Mărunt, domnilor, mărunt…

Nu cred că există un epitet care să descrie mai bine situaţia actuală în care a fost adusă România. Sau poate ar fi de adăugat: dispreţuitor de mărunt.

Şmenul lui Liviu Dragnea cu ordonanţele privind graţierea şi modificările Codurilor şi fanfaronada lui Klaus Iohannis cu referendumul au aruncat România în brațele unor manipulări paroxistice. Și pentru că micimea trebuia să fie totală, presa, ca un adevărat ultras care se respectă, s-a încolonat de o parte sau de alta a taberelor, amplificând la maximum aceste manipulări sau creând chiar ea zgomotul.

Regula în acest război total pentru putere în care taberele se disting în clar: nicio regulă! România a privit la televizor „o lovitură de stat în desfăşurare”, a luat la cunoştinţă pe Facebook că-i rost de „o nouă mineriadă”, asta în timp ce preşedintele ţării a ieşit în stradă ca să potenţeze războiul româno-român. Zi de zi, enormităţile se revarsă pe ecranele televizoarelor, iar internetul le alocă şi el un spaţiu generos, în funcţie de tabără.

În vacarmul de ură de nedescris, în care nicio înjurătură nu este ocolită, românilor li s-au fixat două idealuri: suta de lei a lui Ceau-Dragnea din bani publici şi „lupta împotriva corupţiei” clădită sub pulpana lui Florian Coldea, într-o pauză de excursii cu Sebastian Ghiţă. Românii n-au decât să aleagă!

În tot acest timp, adevărata miză pentru România mă tem că a fost deja ratată. Scandalul Ghiţă – Coldea a creat o oportunitate uriaşă pentru ţară de a avea un Sistem în slujba ei. După ani de mascaradă orchestrată de Traian Băsescu, totul arăta că a venit vremea decontului şi a schimbării.

Lupta pentru putere dintre Klaus Iohannis şi Liviu Dragnea a lămurit însă că este deja o cauză pierdută.
Ambii beligeranţi, acompaniaţi zgomotos de servilii lor, au dat cu asupra de măsură proba că la ei nu-i loc de o depolitizare şi de o punere a Sistemului în adevăratul său rol.

În spatele şmenurilor cu ordonanţele şi referendumul, România a privit în aceste zile cum Klaus Iohannis apără cu dinţii Sistemul moştenit de la Traian Băsescu, mascându-i erorile, în timp ce Liviu Dragnea şantajează cu bugetul acelaşi Sistem pe care şi l-ar dori în poala lui.

Măcar aici cei care nu se lasă seduşi de vacarm s-au lămurit. Dacă Iohannis va puncta politic cu referendumul său ori dacă Dragnea va reuşi să-şi treacă ordonanţele, asta a devenit deja o chestiune secundară, de „Sistem”. Adevărata miză pentru România a fost ratată.

Mărunt, domnilor, mărunt… Şi din ce în ce mai străveziu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Marieta Visan 267 Articole
Autor

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.