Medicul Şerban Brădişteanu, audiat la instanţa supremă

Medicul cardiolog Şerban Brădişteanu a fost audiat luni la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), în dosarul în care este judecat pentru favorizarea fostului premier Adrian Năstase, informează Agerpres.

În faţa instanţei, Brădişteanu a spus că este nevinovat, însă a recunoscut că el este cel care nu i-a lăsat pe poliţişti să intre în salonul de la Spitalul Floreasca în care era internat Adrian Năstase.

După audierea lui Brădişteanu, instanţa a admis efectuarea unei expertize medico-legale privind toate actele medicale care se află la dosar.

De asemenea, la următorul termen, din 19 iunie, vor fi audiaţi patru martori, printre care şi medicul Mircea Beuran.

Şerban Brădişteanu, medic şef secţie la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în decembrie 2012, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului, în legătură directă cu infracţiunile asimilate celor de corupţie şi prevăzută în Legea 78/2000.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.