Concedierile bugetarilor nu au atins şefii din ministere
Marea restructurare a lui Boc: de la MAE pleacă un om, de la Educaţie 88, de la Finanţe 105
 

În centralele ministerelor, în agenţii şi autorităţi vor lucra anul următor 241.726 de angajaţi, relevă datele bugetului defalcate pe ministere publicate la sfârşitul săptămânii trecute, cu doar 805 angajaţi mai puţin decât în 2011, adică o reducere infimă, de 0,02%.

Pe de altă parte, preşedintele Traian Băsescu a spus că anul următor va fi redus numărul de bugetari cu 100.000 de angajaţi. Spre exemplu, restructurarea la Ministerul Afacerilor Externe înseamnă pentru anul următor 2.077 de angajaţi, cu doar unul mai puţin decât în 2011.

Datele nu includ toţi angajaţii bugetari - adică şi personalul sanitar, din educaţie. Nici personalul din instituţiile autofinanţate şi nici bugetarii din autorităţile publice locale, scrie zf.ro

În total, numărul de bugetari s-ar ridica la circa 1,2 milioane de persoane, dar nu există nicăieri o statistică periodică a evoluţiei acestui indicator la Ministerul Finanţelor sau la Institutul de Statistică, ci este anunţat din când în când de preşedinte sau premier.

Nici bugetul nu-şi asumă nicăieri un număr total de bugetari, ci doar posturile indicate din centralele ministerelor şi agenţii, adică cei 241.726.

În 2012 angajările în instituţiile publice urmează să fie blocate, acest lucru văzându-se şi în proiectul de buget pentru anul viitor. 25 dintre cele 44 de instituţii ale statului urmează să nu facă angajări.

Totuşi, instituţii precum Ministerul Afacerilor Europene, Ministerul Justiţiei sau Ministerul Comunicaţiilor vizează comple­tarea numărului de personal. Astfel, MAEr va angaja 50 de oameni, Justiţia va plăti cu 20 de oameni mai mult, iar Ministerul Comunicaţiilor va aduce 20 de angajaţi noi.

Accesări: 2371
Teodora Ţugui
Publicat Luni, 28 noiembrie 2011

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
+3
5 Voturi

 

Alte articole scrise de Teodora Ţugui: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

CAINE BOZGORESC !!
12:17:30, 28 Nov 2011 2
ACEST FIU DE CATEA A DISTRUS LA INDEMNUL PRIMULUI MONSTRU IN STAT TOT CE INCA SE MISCA IN TARA AU FACUT FOARTE MULTE LUCRURI SA STRICE SI SA FACA O DEZBINARE IN TOATE STRUCTURILE STATULUI , POATE ACESTI IOMPOSTORI VOR PLATI CU CAPUL SI ANI MULTI DE PUSCARIE PTR SURMINARE -ECONOMIEI SI GENOCID .CHIORU A DISTRUS ABSOLUT TOT A VINDUT APA- LA FRANCEZI SI ACUM FAC CE VOR CU NOI GAZUL , ENERGIA ELECTRICA SI TOATE REGIILE CARE NU AU APUCAT SA LE VINDA PE BANI NEGRI .!!
ContraPro
+8
 
bugetar
09:21:23, 28 Nov 2011 1
Sunt peste 3milioane de angajati la stat…., mai toata lumea primeste direct sau indirect venituri de la stat. Adevaratul, venit mediu este in jur de 3,800EURO/luna potrivit INS dar , de ce sa nu cerem mai mult, daca se poate de ce nu ? Chiar si "multinationalele gen OMV/Petrom (are 49%) au participatie de stat, la fel mai toate celelalte "multinationale", asfaltatorii au contracte exclusiv cu statul, mai toate cap. de productie industriala au statul ca actionar. Daca-i aduni pe toti, rezulta ca 90% din forta de munca primeste beneficii da la stat, ascunse sau la vedere. La noi in min. dezvoltarii nu a fost nimeni disponibilizat, ba mai mult , au aparut fete noi - deci se angajeaza !
ContraPro
+3
 

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.