Marius Leftărache, inovator de sunete

De ce să luăm din timpul personal, când timpul este singura noastră resursă care, odată consumată, nu mai poate fi înlocuită, să-l dedicăm poveștilor unor oameni pe care nu-i cunoaștem și cu care este foarte probabil nici să ajungem să ne intersectăm vreodată? Ce motive pentru care poveștile unor oameni, cei mai mulți dintre ei tineri sau foarte tineri, ar putea declanșa în noi acele mecanisme prin care să înțelegem că în fiecare moment viața poate să ia o turnură neașteptată?

Cum se poate întâmpla ca dintr-o dată, prin aceste povești, toată înțelegerea pe care am avut-o despre semnificație și scop să fie răsturnată și, așa cum becul pe care l-a creat Thomas Alva Edison, mintea să imprime o altă percepție despre viață și sensurile ei?

Întotdeauna, în fața unei alegeri, avem la dispoziție alternative. Cum facem alegerile, depinde strict de valorile pe care le găsim importante pentru noi înșine. Integritatea, responsabilitatea, punctualitatea, creativitatea, credința, implicarea în comunitate, esteticul, generozitatea sunt numai câteva exemple. Felul în care trăim este cu certitudine o consecință a valorilor ce ne definesc.

Cine îmi răsplătește munca?

Principalul studio pentru mixaj de sunet din Avanpost. Foto Mihai Codleanu

Una dintre alegerile pe care fiecare dintre noi o face în viața este cea referitoare la modul cum ne câștigăm banii. Și cei mai mulți căutăm să fim angajați. Interlocutorii noștri, în schimb, aleg diferit. Pentru că la un moment dat au decis să contribuie și să-și împlinească nevoile prin ceea ce creează și realizează ei înșiși: produse, servicii, organizații, companii.

Discuțiile ce urmează sunt despre motivație, scopuri, viziune, detalii, eficiență, despre asumări și responsabilități, despre curaj. Sunt despre inițiative foarte diverse care adaugă, de la zi la zi, încă ceva folositor, nou sau diferit față de ce există deja.

AVANPOST. Este numele unui spațiu pe care o echipa de antreprenori în jurul vârstei de 30 de ani îl organizează pentru performanța și inovația din industriile de entertainment: muzică și muzică cultă, film, publicitate, arte vizuale, media și toate interferențele dintre aceste preocupări vocaționale. Singurul loc din România și printre foarte puținele din Europa. Un spațiu în care zilnic intri în contact cu echipe de creație și producție de la noi și din toată lumea. Locul în care și echipa „Cotidianul“ își împlinește misiunea. Ideea, conceptul, fondatorii acestei comunități sunt Vlad Rădulescu și Marius Leftărache.

Contact între centre și periferii

AVANPOST este un hub – conexiunea ramurilor dintr-o rețea; structura prin care centrul este conectat cu periferia; locul și resursele necesare pentru ca proiectele industriilor creative să devină realitate. Mai multe companii mici și medii, cu misiuni, viziuni și obiective comune au venit împreună, astfel încât competențele fiecăreia, prin interacțiune, să împlinească performanța înaltă.

Îl urmărim pe Marius Leftărache. Compozitor, producător muzical, creator și editor de sunet. Aproape 15 ani de experiență în domeniul lui, timp în care a colaborat cu regizori din toată lumea și a fost recompensat, alături de alți doi colaboratori, de industria cinema-ului românească, cu premiu „Gopo“, pentru sunetul filmului „Closer to the moon“. Sunt sute de producții de publicitate, film scurt, film documentar, film de lung metraj, seriale, muzică pentru care Marius a colaborat; dintre acestea, „Nunți, muzici și casete video“ (2008), regizor Tudor Giurgiu, „Eu când vreau să fluier, fluier“ (2010), regizor Florin Șerban, „Loverboy“ (2011), regizor Cătălin Mitu­­lescu, „După dealuri“ (2012), regizor Cristian Mungiu, „Umbre“ (2014-2015), „Valea Mută“ (2016). A fost implicat în postproducția celor mai multe dintre filmele ultimilor ani, de la noi.

Discuția s-a petrecut într-unul dintre studiourile de montaj ale AVANPOST și a avut loc între Marius Leftărache și Andrea Burlacu, antreprenor în comunicare.

„Mulți se plâng că sunetul filmului românesc nu este în standarde. Este o parte a post-producției ce presupune o tehnologie delicată și foarte scumpă; mixajul sunetului de film se realizează într-un spațiu cu caracteristici asemănătoare sălii de cinema. Este ca și cum ai crea o astfel de sală pentru care nu vei încasa niciodată bani din vânzarea biletelor și, în plus, ai investiții uriașe în echipamente și protecție acustică – costuri foarte mari pentru o piață restrânsă“.

Până la inaugurarea AVANPOST, partea de mixaj a sunetului pentru film era creată într-un loc din Europa. AVANPOST contribuie la economia oricărui film românesc pentru că scutește semnificativ cheltuielile echipei, care până acum se deplasa undeva în Europa să realizeze acest fragment din producția unui film. În plus, lărgește oferta cinematografiei românești către orice companie producătoare de film din toată lumea.

Imediat la începutul lui 2017, va fi deschis și cel mai mare studio de sunet din România și unul dintre singurele astfel de spații din Europa.

„Am vizualizat și creat întregul proiect care azi s-a ridicat, efectiv, după ce am vizitat câteva studiouri din Los Angeles și din Europa, după ce am lucrat acolo pentru un film. Așa am înțeles detaliile, ordinea operațiunilor și a activităților, nevoile echipelor în procesele lor de creație și în interacțiunile lor“.

Darurile valoroase sunt cele care răsplătesc imaginația

Spaţiul pentru montaj. Foto Mihai Codleanu

Aceasta este descrierea fundalului care-i este necesar lui Marius Leftărache pentru preocuparea lui. Mai important devine felul în care el își organizează și își gândește viața și profesia: performanță și eficiență într-un domeniu atât de greu accesibil. La 14 ani era atras de muzica electronica. Datorită acestei pasiuni, primele demersuri au fost pentru improvizarea unor studiouri: tehnologie cu costuri reduse și imaginație pentru soluții de izolare fonică. Rezultatele s-au definit prin randament minim și, mai ales, substandarde.
Să depășești un astfel de prag, înseamnă să antrenezi atenția. Să lași curajul să definească acțiunile tale. Să înveți să ieși în calea celor care sunt, profesional, mai dezvoltați decât tine sau care dețin resurse diferite de ale tale. Să-i asculți. Să-i auzi. Să-i înțelegi. Sunt felurile prin care, de fapt, te maturizezi, indiferent de vârsta pe care o ai. Sunt situațiile prin care mintea primește lejeritatea să se adapteze, să fie flexibilă, să aleagă.

„Una dintre situațiile cu care ne confruntăm astăzi este absența colaboratorilor. Și-așa nișat ca preocupare, cei care practică această meserie s-au organizat mai mult sau mai puțin eficient să funcționeze. Este dificil să-i atragi în formule noi, când, cu resurse proprii, investiții mici personale au dezvoltat un serviciu în acest domeniu; iar pentru cei foarte tineri apare o altă dificultate: nu au avut vreo școală în care să se fi format“.

Acolo unde școala transformă pasiunea în preocupare

„Eu am absolvit «Imagine» la Universitatea Media (ulterior am urmat și Relații și Comunicare). Dar ceea ce fac azi n-am practicat în facultate. Este ca și cum ai vrea să înveți să cânți la pian pe o masa, fară clape. În primii mei ani de lucru, intram în studiouri dimineța, devreme, și închideam spre 4 dimineața. Cu AVANPOST, plănuim să alăturăm foarte repede și o structură de formare pentru cei care vor dori să ni se alăture și nu au trecut prin experiențe care să le fi îngăduit specializări. În spațiile libere, într-un moment sau altul din zi ale studiourilor de înregistrări și de postproducție, vom organiza cursuri de tot felul și ateliere unde studenții să poată practica“.

„Domeniul pe care l-am ales, deși am enumerat situațiile cu dificultate, este însă ofertant și loial. Face posibilă crearea unor relații foarte strânse. Și hrănește creativitatea, îndrăzneala, pentru că dezvoltă multe provocări“.

Demersul AVANPOST cuprinde inovație în abordarea afacerilor imobiliare, profesionalism și standarde deosebit de înalte în construcția și amenajarea spațiilor, cunoaștere profundă a nevoilor din domeniile pentru care a fost realizat, profesioniști. Iar Market Cap-ul analizat este deosebit de scăzut.

„Îi îndemnăm pe producători să vină și să folosească tehnologia de aici și pentru că, în preocupările vocaționale relațiile sunt foarte, dar foarte importante. Le facem precizarea că sunt liberi să aleagă profesioniștii cu care vor lucra; pentru că meseriile noastre sunt meserii liberale“.

Avanpost este unic în România

Instrumente de scenă pregătite chiar şi pentru Rolling Stones. Foto Mihai Codleanu

Marius Leftărache a ales implicarea în AVANPOST după ce a experimentat organizarea a două studiouri și a altor doua companii mult mai mici. Pentru că între preocupările lui erau și producții de reclame pentru diferite companii, a înțeles că va fi mai profitabil dacă spațiul de comunicare cu beneficiarii este mai generos, atrăgător și confortabil. Aceleași argumente au fost valabile și în situația discuțiilor cu producătorii de film din toată lumea, care, regăsind aceleași standardele obișnuite, devin încrezători și în calitatea serviciilor pe care le-ar putea solicita.

„România, din păcate, în acest moment este una dintre ultimele țări care nu acordă facilități fiscale investitorilor în producția de film“, remarcă Marius Leftărache și adaugă o altă direcție căreia îi dedică parte a timpului său: constituirea unei asociații a specialiștilor în postproducție de film – organizație care să creeze un discurs nou și necesar, care să întreprindă câteva acțiuni pentru vitalizarea, structurarea cu adevărat a unei industrii a filmului care, în foarte multe țări, aduce un profit considerabil bugetelor naționale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Anca Dobrescu 68 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.