Medalii care nu pot fi retrase, nici returnate

Retragerea unei decoraţii este aproape imposibilă, fiindcă nu pot fi puse în discuţie meritele notorii în baza cărora a fost acordată. Jocul cu decoraţiile este primul pas spre rescrierea terifiantă a istoriei şi chiar a moravurilor. O decoraţie reprezintă o recunoaştere şi face parte din standardele în care funcţionează cel care a oferit-o, respectiv instituţia statului român. Între un fost preşedinte şi altul nu se poate instaura gherila axiologică, pentru că nimeni nu poate atinge perfecţiunea. O decoraţie nu ar trebui să incumbe obligaţii majore, nici să statueze merite parţial existente. Ea nu face parte dintr-un contract. A fi un bun cetăţean reprezintă o axiomă valabilă pentru toţi, nu numai pentru cei decoraţi. Buni cetăţeni sunt şi cei care fac revoluţii, dar şi ceilalţi. Statul român când se pronunţă, prin unele din vocile înalţilor săi funcţionari, asupra gesturilor greşite, poate aduce ofensă tuturor. Asumarea lucrurilor nu prea ne caracterizează, şi de aici tot declinul naţional. Climatul nostru intern se remarcă prin improvizaţii, nervozitate şi patetism când situaţiile cer contrariul. Între părţile implicate în actul decorării niciuna nu se poate situa deasupra celeilalte spre a nu prejudicia natura morală a faptelor invocate drept meritorii. A primi o decoraţie nu ar trebui să poziţioneaze pe cineva mai sus decât este. Medaliile într-o democraţie au sensul lor consolidând moralitatea publică, nu spre alimentarea dictaturii.

România este un stat de drept unde aparenţele continuă să ne conducă bulversant. Avem mii de persoane recompensate cu ordine şi medalii anexate bugetului de stat, şi nimeni nu se gândeşte la această diversiune de-a dreptul scandaloasă, care contribuie la falimentarea finanţelelor publice şi a proiectelor comunitare de urgenţă. Lovitura de stat din Decembrie 1989 rămâne încă o teribilă stare de asediu. Responsabilii statului român au preluat unii de la alţii acest pachet rusesc al dlui Ion Iliescu, revoluţionarii, prin care fostul preşedinte se menţine încă la distanţă astronomică de nişte interviuri punctuale. În mulţimea de gură-cască merituoşi ai Revoluţiei sunt şi astăzi victime care îşi caută dreptatea fără niciun succes. Problemele României sunt atât de grave, cronice şi irezolvabile, pentru că meritul este înlocuit cu sunetul tinichelelor şi cu masele de manevră. Să plătim de la bugetul public nişte persoane care au contribuit la venirea şi menţinerea la putere a clanului Iliescu, fiind retribuite pentru asta ca revoluţionari, este una dintre marile subminări ale funcţionării democraţiei. Pentru asta plătesc românii impozite, să menţină gărzile de corp ale unei lovituri de stat. Chiar dacă nu ar fi în joc banii publici, şi aşa situaţia ar fi reprobabilă. România răsplăteşte încă asistenţa antidemocratică, evident spre a evita normalizarea. Printre miile de beneficiari ai drepturilor actualizate, majoritatea nu au o idee despre societatea democratică, bună parte din aceasta formând aluatul de bază al statului totalitar. Între victimele Revoluţiei şi revoluţionarii de carton s-a produs o osmoză pe care numai debilitatea morală indusă o poate menţine împreună cu o clasă politică monstruoasă.

Figurile care au jucat un rol pe scena evenimentelor din 1989 nu sunt multe, iar rolul lor pare tot mai estompat de comedia legislativă. Aceste personalităţi nu pot fi amestecate cu tot felul de impostori ale căror voci sunt amplificate de o recunoaştere publică disproporţionată, scandaloasă. Retragerea medaliei lui Laszlo Tokes este încă o aberaţie, aproape din sfera calomniei. Meritele sale nu pot fi anulate de nimeni, iar medalia oferită acum câţiva ani de preşedinţia României nu poate fi transformată acum într-o umilinţă. Sunt situaţii când se pot întâmpla astfel de lucruri, când istoria o ia cu adevărat razna, însă libertatea de exprimare ne obligă pe toţi la o reactivare promptă a corectitudinii, fără a amesteca lucrurile. Laszlo Tokes nu poate fi propagandistul nostru de serviciu, având dreptul la propriile sale opţiuni şi credinţe. Dezbaterea publică nu se naşte din alinierea la un singur punct de vedere. Nimeni nu ne poate compromite sau nu mai bine decât o facem noi înşine. Dacă ar fi primit medalia de cetăţean model, spre instituirea căreia ne îndreptăm, s-ar fi putut face unele observaţii de natură politică, având în vedere înaltele standarde ale colimatorului nostru, cât şi ale altora.

În concluzie, nu dăm importanţă doar tinichelelor, ci mizăm exagerat şi pe cei care fac un pas în faţă lovind unde nu este cazul. Laszlo Tokes rămâne una dintre figurile importante ale zilelor care au dus la căderea comunismului în România. Când i s-a oferit medalia acum retrasă nu a reacţionat nimeni încât aceasta să nu-i fie acordată. Alte probleme care îl pot arunca pe Laszlo Tokes în braţele tribunalului, real sau imaginar, fac parte din alt film al existentei, poate chiar îl întregesc, cum cred unii. Însă meritele unui om se nasc, uneori, şi pe fondul imperfecţiunilor, căutărilor sale, deşi nu e tocmai pedagogic util să afirmăm asta. Pentru această calitate, de om cu vocaţia eliberării de totalitarismul comunist, ar trebui să se bucure necondiţionat de recunoaşterea noastră, în măsura în care noi înşine apreciem corect libertatea!

În Decembrie 1989, pastorul Laszlo Tokes a fost, fără dubiu, unul dintre cei mai stimabili cetăţeni ai României!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Vieru 1333 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.