Marionete în sensul bun

În această săptămână are loc, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad, cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional al Teatrului de Animație. Sunt invitate 12 spectacole din cele patru puncte cardinale ale țării și șase trupe din Anglia, Germania, Grecia, Italia, Portugalia și Ungaria.

În cele cinci zile de festival, publicul arădean va putea vedea peste 60 de spectacole: 21 dintre ele pe scena mare a Teatrului Clasic Arad, a Trupei de Marionete și, pentru prima dată, în Sala Cinema Arta; alte peste 40 de spectacole se vor juca în diverse spații din Arad (zone pietonale, parcuri, școli, licee). Această ediție aniversară acordă o atenție deosebită unei ramuri puțin vizibile în România, teatrul de păpuși itinerant.

Vasilache și Marioara – celebrele păpuși autohtone – sunt gazdele primitoare ale marii familii europene din care fac parte artişti ambulanţi, vedete de necontestat ale teatrului de păpuşi itinerant care de secole străbat în lung şi-n lat drumurile Europei. Exponenții unei tradiţii teatrale transmise pe cale orală de peste 500 de ani – „Pulcinella“, din Italia, „Don Roberto“, din Portugalia, „Fasoulis“, din Grecia, „Punch și Judy“, din Anglia, și „Vitéz László“, din Ungaria – se vor afla prin Arad și vor reîmprospăta imaginea surprinzătoarei păpuși, anunță un comunicat de presă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andrei Radulescu 226 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.