Mass media, între groapă și libertate

În primăvara anului 1990, înflăcărat de orizontul deschis de schimbarea de regim, mergeam la Alexandria (Teleorman) să tipărim revista Expres. Făceam corectura pe mesele tipografilor, urmăream tiparul, încărcam sutele de mii de exemplare într-un camion și le aduceam la București de unde le împărțeam distribuitorilor de ocazie și tipografilor de la Informația dispuși să vîndă.

La primele numere, lîngă zidul magazinului Unirea, am și vîndut cîteva mii de exemplare la bucată, strigînd în gura mare titlurile mai tari, exact ca-n filmele despre ziariștii din perioada interbelică. Băiatul unui fotograf de la revista Flacăra, si el fotograf cunoscut, în loc să-mi facă o fotografie se uita mirat la coada de cumpărători și la strigătele mele de difuzor surescitat de noua condiție. La un moment dat i-am și zis:
– Ce te uiți așa mirat? Mai bine dă fuga și schimbă niște bani că n-am să dau restul!

Au fost anii de aur ai presei românești post Ceaușescu, cu Piața Universității, cu prima descindere a minerilor, cu studenții veniți din stradă să devină ziariști, cu comuniștii feroce reșapați în democrați, cu vînătoarea de securiști,cu mineriada din iunie (cea mai cumplită!), cu marșul cămășilor albe, cu dezvăluirile foștilor deținuți politici, cu dezvăluirile progresive ale identităților revopsite ale noilor conducători ai țării, cu sistemul de oțel care începea să iasă din nămolul istoriei și să-și arate perenitatea. Au fost anii de aur ai trăirilor intense și ai viselor democratice. Încă se mai murea pentru ele deși Ceaușescu era „departe„ de cîteva luni.

De două-trei ori a bătut vîntul și a fulgerat cerul și, gata, au trecut mai bine de trei decenii și suntem bătrîni!

Mulți dintre cei care au trăit acea perioadă de răscruce nu mai sunt printre noi. De mulți nu-și mai amintește nimeni, de parcă ar fi fost o povară. Zilele lor trecute ca fumul stau totuși între cărămizile României de azi, chiar dacă puștimea rebelă nu-i scoate din „comuniști împuțiți”.

Domne, ce mare victorie a fost SOTI! Ce parfum amețitor avea libertatea de exprimare! Mergeam pînă departe pe malul Dîmboviței sau la Costinești să participăm la cîte o discuție care începea binișor după miezul nopții.

Ce-am visat și ce-a ieșit? Asociația Ziariștilor Români s-a dovedit a fi o amăgire, Clubul Român de Presă s-a chircit penibil, distribuția presei s-a făcut praf și pulbere, europenizarea mult așteptată s-a topit repede și a fost înecată de balcanizarea ei. Pe nesimțite, presa a devenit un tărîm al libertății fără responsabilitate, dominat de o proletarizare digitală și de o manelizare rușinoasă.

Ce mare a fost visul și ce mic a ieșit rezultatul!? Cine a început și cine continuă!? Cine erau editorii și cine au ajuns patronii?

Mă încumet să reproduc ce văd acum pe burtierele micului ecran de la o televiziune care vrea să miște țara din tunurile trecutului recent pentru a face loc altora mai sofisticate.

Senatoarea care le-a văzut pe toate face dezvăluiri bombă, Emisiune fenomen: Demascăm interesele care ne duc la faliment, Totul despre politică, afaceri necurate și servicii secrete. Trădătorii care ne manevrează. Dezvăluiri explozive, Interviu incendiar despre situația jocurilor politice actuale, Șoșoacă detonează totul. Demascăm interesele băieților deștepți, Bîstroe, corupția pe care n-o spală toată apa din Dunăre, Combinațiile oculte pe bani mulți, Caracatița care ne sabotează, Băieții deștepți, Legături cu vechiul sistem. Dăm Cărțile pe față. Scandal uriaș între negustorii de iluzii.Românii rabdă tăcuți. Tensiuni ca pe front între partenerii de guvernare, haos total în Coaliție. Circ fără pîine pentru români, Softul care stie exact adîncimea canalului, Ce ni se ascunde, Generalul Talpeș revine în forță cu dezvăluiri și documente bombă, Totul despre politică, afaceri, servicii secrete și bani murdari, Udrea: Momentul fatal pentru mine a fost că am candidat, Cei care au vrut arestările au decis și cum e cu pandemia,Jutiția folosită ca să ne plece resursele și oamenii, Binomul SRI-DNA creat ca să ne transforme în colonie, Planul pentru arestări nu a fost făcut la București, Judecători puși special pentru condamnări răsunătoare, Binomul care conduce România. Cine sunt capii Mafiei? Judecătorii care m-au condamnat s-au penisonat imediat, Procurorii care mi-au făcut dosarul sunt la Parchetul UE, Perioada neagră a României nu s-a terminat. E chiar acum! Udrea, interviul care răstoarnă sistemul mafiot, Semnul codat cu degetul la nas, deslușit după aproape zece ani, Informațiile sunt în redacție. S-ar putea lăsa cu arestări, Cred că Putin se tăvălește de rîs cum e condusă Europa, Cozmin Gușă: Ion Tiriac este cetățean maghiar.

Si la ceilți lucurile sună la fel:
Liderul Clanului Duduianu reținut pentru că și-ar fi abuzat copilul, George Simion: Pe Virgil Popescu l-am făcut hoț,el m-a făcut prost, Jaf la CFR! Hoții au tăiat cablurile de la locomotivă. Fricile din relația de cuplu, De ce anchetatorii nu au văzut urme ciudate de singe? Cutremur pe piața asigurărilor.Milioane de români afectați!…………..

Din reflex, baliez toate canalele pentru a afla dacă a a apărut ceva nou. Poate-poate! Şi uneori mă opresc la cîte un dialog siropos sau prețios desre psihicul omului în cuplu sau în depresie, despre insucces, dragoste, încredere,divorț etc.

Sunt ore la care programele de televiziune gem de consultații psihologice liricoase. Două fotolii, două microfoane (se poate și cu unul singur”) și programele de televiziune sunt gata. Curg pînă la exasperare! Slujbe, predici, vindecări în direct, confesiuni,consultații,știri bombă,bîrfe,circ,scandal.

Totul este exoplozie, bombă, nucleară, fenomen, tun, țeapă,accident spectaculos, acuzație, dezvăluire, noi imagini, revoltă în stradă, accident înfiorător, bătrîn spulberat pe trecerea de pietoni, copil
înjunghiat, trafic restricționat, românii în sus, românii în jos etc. De unde am plecat și unde am ajuns!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 70

79 de Comentarii

  1. „De unde am plecat și unde am ajuns!”

    Ati plecat de la Ion Ratiu si ati ajuns la Mark Elliot Zuckerberg. Continuati !

  2. Asta s-a dorit prin plata televiziunilor care sa preia toate porcariile politice, toate infractiunile cu exces de amanunte recitate in avantaj sunt cei care se specializeaza, pentru a mentine teroarea si creste infractionalitatea in Romania! Efectiv, nu vor sa aduca la suprafata realitatea de la firul ierbii, aduc doar infractionalitatea in paralel cu laudele politicienilor, ambele argumentate excesiv. Un jurnalist adevara isi concluzioneaza cariera „Din cati am fost echilibrati, cati am ramas loiali poporului roman”? Da, capra neagra si fata mare, sau, cine a vazut rata inecata, sunt rari si pe cale de disparitie.

  3. un articol foarte reprezentativ zilelor care au fost si sunt…daca nu ar fi de plans, ar fi de ras. bietul Caragiale si el plange cu-n ochi si cu altul rade. de noi. de ce am fi putut sa fim, daca am fi fost treji la minte si am fi ales ce trebuie. majoritatea a ales comoditatea. „sa fie liniste”…si liniste a fost. liniste si spalarea mintilor si asa „obosite” din start. excelent articol! mi-a mers la casa sufletului. Multumesc.

  4. Draga Presa,

    Merit eu tot ce-mi dai tu?
    Cu un cuvant duios
    Tot ce e mai frumos
    Merit eu sau nu?
    Voi sti sa te port in gand?
    Sa nu te uit, sa nu te mint nicicand
    Merit eu tot ce-mi dai tu?
    Tot ce e mai frumos
    Merit eu sau nu?

    https://youtu.be/YSQe1u1RTpA

  5. Cu totii am trăit minunea acelor zile!
    Eu vă mulțumesc pentru tot ce mi-ați oferit!

  6. Da, patron dl Jarviog, Alex stefanescu cunoscut critic literar, cosmescu Lucian era un vigilent bodyguard al patronului, ion cristoiu, redacția din proximitatea primăriei capitalei. Acolo am publicat primele poezii. Am scos împreună cu alți tineri un săptămânal „Independent”.am fost membru AZR, cu legitimație de presă galbenă. Din păcate, nu știu câți au devenit acționari AZR, eu însumi primind ofertă pentru acțiuni.
    De multe ori, fifuxorii fugeau cu parte din tiraj, dar am trăit evenimentele acelor ani, cu emoția unui român cu drag de Romania. Fără frică, scriind negru pe alb, chiar împotriva puternicilor zilei. Împotriva lui Miron Cosma, ion Iliescu.am deplâns evenimentele din iinie 90, care au avut rolul a alunga investitorii. Regimului de atunci ii trebuia timp să pună mâna pe putere, să dea pe mâna activiștilor incuscriti cu securiști, industriei românești. Generalul Talpeș era consilier la Cotroceni când a venit cu ideea că România trebuie să dea pe mâna Noii Burghezii Proleletare, combinate chimice, bucăți esențiale din funcționarea statului român. Așa ne-au tras pe sfoară, ne-au cumpărat Timpul și au alungat românii din țară.

  7. Scuze, am comis o eroare, am vrut să scriu despre Zig Zag. Restul rămâne ca în postarea anterioară. În prezentarea mea, domnul Alex stefanescu a făcut referire la faptul ca am scos săptămânalul Independent. Scuze: Patron la zig zag era domnul Mihai Carcirciog. Iar Lucian Cosmescu era un antrenor de karate, practicant.

  8. Cred ca in toata Europa nu gasesti posturi TV private stiriste, mai idioate ca cele din Romania,campioni absoluti la gargara, barfe, smenuri ,susanele, o defilare de ciudati care se tot vantura de la un post la altul

  9. Drag de România? De ciiine? Fraiere! Stăteam pe str Galați, fost Vasile Lascar! Colonel de Securitate S. V. decedat, imi povestea din casa lui Ceausescu! Fraiere! Io sărac, am studii datorită lui Ceaușescu precum și „tu” Buscu Doru, tot sărăntoci, tot mămăligă in dinți. Rudă
    Subofițer la DSS, actual decedat. Lângă Mitropolie era p pușcărie pt deținuți politici! Oamenii luptau pt o idee, un tel! Tu pt ce lupți Drag de NeRomânia? Slugoi? Înainte de 89′ Burghezia Comunistă, după 89′ Burghezia Securista? Am stat lângă mâna dreaptă a d-lui DIP! 1.5 trilioane de Dolari furați din ” suferința” României! Mă ” ameninți” cu robotul Ion? Mă ameninți bă, tu antisemit feroce? Frontul democrat român, Ion Iliescu jude? Țeapă! Mii de voi împușcați în cap în 89′? 1,5 trilioane de Dolari furate? Drag de romania sau Draci de România? Am Trilioane de Terra de furaciune și ” Robotul Ion” adică Buscu, Humor și Core, mă bagă în Acid Sulfuric ca Adrian Năstase cu fostul prodecan al facultății de Electrotehnica din Târgoviște fost Director COS? CORE, Rene, Buscu! Cu Mii de televiziuni viu peste voi! Dau ” hrană” la DNA! Drag de România jurnalist? Glumă bună! Fraiere! Te pupa din Italia Nelu Arsenie, nu Arsenie Boca…

  10. Am crezut în „Om”, ființa „Om”, adjectivul „Om”. După aia? Citeam de parcă juisam, Academia Cațavencu! Credeam în pur, Pur de rufe? Credeam în Buscu Doru, doru din construcții? Credeam in Dinescu Mircea, dinescu de la dinar? Omul prin ” excelență” e un mare Vierme, Gunoi, Supus greșelii! Buscu Doru cu Dinescu Mircea când s-a „vazut” milionari in Dolari nu „a” schimbat Macazul? Nu a pupat puala popii? Milioane de Dolari vs Muncă? Ce alegeți? Elementar dragul meu Watson! Elementar!

  11. Hooopa! „bă, tu antisemit feroce” Asta era semnatura lui charlie! Nu se poate! Este plagiat!

    Lasand gluma deoparte, cred ca se abuzeaza nepermis de aceasta acuza!

    In ce priveste „Drag de România”, natural, este pentru orice suflet nascut in România! Daca cineva o declama, foarte bine! Bravo lui!
    Amenintare cu DNA! Hmmm! Si au trecut 70 de ani?

    Un gust amar! Păcat de sângele vărsat!

  12. Domnule Nistorescu! Dvs cu Cotidianul sunteți +10. Știți ce fac ” zilnic” dle Nistorescu? Nas de cununie, Știți ce fac zilnic? Zilnic? Suferință! Sunat neincasatii* rușine până la cer). Salopete, muncă, muncă, muncă….Și Cretinul Planetei, PLA-NE-TEI este PM??? Domnule Nistorescu? Există reîncarnare? Există ? Inginer cu 2 mastere, slugoi? Mă duc la Frasinei, milioanele de Euro de la Buscu să nu aivă ” parte” de ei, banii la Marie Curie! Buscule? Mă provoci? Ești în urma mea fraiere…

  13. În ziua când tribunalul penal internațional a emis ordin de arestare a lui Vladimir Putin, pentru crime de război, violuri de copii, femei, deportarea a circa 7000de copii ukrainieni, în România se striga :Arafat, judecat pentru cei legați de pat”
    Nici-o diferență între naziștii lui. Hitler și crimele de război săvârșite de ruși. Mi-e teama ca se va comporta ca un șobolan înghesuit într-un col și va reacționa prin lansare de rachete cu încărcătură atomică.
    În ce privește slugile Big Pharma, din România și de oriunde, vor plăti, cu siguranță vor plăti.

  14. A scăzut mult nivelul presei, dar eu îmi amintesc și Libertatea cu fata de la pagina 5 , și de găina cu pui vii a lui Cristoiu și de știrile de la ora 5. În televiziune tonul spre direcția în jos l-a dat ProTV după părerea mea . În rest..banul e ochiul dracului și concurența e mare.

  15. Nostalgia bate-o vina .Ce vremuri .Lipsa legilor ne permitea in acele vremuri sa facem orisice . Am invatat repede cum minciuna prinde la cetatean mai repede ca adevarul . Ne bucuram de fiecare data cind minciuna prindea la public . Si uite asa incet ,incet , am calcat alaturea cu drumul si acum nu mai ne putem desprinde de ea .Presa scrisa inca mai rezista pe ici pe colo dar cistigatori sunt fie atit de mult hulitul TIK TOK fie facebook ul atit de drag noua .

  16. Televiziunile de știri “mare meșteșug de tâmpire” a românilor sunt secondate de la egal, prin altă metodă, de televiziunile de muzică populară și manele. Ce nu se reiese din enumerarea lozincilor de pe burtieră, este ce apare în imagine de pe televizor și mesajul ce rulează sub ea.

  17. Robotul Ion trebuie să , știe că românii iubesc România. În general, comentatorii de pe forum iubesc România. Totuși, câte facultăți trebuie ca să ai simțul măsurii?
    , râde Buscu? Cine e Buscu să râdem Amândoi de sărmanul papagal care face cu nervii capului când citește sintagma „drag de Romania” și începe să creadă că ION are o memorie ce se updateaza cu fiecare comentariu de-al său.

  18. Tataie, mass media nu mai exista! Tot ce misca pe Terra este in mainile stapanilor de sclavi, deci este totul in „fundul gropii”. Nici nu are rost rost sa vorbim despre libertate pentru ca o au cateva mii de stapani de sclavi (criminali, bancheri, camatari, bisnitari), iar cele peste 8 mld. de oameni sunt sclavi. Nu ne mai aburiti cu democratia etc, samd, pentru ca pe Terra exista o singura oranduire, care se perpetueaza de milenii, si anume SCLAVAGISMUL!

  19. perioada aceea a fost ca o copilarie de-aia a fost frumoasa, eram novici, aveam vise, il injuram pe brucan ca ne dadea minim 15 ani pana o s-o ducem ca-n vest sau poate ca stia ce ne asteapta! apoi ne-am facut mari am pus ochelarii de cal si am inceput sa facem bani. unii muncind mai mult, unii mai putin iar altii deloc. scapa cine poate. nu numai in mass media!!!

  20. Citeam pe nerasuflate maldarul de ziare aparute dupa revolutie,stateam cu gura cascata la TV,lnsetati de informatie,de adevar ,de speranta.Credeam tot ce se scria,tot ce se spunea, pe nemestecate ,credeam in Cristoiu,in CTP,in Dumitru Tinu in Tatulici in…. Credeam ca totul este adevarat,ca sunt informatii verificate , ca nu au cum sa nu fie reale.Acum nu m-ai cred in nimic si in nimeni. Acum ma gandesc, cum puteam sa fim asa de naivi
    , sa credem in povestile si lucrurile inventate,denaturate si cat de mult ,se distrau,amuzau cei care le emiteau ,le scriau. S-a dovedit in timp ca multe ziare erau doar maculatura,era multa manipulare,multa minciuna, multa prosteala ,multi acoperiti ,multi platiti etc si pentru mine[noi]o pierdere de timp,de energie.Speranta s-a transformat in dezamagire, [dupa Constantinescu] ,apoi in,, revolta,, impotriva minciunii,manipularii,dublicitatii, interesului ascuns,tradarii etc Speranta, crezul ca doar ,doar la anul,peste 2-3-4 ani va fi mai bine ,nu mai este. Acum ii cred pe adolescenti ,ca sunt absorbiti de NET,cred in el si[ sau] se refugiaza in lumea lor ,fara sa -si mai dea seama de realitate sau fara sa-i mai intereseze realitatea inconjuratoare.Cand se vor trezii,cand ne vom trezii,va fi prea tarziu!Ce-a fost nu o sa mai fie!Ce-am sperat si ce avem!

  21. Am crezut ca un sistem sau altul este de vina la tot ceea ce se intampla in media,in societate, acum cred ca oamenii,sunt de vina,ei formeaza si ajuta sistemul.

  22. Buna seara,
    Subiectul dumneavoastra a omis cenzura impusa de Consiliul National al Audiovizualului pentru distrugerea dreptului la opinie personala si libera exprimare din zona de media, internet pentru ca noii nostri – vasali sau slugi sau primari sau decidenti judeteni sau baroni sau lideri politici sa-si ascunda incompetenta, tradarea calificata a Constitutiei Romaniei in ceeac e priveste relatia cu Bruxelulul.
    Cu stima !!

  23. …haideti, domnu’nistorescu, nu mai romantati atata o perioada…a fost la fel ca si celelalte, o iluzie, un ambalaj mai atragator…stiti, eu nu cred in resurectie, in metamorfozarea omului…mai ales can omul la care ma refer este produsul si proprietatea unui sistem…cred ca stiti la ce ma refer…de fapt, ce spuneti in articol?…dezvaluirile de atunci erau bune, cele de acum nu sunt!…oare de ce?…inainte vinovatii erau comunistii si securistii-ce ironic, nu?asadar bune dezvaluiri, acum, daca realitatea demasca jaful ordinar facut de baietii buni, de dreapta, este presa de scandal, dezvaluire rea!…ce nu am inteles, asocierea numelui liderului aur, George Simion cu un clan mafiot autohton…adica, am inteles, ordin nou pe unitate dar ma mira faptul ca riscati un proces sub acuzatia de discriminare, stiti ce zic…stiu ca acest comentariu nu va fi publicat…dar mai stiu ca va fi citit, fie si de o singura persoana, cenzorul…

  24. Altă gogoașă :
    Curtea Internațională de la Haga a emis un mandat de arestare pentru Vladimir Putin

    Iar la tv ni se tot repeta ca Rusia nu a ratificat statutul tribunalului.

    Nu ni se spune insa ca nu e singura. Conform https://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_Penal%C4%83_Interna%C8%9Bional%C4%83

    Curtea Penală Internațională (numită uneori și Tribunalul Penal Internațional) este o instanță de justiție internațională permanentă, cu sediul la Haga, în Olanda.[2][3] Menirea și scopul acestei instituții juridice internaționale este de a judeca persoane care au comis genocide, crime de război și crime împotriva umanității.

    […]

    Tratatul nu a fost nici semnat nici ratificat de câteva țări importante precum Statele Unite, Rusia, China, Israel și Irak. De fapt, Statele Unite și Israelul au semnat inițial tratatul însă au anunțat ulterior că își retrag semnătura.

  25. Iohan Daca tu esti sclav ca asa te simti,eu iti sunt stapanul tau.Doar lasii si needucatii se stiu sclavi.Asta e,stiinta si educatia te elibereaza.Lipsa de scoala te face sclavul propriilor frustrari .Stii ca doar cei cu putina carte cred in conspiratii si in popi?

  26. Imediat după decembrie 89 citeam cate 7 ziare printate zilnic ca sa aflu adevărul. După câțiva ani de libertate și filme porno difuzate pe toate canalele TV am tras concluzia că „adevărul minte”! Astăzi dacă răsfoiesc două-trei jurnale on-line și constat că fiecare jurnalist face politica patronului, adicătelea să sară banul! Astazi ca să-ți formezi o opinie trebuie sa te informezi din 7 surse nu din trei! Numai jigodii politice partizane pe toate gardurile! Pe unele garduri scrie CNN!

  27. @buboi: tu fa-ti griji pentru banditii ukrani, noi ne ocupam de propriile vieti

  28. Cerere shi oferta, prima shansa spre bogatzie. A ajunge batran, batrana, cu minte sanatosa shi agera poate fi ca o toamna frumoasa. Energia amintirilor.

  29. „M-am străduit, realmente, să trăiesc ca și cum frica nu ar exista, chiar dacă am resimțit-o destul de des. Trebuie să rămânem liberi, să nu devenim robi ai fricii…” Doina Cornea

    Si, ce se intampla dupa 33 de ani, de cand spuneam, „ne-am castigat ratia de libertate”?

    Cineva spune cu amaraciune „nu are rost sa vorbim despre libertate”…
    Si, l-as intreba, ce intelege prin libertatea lui?
    Eu am inteles ca sunt libera scriindu-mi opiniile pe acest forum dar, exista un „dar” de ce ar vrea cineva sa-mi inchida gura prin tot felul de șicane, ultima, amenintarea cu DNA? Ce resort ii permite o astfel de amenintare? De unde pana unde?

    Atacul sintagmei „Drag de România” ce explicatie logica, poate avea?

    La un editorial trecut, am aflat despre un tanar japonez indragostit de poezia lui Eminescu care a ajuns sa prinda „drag de România”.

    Nu vreau sa-i fac proces de intentie acestui personaj revoltat pe sintagma „drag de România” dar vreau sa evidentiez ca noi intre noi, dupa 33 de ani ne ingradim libertatea. Vom ajunge sa retraim spaimele parintilor nostri din anii ’50 sau spaimele noastre dinainte de ’89?

    Eu mi-am luat „libertatea” sa-mi apăr colegi de comentarii sau sa apăr personalităti care nu se mai pot apara. Sa inteleg ca „persecutarea” mea are legatura cu credinta mea ca trebuie sa aparam libertatea asa cum ne-a spus atat de convingator Ion Ratiu?

  30. Definiţia democraţiei, Ion Raţiu: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!“

    Pastorul Martin Niemöller:
    „Când naziștii au venit să îi ia pe comuniști, n-am scos o vorbă. Nu eram comunist.
    Când i-au arestat pe social-democrați, am tăcut. Nu eram social-democrat.
    Când au venit să îi ia pe sindicaliști, nu am protestat. Nu eram sindicalist.
    Când au venit să îi ia pe evrei, nu m-am revoltat. Nu eram evreu.
    Când au venit să mă ia pe mine, nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea.”

    I. H. Radulescu:
    „Democraţia şi libertatea adevărată, mai înainte de toate, cer moralitate.”

    Octavio Paz:
    „În absenţa democraţiei, libertatea e doar o iluzie.

    Mihai I al României:
    Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea.

  31. MSM e dusmanul poporului… ce se intampla acum vreo 3-4 ani in SUA, a devenit un fenomen global. Alaturi de MSM, o gramada de surse mici, necunoscute au invadat spatiul informational, cu surse de finantare „nedeclarate”… in realitate finantate de guvernele vestice prin tot felul de scheme. Doar asteptati putin sa vedeti cum o sa apara tot felul de nimeni sau trompete renumite sa apere noua lege a educatiei si sa atace orice aparator al valorilor traditionale, parca-l si vad pe Radu Tudor din mare anal-ist militar cum o sa explice el de ce exista vreo 72 de genuri.

  32. Io NU mi-am facut nici un fel de iluzii, chiar din ziua de 21 Decembrie …

    CITISEM prea destul de foarte MULT de TOATE si temeinic, in special ISTORIE.

    Cine nu l-a citit pe Gustave Le Bon, poate avea iluziuni relativ la Lovilutiuni …
    TOATE au fost Lovilutiuni.

    NU PUTEA IESI CEVA BUN, DIN CE S-A VAZUT DE CATRE AIA CARE STIAU.

    Mai departe,

    NIMIC BUN NU POATE IESI DKN COLCAIALA MONDKALA IN PLINA AGITATIUNE.

    Ca TZARA, am mai putea avea o sansa daca am RELUA legaturile cu China.

    Restul celor citite in postarile de aici sunt Palavre duios romantice.

  33. Ppresa este acaparata de servicii, in special sri si dgpi. Serviciile au interesele lor, interesul binele comun al poporului nu reprezinta agenda lor. Serviciile au alt stapan, romanul are o singura sansa sa NU creada in perfidia perdelelor de fum ale Securitatii

  34. Domnule Nistorescu , da frumoase vremuri ale gazetariei. Cind mai erau ( mai sunt si acum dar putini) gazetari. Si scuzata sa-mi fie expresia : Astazi gazetaria a ajuns o mare cufureala. cind veti disparea si dumneavoastra cei care mai aveti „pana” vom vedea cum cineva spunea mai sus : „gazetarie gen Zuckerberg”.Cu stima.

  35. A3 la ora de maximă audiență apare apocalipticul Radu Tudor,cu privirea crunta de securist feroce,cu un discurs despre război.Mai, asta își dorește războiul cu vrea însetatul sa bea apa rece de izvor.Razboiul și cancerele lui Putin sunt temele lui preferate.Radu Tudor se simte bine in prezenta sorsistului Marius Pieleanu și a Lebărvurștiului Bogdan Chiriac,alți doi susținători ai războiului și globalizării.
    Iată un tablou al presei de azi presărat cu ziariști .Singurul lucid din tablou e Mircea Badea care din când în când îi mai trezește la realitate.

  36. Presa romanească nu mai există de mult.. Aș putea zice din 15 Martie 90, de când a scris minciuni și a incitat la pogrom.. au apărut fel de fel de foi..tembeoizatore cu democrația originală securistă, să nu mai zic de ”Romania mare”,..sau ”Cuvântul Liber” care nu erau bune decât de prostit o mojicime oricum proastă..Azi ce vezi in televiziunile de știri, practic iți provoacă greață,, de ce fel de specimene infecte sunt la formare de opinie nu la o informare corectă, la propaganda nici nu de partid ci a licuriciului terorist. Deci de care presă mai poți vorbi.? Că ar fi doar de acoperiți și rârâite turuitoare care nu cunosc limba română, să numai povestim..

  37. Presa diluată tace cumpărată, aș parafraza o melodie de succes. Oricum presa s-a polarizat și face alianțe politice, economice și oculte, devenind câmp tactic pentru servicii și pentru justiția parțial aservită, vezi cazul Curții Constituționale. Cele reamintite de Nistorescu fac parte dintr-o realitate post-revoluționară, pe cât de idilică pe atât de fragilă, dovadă că nu a subzistat această copilărie nevinovată a presei românești din anii 90. Acum, vizibilitatea înlocuit substanța valoroasă a informării de masă, banii au înlocuit deontologia omului de presă, cu unele excepții desigur. Udrea este mai vizibilă din pușcărie decât Andrei Marga și asta ține și de nivelul redus de educare al societății. Chiar, credeam că prin încarcerare i s-au suspendat anumite drepturi civile, printre care și dreptul la liberă exprimare publică. A rămas cu dreptul la viață, la sănătate, la petiție, etc. Dar ca Târfa Babilonului să ne dea lecții de civism și palme morale din pușcărie mi se pare consternant. Când o să-și ceară eliberarea condiționată la două treimi din pedeapsă primul lucru pe care o să-l întrebe judecătorul de eliberări este dacă-și regretă fapta, iar ea o să spună că da. Ea regretă însă doar că a fost prinsă, iar atunci procurorul de ședință sper că-i va scoate postările astea acuzatoare.

  38. Dar trebuie trecut si in Constitutie.
    Conditia ar fi ca media sa auba diar actionari romani si nu alte state straine sau organuzatii pentru ca media fiind putere este si o arma casi justitia.

  39. Si eu am locuit pe str Galați, fost Vasile Lascar. In copilarie, dar la comun cu o alta familie. Tot sărăntoc, tot cu mămăligă AURIE m-am hranit … dar cu o alta CONCEPTIE despre LUME, lume, OAMENI si VIATA INVATATA si ACUMULATA in acele locuri.
    Io sărac, am studii cu mult inaintea „epocii de aur” …
    Mi-am inceput scoala elementara in aceeasi clasa in care mi-am facut si vaccinul anti-COVID. LOC in care am fost INVATAT (inca din clasa intai) sa am, in mod PERMANENT, DRAG DE ROMANIA.
    Locul de langa Liceul absolvit de catre copilul meu (dupa ce ne-am remutat, dupa multi ani, in zona). LOC in care a fost INVATAT sa aiba (in anii de liceu), in mod PERMANENT, DRAG DE ROMANIA.
    Locul in care Duminica mergeam impreuna cu mama mea la slujba tinuta in biserica din spatele casei noastre. Loc unde am INVATAT de (la PARINTI si inca din COPILARIE) sa RESPECT, sa IUBESC si sa PRETUIESC … LUMEA, lumea, OAMENII, TARA mea si NEAMUL meu … precum un adevarat CRESTIN, de tip PAMANTAN, din ROMANIA/cea de la 383 AD si 1859.
    Si de aceea … AM Trilioane de Terra de DATE … despre LOCUL nostru, al ROMANILOR de ASTAZI, in lume si LUME … despre VATRA noastra cea ANCESTRALA numita ROMANIA, despre POPORUL nostru cel stravechi ROMANESC, despre SPIRITUALITATEA noastra NATIONALA cea ROMANEASCA, .
    DEPINDE de ce EDUCATIE si CULTURA am PRIMIT … de ce AM CREAT prin forte proprii … si de INFORMATIA proprie REZULTATA … pe care avem DATORIA sa o RASPANDIM/DISEMINAM in mass media, in literatura de specialitate si in cunoasterea umana.

  40. Si eu am locuit pe str Galați, fost Vasile Lascar. In copilarie, dar la comun cu o alta familie. Tot sărăntoc, tot cu mămăligă AURIE m-am hranit … dar cu o alta CONCEPTIE despre LUME, lume, OAMENI si VIATA INVATATA si ACUMULATA in acele locuri.
    Io sărac, am studii cu mult inaintea „epocii de aur” …
    Mi-am inceput scoala elementara in aceeasi clasa in care mi-am facut si vaccinul anti-COVID. LOC in care am fost INVATAT (inca din clasa intai) sa am, in mod PERMANENT, DRAG DE ROMANIA.
    Locul de langa Liceul absolvit de catre copilul meu (dupa ce ne-am remutat, dupa multi ani, in zona). LOC in care a fost INVATAT sa aiba (in ultimii ani de liceu si la BAC), in mod PERMANENT, DRAG DE ROMANIA.
    Locul in care, in fiecare Duminica, mergeam impreuna cu mama mea, la slujba tinuta in biserica din spatele casei noastre. Loc unde am INVATAT de (la PARINTI si inca din COPILARIE) sa RESPECT, sa IUBESC si sa PRETUIESC … LUMEA, lumea, OAMENII, TARA mea si NEAMUL meu … precum un adevarat CRESTIN, de tip PAMANTAN, din ROMANIA/cea de la 383 AD si 1859.
    Si de aceea … AM Trilioane de Terra de DATE … despre LOCUL nostru, al ROMANILOR de ASTAZI, in lume si LUME … despre VATRA noastra cea ANCESTRALA numita ROMANIA, despre POPORUL nostru cel stravechi ROMANESC, despre SPIRITUALITATEA noastra NATIONALA cea ROMANEASCA, .
    DEPINDE de ce EDUCATIE si CULTURA am PRIMIT … de ce AM CREAT prin forte proprii … si de INFORMATIA proprie REZULTATA … pe care avem DATORIA sa o RASPANDIM/DISEMINAM in mass media, in literatura de specialitate si in cunoasterea umana.

  41. „Eu: Ce mai spun gazetele, nene?
    Nenea: Mofturi!”
    (Ion Luca Caragiale, Moftul Român)

    „Suntem noi oare de vină dacă adevărul curat, spus neted, e deja o injurie?” (Eminescu, Opere, vol. XI)

  42. Avem și noi aici printre comentatori pe Radu Humor și Fekete Tulipan doi exemple de ceea ce înseamnă dezinformarea .Radu Honor, cred că ați observat că este Malin Bot unul care își spune „ziarist” și care printre idioțeniile despre zece august era și aceea cu Dragnea șofer pe un tun cu apa.Cei doi acționează la comanda și încearcă să ducă subiectul în derizoriu cu tot felul de aiureli.Nu sunt singurii ,dar sunt cei mai zeloși vidanjori de pe această platforma.Cum e aici e și în presă ,unii ziariști rămâne verticali și scriu ceea ce cred alții au trecut de partea dracului că să o ducă bine,altfel erau zero barat.Acestea din urmă au umplut Bucureștiul de vile,cu cât vila mai mare cu atât mai mare trădarea.

  43. Presa dinainte de 89 era de calitate ….tonul era pozitiv, uneori ironic, niciodata jignitor, critica avea rostul sa indrepte nu sa insulte.
    Nimic nu mai este normal azi.
    Daca vrei sa fi normal, tot ce se spune si se propune azi trebuie considerat la 180 de grade …adică invers.

  44. Bătrâne, Fekete tulipam, adică Laleaua Neagră, comentează în stilul Marelui Urs, în nota comentariilor anti naționale ale lui Sabin Gherman, care e satul de Romania. La fel ca Tică, alias conu Jorj, sau Gelu de pe forum. Să fie acel „Gelu” de care am găsit un articol în Gazeta de Sud? DA, YOUTUBE este locul unde se întâlnesc marile „caractere”. Căutați. „Malin Bot și GV, servitorul Elenei Udrea”, că tot veni vorba de influenta ei din spatele gratiilor.

  45. ION este un robot (pe baza de siliciu) cu drag de Romania … dar noi, ROMANII, suntem niste oameni ADEVARATI (pe baza de carbon) cu drag de Romania.

  46. Am „evoluat” spre un PSD mai puternic și spre AUR. Dumnezeule mare! Vina nu i la UE, NATO, oculta. Vina e la noi.

  47. Un om simplu Ce era de calitate? Presa inainte de 89.Ha ha ha ha ha ha ha.Pai era comica as putea spune cu acele cincinale.Cu vizitele tovarasilor ici colo. Esti nostim Si ironia unde era? Ca nu credea nimeni ce gavareau tovarasii?

  48. Foaie verde măr gustos/ Fă-mă Doamne cum am fost! Anii 90′? Buscu Doru, sărăntoc, lipit pământului? Liviu Mihaiu, repetent, sarantoc, lipit pământului? Vulpe? Idem… Să ” prinzi” sufletul românului cinstit, apoi să îl fecalizezi? Academia Cațavencu? Ce câine am fost și ce jarla am ajuns! De la cămin Regie P8, să ai viloaie de 1,5 milione de Euro în Dorobanți? Persoana din spatele pseudonimului „Batranul” s-a prins de schemă că Radu Humor alias Buscu Doru, Rene cu turma, este troli psd? Ce mai este de spus? Vă veni o ploaie ( acidă?) care le va contopi pe toate…omul câine, rămâne om câine, cu ploaie, fără ploaie…

  49. Tică, sâmbătă nu participi la nici-o emisiune TV? Chiar, din ce trăiești? Am înțeles ca faci trei mii de km pe lună :Ești taximetrist? Patron sau angajat la negru?

  50. Foaie verde măr gustos/eu din toți am fost mai prooost

  51. Domnule Ziarist! Sunteți geniu, cu toții îmbătrânim! Buscu Doru, anii 90′ din sarantoc, Miliardar în Euro via PSD! Dl Dinescu Mircea, din sarantoc ospătar, Miliardar în Euro! La E14 cu familia la Industria Locală, salamuri ascunse la chiloți? Sticle cu ulei aruncate la tomberon? Io știu! Dl Magraon știe? Sau a uitat! Suntem zmei la TV și în „subsidiar” lepre , hoți mărunți? Eu mint? Eu mint?

  52. un exercitiu. Adica ni se cere sa rationam sa decelam ce este important din N informatii, daca reusim intelegem realitatea.
    Eu m-am salvat psihic in pandemie punandu-mi o singura intrebare:Cum de nu se imbolnavesc angajatii din supermarket care stau intr-un mediu periculos 8-12 ore?

  53. „Eu m-am salvat psihic in pandemie punandu-mi o singura intrebare:”

    Si cum te-ai salvat, ti-ai pus masca pe bot si te-ai angajat casier la s’permarket ? Daca te vaccinai, scapai si de moarte pana la 106 ani.

  54. Tică, ai un Humor naturel, dezacorduri unice, ești inconfunfabil . Cred că o faci intenționat. Vorba ceea:am fost câine și ce Șarla am ajuns… Dacă ia-i prins cu salamul în Chiloți, putem înțelege că ați fost în grup pe o plajă cu nudiste? Tu ce rol aveai. Dacă te obsedează sexul ingerilor, „maestre” , poți încerca cu stiulete sau castraveciori bulgărești la borcan. tinere!

  55. „cum cineva spunea mai sus: „gazetarie gen Zuckerberg”.”

    „Gazetaria” lui Zuckerberg este cenzura. La asta s-a ajuns mai demult si aici, au dat de pamant cu crezul necomunistului Ion Ratiu. Jigodia plateste cenzori, in Romania hotaraste un bosorog numit Toma, un nume de proasta amintire (A.Toma)

  56. „este doar”, o marturie sincera. Cum am rezistat, fiecare dintre noi? Cred ca s-ar putea face o multime de studii pornind de la acea perioada. Cum s-au impletit stirile false cu adevarul.
    Ascultam o doctorita de origine romana de la un spital din America. Vorbea despre protocoalele de tratament gresite si despre tineri de 30 de ani fara comorbiditati care au murit cu plamanii distrusi. Deci?
    „atat cat e nevoie”, au murit oameni crezand ca vaccinul ii protejeaza 100% pe ei si pe cei apropiati?
    Acum, la oarecare distanta, se pot decela stirile adevarate de cele false?
    Nu exista un adevar absolut! Si mai cred ca oricat si-ar dori un ziarist sa transmita stiri corecte, nu va reusi asa ca ramane solutia lui „este doar”, fiecare sa incerce sa se saveze psihic.

  57. Dependenta ca forma de independenta, acesta este statutul marii majorități a ziariștilor și realizatorilor TV.
    Ps. Totul urmează sau a urmat un plan bine stabilit. Intoxici mediul social, îl îmbolnăvești, îl aduci la stadiul de coma indusa, apoi vii cu noile remedii Occidentale care sunt panaceu. La început mituiesti ziariștii și pregătești terenul pentru marile trusturi de presa din afara. Totul se vinde. Afacerea, sufletul, conștiința. Și uite asa din câinele de paza a democrației, presa ajunge javra, amantul sau lgbtiqistul ei. Dintr-o sursa credibila de informații, devine o tarfa aflata la dispoziția celor care plătesc mai mult. Și dacă plătesc, simt nevoia sa o supună la perversitati cu nemiluita. Ca tacâmul sa fie complet, serviciile, exponentele unor interese străine, au făcut și fac din presa un teren de fotbal, în care ziariștii sunt puși sa paseze, sa atace, sa se apere și sa marcheze în funcție de momentul jocului, spre deliciul spectatorilor. Ca totul sa miroase a democrației, securiștii si-au împărțit și jucătorii și spectatori. Aceasta mișcare lasa aparenta unei democrații. Totul e un joc. Cu generali pe banca, în tribuna oficiala, printre spectatori. Circ, tot mai putina pâine, tot mai multa ideologie progresista, manipulare, dezbinare, antisuveranism, ploconism, pupaturi de fese de peste balta asortate cu varza roșie de Bruxelles, micine sufleteasca, bani murdari, suflete moarte, conștiințe împăiate, minciuna patentata. Și totuși. Pe ici, pe colo, au fost și continua sa fie suflete vii, conștiințe tămăduitoare, minti luminate care nu au uitat ca a fi ziarist înseamnă responsabilitate, dreptate, frumusețe, adevăr și onestitate. Lor le suntem recunoscători. Lor și publicațiilor pe care le conduc.

  58. 90% din presa romanesca este controlata de satanistii khazari Soros, Rothschild si Schwab. Restu-s povesti de adormit copiii.

  59. @gelu,de unde stiu eu ca tu esti un satanist? Pentru ca esti plin de ura.
    Vin „Soros, Rothschild si Schwab” sa dicteze ziaristilor ce sa scrie?
    Presa a fost dintotdeauna un mijloc de exprimare a intereselor de tot felul.

  60. Face propaganda bisericoasa pe forum si blesteama ca jitanii, adica afuriseste, in limbajul bisericii ortodoxe. Satanismul exista doar la seminarele teo-ilogice si la aia care nu pot separa realul de imaginar.

  61. Ura, prin definitie, este irationala. Ura duce la dezbinare, la distrugere, distrugere de la monumente funerare, pana la vieti iar cei care s-au lasat sau se lasa condusi de ura, pot fi numiti, satanisti. Este plina istoria de satanisti.

  62. Dumnezeu este iubire. Satana este ura. Ura intre copii si parinti pana la crima, ura intre frati pana la crima, ura intre etnii, ura pentru ca vede dusmani peste tot. Marturii mincinoase? Nu le-a inventat Portocala! Au fost dintotdeauna. Unele s-au perpetuat ca sa justifice crimele!

  63. Mass media contemporana nu face comert cu adevarul. Iar publicul este educat sa ia minciuna drept adevar.

  64. Comentez de 30 ani. La Romania Libera am fost cenzurat si interzis de Turturica si Malign Bot. La alte ziare nu mai exista comentarii. Doar la Cotidianu mai pot comenta cu mici cenzurari. Cotidianu zuar citit de agentii de presa de la ambasade si partide.

  65. Dezlegând un rebus am dat peste o definiție care mi-a trezit amintiri de tot felul : „Și-a obținut titlul la Universitate ”, iar rezolvarea era ….. GOLAN !

  66. Dezlegând un rebus am dat peste o definiție care mi-a trezit amintiri de tot felul : „Și-a obținut titlul la Universitate ”, iar rezolvarea era ….. GOLAN !

  67. În orașele mari poți să desfășori mai multe activități, la sat poți să îți faci vreo fermă, dar în provincie n-ai ce să faci, și butonezi telecomanda. Când eram mai tânăr am ascultat „Watching TV”, a lui Roger Waters,e despre pasivitate,în timp ce destinele și lumea se năruie. Cam ca acum, rușii și ucrainienii se omoară între ei, incompetența americanilor generează haos…

  68. @asta e
    Da! Mafia iudeomasonica globalista satanista : soros/rothchild/schwab dicteaza nu numai ziaristilor naimiti, platiti bine si indocrinati bine spalati pe creier bine…dar si politicienilor si guvernelor sa schimbe politica in cea dorita de ei in „marea lor resetare” diabolica in care popoarele sant transformate in populatii iar omul e bagat in lagarul digital mondial pe care ni-l pregatesc !

  69. „Dumnezeu este iubire.”

    dumnezeu este doar in creierul tau, fiecare creier cu dumnezeul lui, 8.000.000.000. Asta e !

  70. Comentariile sunt de prisos. Presa e un instrument, aflat permanent la dispozitia cuiva. Cea de buna credinta e de partea poporului; restul se gudura pentru un ciolan pe la potentatii zilei. In Romania, prima categorie e desigur sublima, dar-…

    @marius 8:28 foarte bun mesaj, in stilul consacrat!
    @gelu 8:43 Ceea ce e evident e ca la manete nu sunt romani. Singurul lucru cert.
    @Radu Humor 13:15 Putea fi si CIUCA, tot din 5 litere.

  71. Ploaia care va veni
    Le va potopi pe toate.
    Sa-ncercam sa facem noi
    Un oras fara pacate…
    Domnule, altii sunt vinovati, noi suntem niste biete victime sub vremuri…
    Imi vorbea un prieten despre „grupul de la Cluj” care vrea sa desprinda Ardealul de „mitici”. Sigur, cand se va intampla, „Soros,…” vor fi vinovatii.

  72. Imi imaginez cum se amuza „intrigantii”! gelule, bag-o p-aia cu … vinovatii de serviciu, sa ne putem face noi treburile linistiti, sa nu se uite nimeni in curtea noastra!

  73. „alte directii decat toate directiile”, te-ai gandit vreodata ca Pamantul este asemenea unui elefant pe care vietuim noi oamenii… asemenea vietuitoarelor de pe un elefant? Cred ca s-ar putea explica multe…

  74. S-a dus Brucan cu caciula’n mana la Soros sa-l roage, noi am trait pana acum in dictatura si avem nevoie de ajutor sa invete tinerii nostri, democratia! Si veti zice da, dar a fost Brucan, e…,kh…si eu va voi spune, da, dar cine era in spatele lui Brucan, cine i-a spus du-te tu, ca tu poti….! Si tinerii nostri, au invatat. Uitati-va la Macovei… Acum, Soros e vinovat! Noi, nu!

  75. Radu Humor, imi amintesc de un barbat in metrou, dimineata, in acele zile…Avea in piept o hartiuta pe care scria „GOLAN”. Era mandru si fericit.

  76. „te-ai gandit vreodata ca Pamantul este asemenea unui elefant pe care vietuim noi oamenii…”

    Eu creez, nu gandesc. IMGB nu mai exista, sa visam.

  77. Cand l-au trimis pe Brucan la Soros sa ceara sponsorizare, nu i-au spus du-te tu sa te injure pe tine, mai tarziu!

  78. In primăvara anului 1988, un student la Medicină a fost somat să colaboreze cu Securitatea sub ameninţarea că, în caz de refuz, tatăl său îşi va pierde slujba pentru că a participat la manifestaţiile din noiembrie 1987. Fiul, între altele, trebuia să îşi spioneze tatăl. Apoi, tatăl său a fost racolat, spunîndu-i-se că, dacă nu va da informaţii Securităţii, fiul său va fi exclus din facultate, pentru că făcea propagandă ostilă regimului, povestind amănunte legate de revolta muncitorilor braşoveni. Astfel, tată şi fiu au devenit, fără să ştie unul de celălalt, informatori ai Securităţii. Şi-au mărturisit-o, cu oroare, abia după Revoluţie. Acest caz cu iz de telenovelă a fost relatat în ianuarie 1990, cînd studentul respectiv era în anul IV. În cursul organizării sindicatului studenţesc din facultate, unul dintre liderii studenţilor a avut ideea să-şi anunţe colegii că în curînd vor intra în posesia listelor cu informatorii din facultate, aşa că cei care au colaborat cu Securitatea ar face bine să recunoască singuri. Într-o tăcere mormîntală, s-au ridicat în picioare, pe rînd, 7 studenţi dintre cei 45 prezenţi. Între ei se număra şi studentul racolat prin şantaj în 1988. Marius Oprea

  79. Nemernicul profesor „stie tot” se ascunde si astazi, dupa 50 de ani.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.