Măsuri de securitate sporite pe aeroportul din Geneva

Un număr mare de poliţişti efectuează, încă de dimineaţă, controale de identitate sistematice asupra călătorilor aflaţi în incinta aeroportului, potrivit Tribune de Geneve.

„Dispozitivul masiv de poliţişti este impresionat”, a declarat o persoană aflată la aeroport.

Potrivit cotidianului elveţian, în această noapte autorităţile au primit o informaţie pe care au luat-o foarte în serios, pe fondul situaţiei de securitate din Europa şi a ultimelor atentate din ţările vecine, Franţa şi Germania.

Accesul în incinta aeroportului a fost restricţionat. În exteriorul aeroportului, chiar şi vehiculele care se deplasează spre aeroport sunt controlate, potrivit altor martori. În proximitatea aeroportului s-au format ambuteiaje.

Poliţia din Geneva a confirmat pe contul său de Facebook că a sporit nivelul de securitate. „Ca urmare a informaţiilor primite, în curs de verificare, şi în contextul actual al controalelor sporite, la Geneve-Aeroport sunt în curs de desfăşurare controale preventive pe durată nedeterminată”, menţionează poliţia din Geneva. Poliţia îi roagă pe pasageri „să ia în calcul o întârziere suplimentară pentru formalităţile de înregistrare”, conform Tribune de Geneve.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.