Mari creatori de teatru la Festivalul Reflex 3

Cea de-a treia ediţie a festivalului Reflex, organizat de teatrul maghiar Tamási Áron din Sfântu Gheorghe, are loc în perioada 18-31 martie şi se doreşte a fi un „punct de întâlnire” al celor mai diverse stiluri artistice şi teatrale contemporane din Centrul, Estul şi Vestul Europei.

Festivalul va aduce la Sfântu Gheorghe trupe din Ungaria, Serbia, Polonia, Lituania, Austria şi România, cu spectacole remarcabile, cum ar fi Miranda al companiei OKT din Vilnius, în regia lui Oskaras Koršunovas sau Moliendo café, coproducţie a companiei Csiky Gergely şi Teatrului German din Timişoara, în regia lui Silviu Purcărete.

Printre invitaţi se mai numără compania Pinter Bela din Budapesta cu spectacolul Secretele noastre, Teatrul Odeon din Bucureşti cu spectacolul Contra democraţiei, în regia lui Alexandru Dabija, Teatrul Naţional din Budapesta cu Visul unei nopţi de vară, în regia lui David Doiasvili şi Teatrul Novosadsko Pozorište din Novi Sad cu Opera Ultima în regia lui Kokan Mladenovic. Pe lângă acestea vor fi prezentate şi spectacole ale unor trupe din Sfântu Gheorghe, vor avea loc colocvii, dezbateri şi alte evenimente conexe.

Trupa Osono

Directorul Teatrului Tamási Áron, regizorul Bocsárdi László, a declarat că pentru a evita o „selecţie subiectivă” a spectacolelor invitate la festival a decis să vizioneze spectacole premiate în ţările lor sau care reuşit să câştige premii la festivaluri din alte ţări, deci care au girul specialiştilor.

„Teatrul este o posibilitate de a opri timpul, este o posibilitate foarte importantă astăzi de a fi împreună câţiva oameni care se adună într-un lăcaş unde dispare viaţa din afară şi începe ceva, o poveste, un vis, ceva foarte, foarte straniu, care la prima vedere nu are nimic comun cu viaţa, dar de fapt este o mărturisire foarte specială despre viaţa noastră”, a declarat Bocsárdi László.

Dar lista cu producţiile artistice care nu trebuie pierdute în Reflex3 ar putea începe chiar din prima zi a Festivalului, concertul extraordinar radio.string.quartet.vienna. este de neratat, aşa cum de neratat este şi oferta Odeonului din Bucureşti, Contra democraţiei, în regia lui Alexandru Dabija, sau Pescăruşul Teatrului Naţional din Novi Sad, sau Invisible Duets, spectacol de teatru-dans al Trupei Dada von Bzdülöw din Gdansk, Polonia, sau Opera Ultima – Teatrul din Novi Sad, ori Moliendo café – Teatrul German şi cel Maghiar din Timişoara, Secretele noastre – Compania Pintér Béla din Budapesta, Visul unei nopţi de vară – Teatrul Naţional din Budapesta şi Teatrul Cetate din Gyula, sau concertul Trupei Rotfront din Berlin.

Radio.String.Quartet, în deschiderea Festivalului

radio.string.quartet a devenit celebru în lumea internaţională a jazzului prin interpretări inedite ale pieselor legendarului compozitor şi cântăreţ John McLaughlin. Partiturile şi concertele cvartetului vienez sunt puncte de întâlnire între cele mai diverse stiluri şi genuri muzicale – de la jazz şi muzică clasică până la folk, rock şi muzică pop.

Cvartetul a fost înfiinţat în 2003 de muzicieni care provin din medii muzicale şi culturale diferite şi, în ciuda propriului nume, ei nu au nici o legătură artistică cu vreun post de radio. Membrii formaţiei: Bernie Mallinger: vioară, Johannes Dickbauer: vioară, Cynthia Liao: violă, Asja Valcic: violoncel, Klaus Paier: acordeon.

Concertul are loc astă-seară, la ora 20.00.

Opera Ultima a Teatrului din Novisad

Opera Ultima este o impresionantă demonstraţie despre cum se poate face operă cu trupa unui teatru dramatic. Spectacolul este construit după un scenariu inspirat din Nunta lui Figaro şi Bărbierul din Sevilla. „Aplecându-ne asupra celor două comedii ale lui Beaumarchais, putem reface viaţa tristă a slugilor şi putem ajunge la stăpânii de azi, care sunt mai plini de ei şi mai inculţi decât cei din timpul lui Figaro” – spune regizorul Kokan Mladenovici, al cărui spectacol începe cu o ludică şi ingenioasă mixtură de genuri artistice, care se transfomă într-un puternic teatru politic.

Operă comică şi oratoriu despre sfârşitul lumii. O comedie albă, ca hârtia din care sunt făcute costumele, şi o critică neagră asupra societăţii, ca negrul din spatele oglinzii cu care sunt confruntaţi spectatorii. Râsul omului de rând şi geamătul stârnit de lama ghilotinei. Opera ultima. Adică opera dinaintea sfârşitului.

„Puterea îşi urăşte poporul, poporul îşi urăşte stăpânii şi ambele părţi urăsc cultura” – spune un personaj.

Dramaturgul şi regizorul au reuşit un fel de Gesamtkunstwerk / total work of art. Regizorul Kokan Mladenović are succese răsunătoare cu trupa de la Novi Sad. Prima parte a spectacolului este o parodie a operei lui Rossini, a doua, Nunta lui Figaro, este opusul întunecat al primei părţi şi face trimitere la atmosfera actuală din Serbia, dar şi la condiţia teatrului. Opera Ultima ne aminteşte mai degrabă de Woyzeck-ul lui Robert Wilson, sau de teatrul muzical-politic al lui Brecht, şi nu de o frivolă serată muzicală. Prima parte are rolul de a dezvălui chipuri şi măşti, spre distracţia spectatorilor, care vor fi însă cuprinşi de nelinişte în partea a doua, pentru că, mărturiseşte Mladenović, „Sistemul social este atât de corupt, încât a ne apuca de corectarea lui ar fi doar pierdere de timp. Lucrurile trebuie reîncepute cu zgomot şi multă furie”.

Din distribuţie: Árpád Mészáros, Zoltán Sirmer, Ágota Szilágyi, Elor Emina, Áron Balázs, Gábor Pongó, István Kőrösi, Lívia Banka…

Muzica: Irena Popović. Decorul: Marija Kalabić. Costume: Marina Sremac.

Miranda, producţie a Teatrului din Vilnius

Miranda este un spectacol după Furtuna lui Shakespeare, în regia lui Oskaras Koršunovas. În viziunea controversatului regizor lituanian, piesa lui Shakespeare este redusă la două personaje, Prospero şi Miranda, şi devine o poveste despre exilaţii şi deposedaţii din regimurile totalitare ale istoriei recente. O poveste despre spiritele răzvrătite, de ieri şi de azi, pentru care salvarea vine din jocul cu propria imaginaţie.

Miranda este ultimul spectacol din Programul Reflexului3, dar vă recomandăm să-l puneţi primul pe lista dumneavoastră şi să vă procuraţi din timp bilete, pentru că este vorba de o producţie care a răscolit sufletele spectatorilor de pretutindeni.

Reflex3 aduce un fragment din Cricoteka lui Tadeusz Kantor la Casa cu Arcade

Centenar Tadeusz Kantor

Festivalul Internaţional de Teatru Reflex3 se va desfăşura sub semnul unui punct de reper pentru oricine rătăceşte pe terenul teatrului – regizorul, poetul-dramaturg, pictorul şi teoreticianul polonez Tadeusz Kantor (1915-1990), care şi-a identificat activitatea artistică drept un „joc de noroc, plin de mistificare şi perversitate. (…) Nu e adevărat că artistul este un erou şi un cuceritor neînfricat, aşa cum ne învaţă o legendă convenţională. Credeţi-mă, este un om sărman, iar contribuţia sa e neputinţa, căci a ales să stea faţă în faţă cu spaima”.

Spectatorii pot vedea cum a stat Tadeusz Kantor faţă în faţă cu spaima printr-un mic voiaj prin universul Cricotecii, alături de doi actori ai Teatrului Cricot2, Andrzej şi Teresa Wełmiński. Cricot 2 este numele unui teatru fondat de Kantor, în 1955, teatru care nu a existat ca instituţie şi nu a avut un sediu stabil. Numele acestui teatru îl poartă astăzi Centrul de Documentare despre Arta lui Tadeusz Kantor sau Cricoteka de la Cracovia.

Tadeusz Kantor s-a născut în 1915, la Wielopole, în Polonia, şi a rămas în istoria culturală a secolului XX drept un inovator al artelor vizuale. Pentru regizorul polonez, teatrul este condiţionat de rememorare şi este o artă care resimte continuu respiraţia morţii, pentru că, spune Kantor, „Memoria transferă realitatea în trecutul care moare în continuu”.

Centenarul Tadeusz Kantor din Reflex3 cuprinde o Expoziţie de fotografie la Casa cu Arcade şi proiecţii cu trei spectacole de teatru TV: Clasa moartă (pe 19 martie), Wielopole, Wielopole (pe 24 martie) şi Astăzi este ziua mea (pe 26 martie). Toate la ”Casa cu Arcade”.

Evenimentele prin care Reflex3 marchează 100 de ani de la naşterea lui Tadeusz Kantor sunt organizate cu sprijinul Institutului Polonez din Bucureşti.

Pescăruşul, un spectacol-maraton

Pescăruşul, un spectacol maraton

Teatrul Naţional din Novi Sad (Serbia) va participa la Festival cu spectacolul Pescăruşul după Cehov, un spectacol-maraton cu o durată de şase ore şi jumătate.

Acesta va fi jucat în zilele de 20 şi 21 martie pe scena mare a teatrului din Sfântu Gheorghe, cu trei pauze de câte jumătate de oră, în cea de-a doua zi fiind programată şi o întâlnire între spectatori şi actori în spaţiul expoziţional de artă contemporană Magma.

De la premiera sa, din 2012, critica internaţională descrie spectacolul drept un fenomen teatral. Un eseu teatral despre artă, creaţie şi relaţiile umane. Rezultat al unui proces creativ de şaisprezece luni şi bazat pe experienţa personală şi teatrală a participanţilor, spectacolul ne confruntă cu întrebări despre viaţă, teatru şi joc. Regizorul redefineşte relaţiile text-scenă-actori, oferind şi noi perspective asupra rolului spectatorului. Premiat la numeroase festivaluri, de la Sankt Petersburg până la New York, Pescăruşul este cea mai celebră producţie a Teatrului Naţional din Novi Sad, care îi oferă spectatorului şansa de a se regăsi pe sine, în camera interzisă a sufletului său.

Unul dintre cei mai interesanţi regizori din generaţia sa, Tomi Janežič este şi un cunoscut cercetător în domeniul metodelor creative specifice artei actorului. Este fondatorul şi directorul Atelierului de Cercetare în Artă şi Actorie din Ljubljana; predă actorie şi regie la Academia de Teatru, Radio, Film şi Televiziune (Ljubljana, Slovenia), şi este invitat la numeroase conferinţe, workshopuri şi seminarii internaţionale în domeniu. „Se pare că teatrul ar putea fi un spaţiu de reflecţie asupra esenţei. Poate că şi scopul spectacolului nostru este să le dăm oamenilor un motiv pentru a petrece ceva timp împreună, reflectând asupra vieţii noastre.”

O scenografie de excepţie în Pescăruşul

„La sfârşitul spectacolului nu doar se aplaudă, ci spectatorii trăiesc bucuria de a fi împreună”, afirma Réka Bíró.

”Pescăruşul este Teatru. Aşa cum ar trebui să fie, nu doar în Serbia, ci oriunde în Europa”, adăuga Ivan Jovanović.

„O operă de artă prin excelenţă, care depăşeşte limitele teatrului, devenind însăşi viaţa”, scria criticul Ana Tasić.

Distribuţia: Jasna Đuričić, Filip Đurić, Dušan Jakišić, Milica Janevski, Deneš Debrei, Draginja Voganjac, Ivana Vuković, Boris Liješević…

Regia, scenografia şi design lumini: Tomi Janežič.

Costume: Marina Sremac. Muzica: Isidora Žebeljan

Muzicieni: Aleksandar Ružičić, Borislav Čičovački, Nenad Marković, Isidora Žebeljan, Boban Stošić, Goran Kostić, Ivan Marjanović.

Moliendo café, marca Silviu Purcărete

Să râdem de avatarurile istorice ale cafelei

Deşi împart spaţiul aceleiaşi clădiri, Teatrul Maghiar şi cel German din Timişoara nu s-au întâlnit niciodată într-un proiect comun, până la Moliendo café, când Silviu Purcărete a reunit 36 de actori, din ambele Trupe, în jurul a două pasiuni, pentru arta improvizaţiei şi pentru cafea. „Cafeaua, ca şi teatrul sunt două gratuităţi absolute şi indispensabile – adică nu folosesc la nimic, dar toată lumea le foloseşte” – aceasta a fost ideea pe care a mizat regizorul, atunci când i-a provocat pe actorii maghiari şi germani să se joace pe urmele cafelei, prin 100 de improvizaţii de înaltă clasă, care spulberă orice barieră lingvistică şi lasă în urmă un spectacol magic, al contrastelor şi al aromelor, cu o atmosferă ce trimite la celebrele cafenele ale lumii.

Silviu Purcărete şi echipa care macină cafeaua.

Silviu Purcărete s-a născut la Bucureşti, locuieşte în Franţa şi montează spectacole, de teatru şi de operă, pe scene din întreaga lume, acolo unde trupele îl inspiră şi îl urmează în curajoasele sale aventuri artistice. Aşa s-a întâmplat şi la întâlnirea cu actorii din Trupa maghiară şi cea germană din Timişoara, unde regizorul şi-a adus doi vechi şi prestigioşi colaboratori, compozitorul Vasile Şirli şi scenograful Dragoş Buhagiar. Cum actorii provin din două Trupe care vorbesc limbi diferite, Purcărete le-a propus să se joace, pur şi simplu, să-şi imagineze o călătorie prin diverse culturi ale lumii, pe urmele cafelei şi într-un limbaj unic, accesibil tuturor pasionaţilor de aroma acestei băuturi.

Pe lângă multele montări din România, Silviu Purcărete a semnat regia şi pe renumite scene internaţionale, de pildă Teatrul Aalto din Essen (Germania), Opera de Stat din Viena, Teatrul Katona József din Budapesta, Opera din Bonn, precum şi în teatre din Marea Britanie. În 2002 înfiinţează propria companie teatrală, iar după un an devine membru cu titlu personal al Uniunii Teatrelor din Europa. Regizorul Silviu Purcărete a fost onorat cu numeroase premii, printre care: Premiul Criticii şi Premiul pentru Excelenţă artistică al Fundaţiei Hamada (Festivalul Internaţional de la Edinburgh, 1991), Premiul pentru cel mai bun spectacol străin la Festivalul Americilor de la Montreal (1993), Golden Globe Peter Brook Prize pentru cea mai buna regie teatrală, 1995, Premiul Criticii la Festivalul de Teatru de la Dublin (1996) sau Premiul special al juriului, la Festivalul International Shakespeare, Gdansk (2006).

Moliendo Cafe, regia Silviu Purcărete

“Straniu, bizar, neaşteptat şi câteodată chiar la fel de frumos precum celebrul elogiu al tutunului făcut de Molière în Dom Juan” (…)

„Fiecare sau aproape fiecare dintre actori a propus câte o situaţie dramatică, o istorioară, o întâmplare veselă, uneori cu iz grotesc, alteori trimiţând cu gândul la secvenţe din filmul mut. O întâmplare în derularea căreia o anumită pondere e deţinută de cafeaua noastră cea de toate zilele. De cafeaua cu care ne începem ziua, de cafeaua ce ne stimulează gândurile, reflecţia sau numai înclinaţia pentru tacla sau pentru bârfă. Situaţia iniţială a fost dezvoltată, câteodată supradilatată, alteori trecută în registru suprarealist ori în chiar în derizoriu şi transformată în pretext de exerciţiu scenic.

”La urma urmei, nu coerenţa a fost, cred, principala preocupare a lui Silviu Purcărete. Ci dorinţa de a ne face să râdem. Să râdem de râsul lui şi de râsul celor cu care s-a însoţit în edificarea acestei montări. Să râdem de alţii, de noi, de lume, de caraghioslâcurile vieţii cotidiene, o viaţă din descrierea căreia, din itemii căreia face parte cvasi-obligatoriu banala ceaşcă zilnică de cafea. Ba chiar să râdem şi de avatarurile istorice ale cafelei. Ori de capetele căzute pe vremea când ea era prilej de contrabandă. Montând sau, mai exact spus, coordonând un work-shop ce s-a transformat în spectacol – şi aceasta s-a petrecut graţie seriozităţii, devoţiunii, muncii necondiţionate, entuziaste a celor 36 de scenarişti-actori- Purcărete a vrut să se joace. Pofta lui ludică a fost împărtăşită cu vârf şi îndesat de interpreţi. Şi aceasta se vede.

De jucat s-a jucat şi compozitorul Vasile Şirli, care ba a creat muzică originală, ba a restructurat şi remixat piese muzicale cunoscute de la celebra Moliendo Café ce dă titlul spectacolului, până la arhicunoscuta Lingura şi strachina care prefaţează une série noire de crime comise sau stimulate de o deghizată femeie de serviciu”, scria critical de teatru Mircea Morariu.

„E un spectacol ce transcende barierele lingvistice şi culturale, având la bază cele peste 100 de improvizaţii propuse de cei peste 35 de actori în lunile de repetiţie, improvizaţii orchestrate şi armonizate de Silviu Purcărete”, explică Lucian Vărşăndan, directorul Teatrului German de Stat din Timişoara.

„Am construit împreună un spectacol al contrastelor”, apreciază Attila Balázs, directorul Teatrului Maghiar Csiky Gergely. Moliendo café cuprinde totul şi nimicul, e o producţie care conţine tot ce e necesar, dar din care putem să ne lipsim de orice. Până şi decorul – extrem de elementar – acoperă totul, dar, de fapt, este nevăzut, ca şi inexistent. Cât despre textul de care are nevoie orice spectacol, noi avem doar un pre-text: pretextul de a ne exprima pasiunea pentru arta improvizaţiei. şi pentru cafea, desigur”.

Distribuţia: Géza Aszalos, Tünde Baczó, Attila Balázs, András Zsolt Bandi, Isa Berger, Enikő Blénessy, B. Emília Borbély, Dana Borteanu, , Aljoscha Cobeţ, Isolde Cobeţ, Zsolt Csata, Péter Dukász, Enikő Éder, Richard Hladik, Rareş Hontzu, Ioana Iacob, Attila Kiss, Levente Kocsárdi, Rita Lőrincz, Etelka Magyari, László Mátray, Zsolt Imre Mátyás, Bence Molnár, András Csaba Molnos, Georg Peetz, Patrícia Puzsa, Horia Săvescu, Tatiana Sessler, Emese Simó, Mónika Tar, Daniela Török, Silvia Török, Oana Vidoni, Radu Vulpe, Anne-Marie Waldeck, Harald Weisz.

Decorul şi costumele: Dragoş Buhagiar. Muzica: Vasile Şirli.

Visul unei nopţi de vară, un încâlcit labirint al sentimentelor

Visul unei nopţi de vară, spectacolul Naţionalului budapestan

Pe un teritoriu la limita între vis şi realitate, personajele din Visul unei nopţi de vară experimentează o stranie iniţiere. Cel mai adesea, piesa este jucată ca o uşoară şi veselă feerie, în care comedia se amestecă cu momente de desfrâu sexual. Loviţi de dragoste şi de gelozia zeilor, oamenii rătăcesc printr-o pădure de vis, dar până la urmă fiecare îşi găseşte perechea. În opinia regizorului David Doiashvili, aceasta este o interpretare care rămâne la suprafaţa textului shakespearean şi ratează sensurile sale profunde. În spectacolul georgianului, umorul confuz şi veselia blândă joacă un rol important, dar acestea funcţionează doar împreună cu dramaticele schimbări ale sentimentelor umane, cu dorinţa, dezamăgirea şi partea întunecată a fiinţei noastre. Traducerea lui Ádám Nádasdy îmbină textul contemporan cu cel din sec. 19 al lui János Arany.

Tânărul director al Teatrului de Revistă şi Dramă din Tbilisi, Georgia, a mai montat Visul lui Shakespeare la Royal National Theatre din Londra, iar acum a pătruns şi mai profund în straturile acestui text. Personajele rătăcesc printr-un încâlcit labirint al sentimentelor, iar tot ce credeau că ştiu despre sine şi ceilalţi se răstoarnă cu susul în jos şi, odată ce au trecut prin toate aceste încercări, ele nu mai pot trăi ca înainte. „În scenele cu meşterii, eu am văzut nu doar o parodie, ci şi tragismul de un comic dureros al vieţii teatrale; din punct de vedere dramaturgic, am sentimentul că sceneta ce se joacă în palatul lui Theseu, cu tot comicul ei, are şi conotaţii profetice, aproape fatale”, precizează Doiashvili. Discursul teatral al regizorului georgian se integrează în politica repertorială a Teatrului Naţional din Budapesta, care promovează spectacole racordate, deopotrivă, la tradiţie-contemporanitate-universalitate.

Distribuţie: Ottó Lajos Horváth, Eszter Nagy-Kálózy, Dénes Farkas, Tibor Fehér, Kátya Tompos, Kamilla Fátyol etc.

Scenografia: David Doiashvili. Costume: Róza Bánki.

Hamlet, pus în scenă de renumitul regizor László Bocsárdi

Hamlet, un mare spectacol în regia lui Laszlo Bocsardi

Adaptare scenică de Rita Sebestyén şi László Bocsárdi, după traducerea lui János Arany, o coproducţie cu Teatrul Cetăţii din Gyula, Ungaria.

Spectacolul este o aventură a descifrării de sensuri / a interpretării, care relevă adâncimea universului hamletian, un univers ce poartă amprenta stilului bocsárdian – amestec de viziuni traversate de emoţie, dar şi de ironia inerentă unei priviri detaşate faţă de lumea „ieşită din matcă” din tragedia lui Shakespeare. Regizorul merge pe urmele fiecărui personaj, cu adevărul şi dreptatea lui, care îi legitimează gesturile şi din perspectiva cărora sunt refăcute toate întâmplările. Prins în mijlocul acestei complicate ţesături de pasiuni şi adevăruri personale, Hamlet e pe cale să piardă drumul către adevărul pentru care se zbate.

Regizorul şi directorul de teatru László Bocsárdi este unul dintre cei mai importanţi creatori de teatru din România, precum şi din Ungaria. Datorită poziţiei sale speciale, la întâlnirea dintre două culturi teatrale, Teatrul Tamási Áron a reuşit performanţa de a îmbina elemente stilistice din teatrul românesc, dominat de simboluri şi metafore vizuale, cu viziunea mai realistă şi raţională a culturii teatrale maghiare. Teatrul din Sf. Gheorghe este una dintre cele mai importante instituţii ale culturii teatrale maghiare, spectacolele sale fiind apreciate de critica de specialitate din România şi din Ungaria.

În spectacolul lui László Bocsárdi şi în magnifica, perfecta interpretare a lui László Mátray, Hamlet nu e nici romantic (nu are cărţi în mână, nu citeşte, nu se lansează în tirade), nu e nici nebun şi nici nu încearcă prea tare să simuleze nebunia. El e lucid, ştie că are de îndeplinit o misiune, tot la fel cum ştie că nu o poate îndeplini oricum.

”Da, simplitatea e cuvântul ce defineşte cel mai bine spectacolul Teatrului “Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe. (…) O simplitate magnifică din care se plămădeşte arta”.

László Bocsárdi a ales soluţia mai simplă, nu din cauza dorinţei de a scăpa de bătaie de cap, ci pentru că de multe ori simplitatea înseamnă mult mai mult. Chiar această căutare a simplităţii cu sens, a simplităţii cu multe înţelesuri este scopul principal al montărilor lui Bocsárdi, motiv pentru care spectacolele sale, inclusiv Hamlet, devin nu doar fireşti aventuri teatrale, ci creaţii artistice care te provoacă la reflexie, la căutarea unor răspunsuri esenţiale referitoare la existenţa noastră.

E prea devreme pentru concluzii, dar Hamlet este un spectacol prin care Bocsárdi se apropie de cel mai înalt vârf al carierei sale de regizor”, scria Péter Váry O.

Bocsárdi nu oferă răspunsuri concrete, se sprijină pe senzaţii şi instincte, folosirea unor elemente regizorale nu poate fi argumentată raţional, pentru că încearcă să găsească modalităţi de exprimare a unor sentimente. „Cada este un obiect din realitate, un spaţiu pentru omul ce-şi caută un refugiu”, şi mesajul devine general chiar datorită acestui obiect banal. Celălalt element important al decorului este perdeaua de nailon, parţial transparentă, care ajută la percepţia acelei frontiere dintre vis şi realitate. Intenţia regizorului a fost ca elementele din spaţiu să nu pară decor. Şi hainele sunt din zilele noastre. Regizorul încearcă să creeze prin toate mijloacele scenice senzaţia de realitate. Din acest motiv şi spaţiul de joc este lărgit, pentru că, ne spune chiar regizorul, spectatorul nu este un simplu spectator, mai degrabă este un martor al întâmplărilor”, aprecia Iringó Tóth Gödri.

Distribuţia: László Mátray, Tibor Pálffy, László Szakács, Annamária D. Albu, Ágnes Benedek, József Kolcsár, Bence Kónya-Ütő…

Scenografia: József Bartha. Costume: Judit Dobre Kóthay.

Muzica: Bence Kónya-Ütő.

MASK@FACE.NOW. Trupa Osonó este o iniţiativă teatrală independentă, un atelier cultural, unde tinerii experimentează curajoase forme de exprimare artistică, în pas cu noile tendinţe ale teatrului contemporan. De câţiva ani, Osonó şi-a fundamentat activitatea şi obiectivele artistice pe o nouă viziune asupra rostului său cultural, schimbare de strategie care s-a concretizat în diverse proiecte socio-culturale, în ţară şi străinătate. Unul din numeroasele sale proiecte internaţionale este şi coproducţia de teatru-documentar mask@face.now – un spectacol despre şansele de împlinire ale tinerilor din România şi Maroc, despre speranţele şi dezamăgirile lor, aşa cum au fost ele văzute de actorii arabi şi cei din Osonó.

Distribuţie: Ayoub Anabi, Bernadette Daragics, Hassan Bara, Mohamed Bara, Mohamed Benail, Oszkár Mucha.

Regia: Misi Fazakas.

Lăutarii, un spectacol de teatru-dans în regia şi coregrafia: Árpád Könczei

Lăutarii aduce o nuntă din Secuime

„Între anii ’70 şi ’90 am participat la numeroase ceremonii de nuntă, în diferite zone din Câmpia Transilvaniei. Muzica şi virtuozitatea lăutarilor din Pălatca, precum şi inepuizabila energie a nuntaşilor şi a dansatorilor au fost copleşitoare. Personajele groteşti şi totuşi simpatice din aceste zone sunt cele care au dat viaţă spectacolului. Din păcate, în secolul 21, nunţile tradiţionale îşi pierd treptat substanţa sau se transformă”, precizează Árpád Könczei, regizorul-coregraf al acestei excepţionale performanţe artistice reuşite de Ansamblul Háromszék. Lăutarii este un spectacol de teatru-dans extrem de viu, cu un limbaj grotesc şi o ţesătură dramaturgică atentă la cele mai mici detalii, care reface o nuntă tradiţională din Câmpia Transilvaniei.

”Lăutarii e o „poveste“ cîntată şi dansată despre obiceiurile maghiare de nuntă, care nu lasă nimic deoparte: relaţiile interetnice in a nutshell, raporturile de putere din sînul comunităţii, competiţia masculină, poziţia femeii (da, strigăturile porcoase despre mire şi mireasă chiar există…), muncă vs. timp liber… Pur şi simplu, punînd în scenă cum un sat se adună să unească destinele a doi tineri, el nu prea sigur pe el, naşii cam strîmbători din nas şi de la oraş, lăutarii exploataţi să cînte inclusiv mîncînd, în timp ce bărbaţii se îmbată progresiv, devin „cocoşi“, se sprijină tot mai mult de partenere, dansul se descompune şi o ia razna. Dar muzica, muzica merge mai departe chiar şi cînd instrumentiştii îşi trec unul altuia sticla de palincă, iar vecinul preia partitura celui care tocmai ia un gît de băutură. Viaţă, viaţă, nu ficţiune…”, comenta Iulia Popovici.

Scenariu: Árpád Könczei, Csongor Könczei

Editor de muzică, scenografia: Árpád Könczei. Maeştrii de dans: Norbert Busai, Zsuzsanna Busai. Costume: Júlia Simó.

Invisible Duets / Duete inexistente

Duete, un spectacol de teatru-dans

Invisible Duets este un fel de tratat despre plictiseală, despre dezordinea din viaţa unui cuplu şi pierderea lui în nimicuri. Ciocniri, durere, ură, reacţii necontrolate, rătăciri, consecinţele latente ale unor gesturi pierdute, reîntoarceri şi începuturi de la capăt, singurătate. Întâlnirea dintre un bărbat şi o femeie şi tensiunile din relaţia lor se consumă în tulburătoarea atmosferă creată de compoziţiile jazzman-ului Mikołaj Trzaska. La fel ca şi celelalte recente producţii ale Trupei Dada von Bzdülöw, Invisible Duets este un spectacol niciodată încheiat, cu fiecare reprezentaţie fiind mereu gata pentru surprinzătoare schimbări.

Dada von Bzdülöw Theatre din Gdansk a fost fondat în 1993 de Leszek Bzdyl şi Katarzyna Chmielewska şi este una dintre cele mai cunoscute trupe poloneze de teatru-dans. Formată din dansatori şi actori, Trupa se află într-o continuă căutare de limbaje şi forme expresive. Deseori, spectacolele se nasc din exerciţii de improvizaţie, dar artiştii Dada apelează şi la surse de inspiraţie literară.

Duete invizibile

Leszek Bzdyl – dansator, coregraf şi regizor – susţine prelegeri la Academia de Teatru din Varşovia şi predă la Şcoala Naţională de Balet din Gdańsk. Katarzyna Chmielewska – dansatoare, coregrafă şi profesoară de dans – a colaborat cu numeroase instituţii culturale poloneze, printre care cu Opera Baltică de Stat, Teatrul de Dans şi Teatrul Wybrzeże din Gdańsk. Cei doi fondatori şi lideri dadaişti au contribuit la reînnoirea teatrului polonez, prin continua promovare a unor experienţe artistice inovatoare.

Distribuţia: Katarzyna Chmielewska & Leszek Bzdyl.

Muzica: Mikołaj Trzaska. Costume: Katarzyna Piątek.

Contra democraţiei, orchestrat de Alexandru Dabija la Odeon

Contra democraţiei, în regia lui Alexandru Dabija

Contra democraţiei face parte dintr-o trilogie, alături de Contra progresului şi Contra iubirii. În opinia unui critic spaniol, acest triptic s-ar putea numi şi Esteve Soler contra a tot, având în vedere furia cu care autorul răscoleşte prin absurdităţile lumii contemporane. Trilogia a fost tradusă în numeroase limbi şi se bucură de un imens succes, în viziunea a peste 50 de regizori care au montat-o pe diverse scene ale lumii. Contra democraţiei este piesa pe care Alexandru Dabija a montat-o de două ori, semn că textul dramaturgului catalan i-a plăcut foarte mult. Spectacolul de la Odeon, precizează regizorul, vorbeşte mai ales “despre violenţă, despre sărăcia sufletească pe care o avem şi despre absurdul pe care îl trăim zilnic”.

Alexandru Dabija este unul din cei mai importanţi regizori de teatru din România, care a intrat în atenţia spectatorilor şi a criticii încă de la debutul său, din 1976, când a obţinut Premiul pentru cel mai bun regizor al anului. De atunci şi până astăzi, regizorul a obţinut numeroase premii şi nominalizări, iar una din obsesiile sale artistice a fost jocul cu absurdul lumii în care trăim. Deloc întâmplător, Dabija a fost prezent în Primul Reflex de la Sf. Gheorghe cu un spectacol al absurdului cotidian, Ionesco – Cinci piese scurte, montat tot la Odeon – Teatrul al cărui regizor este din 1991 şi al cărui director a fost între 1991-1994 şi 1996-2002.

Spectacolul realizat de Alexandru Dabija într-un cadru scenografic orchestrat din câteva elemente cu impact sigur semnat Helmuth Stürmer, are un mesaj puternic, remanent, construit precis, limpede, în spiritul şi cu mare respect pentru textul lui Soler.

“În această trilogie-oglindă, Soler reflectă monstruozităţile şi contradicţiile sinistre din vremurile în care trăim şi prezintă viziunea sa asupra omului şi a lumii contemporane în mici pastile gotice, şapte bomboane umplute cu acid sulfuric. O lume sumbră, care se înrudeşte cu Grand Guignol şi cu episoade din Zona Crepusculară; dar, de asemenea, moşteneşte cuvintele lui Ionesco sau Beckett, metodele lui Brossa şi Calders, imaginaţia lui Buñuel sau reaua-voinţă a lui Boadella. În acelaşi timp, vocea acestui tânăr dramaturg este extrem de personală şi sinceră, şi acest lucru face trilogia irezistibilă”, afirma Jordi Duran, Directorul artistic al festivalului din FiraTàrrega.

Distribuţie: Oana Ştefănescu, Alina Berzunţeanu, Mugur Arvunescu, Mihai Smarandache, Silvian Vâlcu, Richard Bovnoczki, Coca Zibilianu, Dan Năstase.

Decor: Helmuth Stürmer. Costume: Corina Grămoşteanu.

Concert RotFront – Emigrantski Raggamuffin Kollektiv

Trupa RotFront din Berlin

Rotfront înseamnă saxofon, clarinet, trombon, chitare, bas, tobe, melodii cu versuri în mai multe limbi, tricouri cu Gypsy, Jewish&Gay – pe scurt, o trupă multi-naţională, ai cărei membri sunt imigranţi stabiliţi în Berlin. Fondatorii Trupei sunt muzicianul ucrainean Yuriy Gurzhy şi ungurul Simon Wahorn.

Aventura muzicală a formaţiei a început în 2003, când Rotfront a deschis un nou capitol de world music, cu un stil eclectic, Emigrantski Raggamuffin, o combinaţie unică de Russian reggae, Hungarian garage-rock, ska, klezmer şi hip-hop. Versurile melodiilor sunt inspirate din cotidianul berlinez şi peripeţiile unui imigrant într-o metropolă. Este vorba de o muzică cu mesaje pro-imigraţie şi anti-discriminare, una din celebrele melodii Rotfront se numeşte Gypsy, Jewish&Gay.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.