Marea Britanie: ultimul asalt înainte de referendumul pentru ieșirea din UE

Politicienii britanici se află în ultimele ore de campanie înainte de referendumul de joi pentru ieșirea țării din UE. Premierul David Cameron, liderul laburist Jeremy Corbyn și Tim Farron, președintele Partidului Liberal Democrat, participa la ultimele mitinguri organizate de tabăra ce susține rămânerea în UE.

Conservatorul Boris Johnson, fostul primar al Londrei, și Nigel Farage, liderul Partidului Independenței, liderii taberei Brexit, le cer britanicilor să ”creadă în țara lor” și să voteze ”Leave”.

Cameron, care conduce campania anti-Brexit alături de fostul premier conservator John Major, a declarat pentru BBC că decizia alegătorilor va fi ireversibilă și că Marea Britanie nu va mai reveni în UE in cazul în care votează pentru părăsirea Uniunii. ”Nu poți sări din avion și apoi să te sui din nou prin trapa cabinei”, a spus Cameron pentru BBC.

Ieșirea din UE ar produce o ”uriașă problemă” economiei britanice, locurilor de muncă și standardului material al britanicilor, anulând o serie de oportunități pentru generațiile viitoare, spune premierul. ”Dacă ar fi să sumarizez întreaga campanie într-un cuvânt, acesta ar fi ”împreună”. Cred că împreună suntem mai capabili să facem față provocărilor terorismului si schimbărilor climatice, suntem mai capabili sa facem economiile noastre să crească, sa încheiem acorduri comerciale bune și vreau asemenea acorduri pentru a oferi oportunitati tuturor cetățenilor”, a spus Cameron.

El a adăugat că nu exista ”un risc al rămânerii în UE”, pentru că zona euro a început să se stabilizeze și că ceasta va influența pozitiv nivelurile migrației catre Marea Britanie, după o perioadă ”anormală”.

A mai spus Cameron că va face lobby pentru modificarea regulilor de pe piata europeană a muncii, în cazul în care alegătorii votează pentru a rămâne mai departe in UE, și a mai spus că reducerea migrației ”nu este o ambiție nerealistă”. Pentru Cameron, votul ar putea face ca ”reforma să continue începând de vineri”.

De partea cealaltă, Boris Johnson arată că doar ieșirea din UE ar putea oferi țării acea libertate de care are revoie pentru a merge pe propria sa cale. El a respins estimările economice, spunând că Marea Britanie nu se va confrunta cu probleme economice după Brexit. ”Credeți în țara voastră”, este mesajul lui Johnson.

”Este un moment hotărâtor, mulți oameni se vor decide și sper mult că vor crede în țara lor, că vor crede în ce putem face”, a spus fostul primar al Londrei.

”E timpul să avem o cu totul altă relație cu prietenii noștri și partenerii noștri de peste Canalul Mânecii. E timpul să acționăm pentru democrație și sute de milioane de oameni din Europa sunt de acord cu noi. Este timpul să ne rupem de un sistem UE disfuncțional și pe punctul de a se dezintegra”.

”Ce ați văzut în utltimii câțiva ani este o mare prăpastie care se cască între veniturile celor mai bine cotate o sută de companii de pe bursa din Londra și veniturile oamenilor simpli, care fie și-au vazut salariile fie înghețate, fie scăzând”, a spus Johnson.

Liderul Partidului Independenței, Nigel Farage, va ține ultimul discurs înainte de vot in această seară, în timp ce liderul Partidului Laburist va ține un discurs pro-UE alături de noul primar al Londrei, Sadiq Khan.

Corbyn le-a transmis alegătorilor de stânga din țară că ieșirea din UE va lovi economia si ca aceasta ar însemna mai puține locuri de muncă și mai puțini bani pentru sistemul de asigurari de sănătate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.