Marko Attila, liber la arestare de la Comisia Juridică

Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat luni un nou aviz pozitiv pentru arestarea lui Marko Attila.

”Cu privire la reținere au fost 17 voturi pentru reținere, un vot ”nu”, o abținere și un vot nul. Cu privire la arestare, 16 voturi pentru arestare, un vot ”nu”, zero abțineri și un vot nul. Nu am reușit (să luăm legătura cu Marko Attila – n.r.). Au venit, în schimb, reprezentanții domniei sale, două doamne avocat. Ne-au spus că dânsul se află în Ungaria, comunică cu Parchetul și cu avocații. Cu avocații comunică prin e-mail. Are un mesaj că nu se sustrage reținerii sau arestării pentru că vrea să-și dovedească nevinovăția”, a declarat Ciprian Nica, vicepreşedintele Comisiei juridice a Camerei.

Urmează ca plenul Camerei să se pronunțe în acest caz.

DNA a cerut săptămâna trecută aviz pentru reținerea și arestarea lui Marko Attila în dosarul în care este arestat și fostul șef al ANI Horia Georgescu. Deputatul UDMR este suspectat de abuz în serviciu privind acordarea de despăgubiri pentru imobile supraevaluate cu aproximativ 75 de milioane de euro.

Camera Deputaților a mai votat și la sfârșitul anului trecut o cerere privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputatului în dosarul retrocedărilor în care este implicată și fosta șefă a DIICOT Alina Bica.

Attila este plecat din țară încă din luna decembrie a anului trecut. Avocatul său susține că acesta se află în Ungaria.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.