Medicii resping „privilegiile” propuse de guvern

Potrivit unui sondaj al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”, 57% dintre medici preferă înlocuirea scutirii de impozitul pe venit a medicilor cu acordarea tuturor drepturile salariale, în timp ce alţi 28% consideră că de această scutire ar trebui să beneficieze şi alte categorii de salariaţi.

„Doar 15% dintre medici cred că de măsura scutirii de impozit ar trebui să beneficieze doar doctorii. Numai cca. 44% dintre medici consideră că scutirea lor de impozit ar avea un efect pozitiv asupra medicilor. 32% dintre aceştia cred că este necesară, totuşi, înlocuirea lor cu o salarizare corectă”, transmite Federaţia „Solidaritatea Sanitară” printr-un comunicat de presă.

Respondenţii care consideră că măsura ar avea efecte negative asupra medicilor o consideră incorectă şi cred că este necesară înlocuirea ei, explică sindicatul.

„Aprecierile negative la adresa acestei măsuri sunt determinate de dorinţa unei salarizări corecte în loc de privilegii, de teama faţă de ceea ce ar putea ascunde o astfel de măsură, de respingerea discriminării pe care o aduce cu sine, de refuzul unor pomeni şi dorinţa de beneficia de recompensele meritate, de ruptura pe care o poate introduse faţă de alte categorii profesionale din Sănătate şi faţă de cetăţeni, de dorinţa de echitate, de refuzul excepţiilor şi favorizarea regulilor pentru toţi”, se mai precizează în comunicat.

Aprecierile negative la adresa acestei măsuri sunt determinate de reacţia negativă din partea populaţiei şi de tensiunile sociale pe care le-ar genera, susţine federaţia.

Potrivit sursei citate,”scutirea doctorilor de plata impozitului pe venit este într-o foarte mare măsură apreciată/dorită de medicii din sectorul privat şi este privită cu rezerve de marea majoritate a medicilor care lucrează în sectorul public. Analiza generală indică faptul că această măsură nu se bucură de un sprijin larg în rândul medicilor, ea fiind devansată de dorinţa medicilor pentru recunoaşterea statutului social al profesiei, inclusiv prin intermediul veniturilor acordate pentru munca prestată, şi refuzul de a fi consideraţi o clasă privilegiată”.

Cercetarea s-a desfăşurat pe un eşantion format din 679 doctori.

Proiectul de modificare a Codului Fiscal, publicat de Ministerul Finanţelor, prevede ca începând cu 1 ianuarie 2018 şi veniturile din salarii şi asimilate salariilor, precum şi din activităţi independente obţinute din exercitarea profesiei de medic să fie scutite de la plata impozitului pe venit. Măsura face parte din programul de guvernare 2017 – 2020, alături de alte măsuri fiscale, precum neimpozitarea veniturilor medicilor, arată proiectul de act normativ.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.