături de Roșia Montană. Nu vom lăsa manifestările extremiste să se întindă și vom lua măsuri imediat. Vreți să ne dezvoltam ca toate celelalte țări sau vrem să trăim într-un vis al anilor ’80, ca nu o sa mai avem nici mașini, exploatări de petrol?”, a declarat Ponta.

El a mai spus că autoritatile nu vor permite să se blocheze artere importante la protestele anuntate duminica în Capitală.

„Cand agresezi forțele de ordine, când se blochează un oraș, sigur că se intervine”, a susținut Ponta.

Vineri premierul a cerut jandarmilor să intervină hotărât dacă se trece “linia rosie”, pentru că nu acceptă manifestări de tipul anilor ’30, când “își făceau legionarii de cap pe străzile Bucureștiului”.

Protestele de sâmbătă, de la Câmpeni, dar și cele de la Vaslui, au trecut neobservate de mai multe televiziuni, Antena 3, RTV, preocupate, se pare, mai mult de nunta prințesei Ancuța, fiica regelui Stanescu, de la Palatul de Aramă de la Costești decât de evenimentele care au loc în aceste zile în întrega țară.

Update: Protestul început la ora 14.00  s-a încheiat în jurul orei 19.30, participanţii adoptând o „proclamaţie” în care cer demisia iniţiatorilor proiectului de lege Roşia Montană, dar şi interzicerea mineritului cu cianuri şi a extragerii gazelor de şist prin fracturare hidraulică.

În document se solicită, de asemenea, începerea de către instituţiile abilitate a cercetării penale în cazul persoanelor care au semnat sau au participat la elaborarea şi avizarea de documente cu privire la proiectul de exploatare minieră.

Protestatarii mai cer demisia iniţiatorilor proiectului de lege, respectiv ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova, ministrul Mediului, Rovana Plumb, ministrul Culturii, Daniel Barbu, directorul ANRM, Gheorghe Duţu, precum şi a premierului Victor Ponta, apoi crearea unei Comisii Parlamentare de Anchetă a „afacerii Roşia Montană”.

În document se cere includerea Roşiei Montane pe lista tentativă a României pentru UNESCO, respingerea de urgenţă, prin hotărâre de guvern, a acordului de mediu pentru proiectul minier de la Roşia Montană, desecretizarea tuturor contractelor şi actelor adiţionale încheiate de către Guvern referitoare la înstrăinarea, cedarea, concesionarea resurselor minerale ale României şi asumarea de către Guvern a expertizei şi a punctelor de vedere referitoare la proiectul minier de la Roşia Montană exprimate de: Academia Română, Asociaţia Ad Astra, Institutul Geologic Român, Ordinul Arhitecţilor din România, Sinodul BOR, Sinodul BRU şi al celorlalte biserici creştine din România, precum şi de experţii independenţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.